Apartamente Benevo

Apartamente noi de vanzare

Cosmopolis Bucuresti

Benevo Residence

Aceasta companie, numită Benevo, oferă spre vânzare și închiriere, apartamente în ansambluri rezidențiale, spre exemplu Rose Garden, Cosmopolis, Felicity și Primăvara.

Agenția garantează prețuri foarte scăzute pentru ca tu împreună cu prietenii sau cu familia să locuiești în condiții de trai modern.

Cuprins

Localizare

Proiectul Cosmopolis se situează în partea de N-E a capitalei, la doar 800 de metri față de autostrada București-Ploiești și între cele doua poduri Pipera-Tunari și Andronache-Ștefăneștii de Jos.

Proiectul Rose Garden este foarte aproape de staţia de metrou Obor, chiar pe lângă Kaufland Colentina.

Proiectul Primăvara se găsește în zona de vest a Bucureştiului, în cartierul Drumul Taberei.

Facilități

Câteva dintre avantajele proiectului Cosmopolis este acela că prin împrejurarea acestuia se pot găsi câteva restaurante foarte bune, de exemplu Restaurantul F1N3, NeighbourFood sau Laris Cosmopolis dar și cofetăria La Petite.

Facilitățile pe care Rose Golden le oferă sunt acelea ca fix lângă imobil se află o sala de fitness pe nume BodyFit Rose Garden, și, tot prin apropiere se află și Dristor Kebab unde îți vei putea bucura papilele gustative.

Felicity în schimb îți poate oferii liniștea și calmitatea de care ai nevoie, aflându-se într-un loc mai retras.

Ansamblul Primăvara este unul deosebit deoarece este aproape de orice ai putea avea nevoie și de orice te-ar putea ajuta în viața de zi cu zi.

Detalii

Prețuri

În complexul Cosmopolis, prețurile încep de la 320 de euro, în complexul Rose Garden prețurile pornesc de la 380 de euro, în complexul Primăvara un apartament costă 200 de euro, iar în complexul Felicity oferta este de 380 de euro.

Detalii

Recenzii

Atât experții noștri, cât și locuitorii Cosmopolis au avut o părere bună despre acest ansamblu, el primind calificative foarte bune în special la capitolul lifestyle.

Detalii

Comunitate

Fiind inaugurat în anul 2007, acest ansamblu a atins impresionanta populație de 8000 de locuitori, majoritatea tineri din mediul IT și antreprenorial.

Detalii

Etape

La data redactării acestui text, ansamblul rezidențial era în faza a 5-a de dezvoltare. Construcția se desfășoară la un ritm susținut astfel încât, în următorii 5-6 ani, cartierul se va dubla în mărime.

Detalii

Galerie Media

Vedeți imagini din timpul construcției și cu viața din acest ansamblu. Fiind predominat de verdeață, imaginile devin un deliciu vizual, vi le recomandăm pe cele de la ponton.

Detalii

Întrebări Frecvente

Majoritatea clienților au avut întrebări despre data finalizării șantierului dar și despre dezvoltator, facilități și mijloacele de transport.

Detalii

Despre Dezvoltator

În spatele proiectului Cosmopolis se află puternicul dezvoltator OPUS Land Development SA, un concern cu capital turcesc ce a investit până acum doar în acest ansamblu peste 350 mil. Euro atingând vânzări de 20 mil. de Euro anual.

Detalii

Șoseaua de Centură, Nr. 51, Ilfov

Localizare Cosmopolis

Școli, Parcuri, Grădinițe, Mall

Facilități Cosmopolis

Educație

  • Grădiniță: în cadrul ansamblului;
  • Școală: în cadrul ansamblului;
  • Liceu: la 10km – Otopeni;
  • Altele: școală de arte în ansamblu, acces rapid la școlile particulare din nodul capitalei.

Transport

  • Public: conexiune gratuită cu stațiile de metrou Pipera și Andronache;
  • Personal: acces rapid la Centura București, A3 și DN1.
  • Altele: aeroportul Henri Coandă este la 15min distanță.

Sănătate

  • Farmacie: în cadrul ansamblului;
  • Amblulatoriu: la 10km, Pipera;
  • Spital de urgență: la 15km, Floreasca;
  • Altele: acces rapid la diferite cabinete medicale din nordul capitalei.

Cumpărături

  • Supermarket: Carrefour Market în cadrul ansamblului;
  • Hipermarket: Carrefour Băneasa la 15min, transport public gratuit;
  • Centru comercial: Băneasa Shopping City și Promenada Mall, ambele la 15min;
  • Altele: LIDL, Mega Image la 5 minute (Tunari).

Recreere

  • Parcuri: Numeroase parcuri și locuri de joacă în cadrul ansamblului;
  • Divertisment: Strip Mall cu diferite localuri în cadrul său;
  • Sport: Sală de fitness, terenuri de sport și piste de jogging;
  • Altele: 7 piscine cu acces liber, ponton și beach club.

Securitate

  • Acces: Se permite accesul străinilor în ansamblu doar pe baza pre-autorizării de către un rezident;
  • Pază: Firma de securitate patrulează constant ansamblul;
  • Monitorizare: Camere video montiorizează continuu toate străzile din cartier;
  • Altele: perimetrul este împrejmuit și partrulat constant.

Ți-e greu să iei o decizie?

Apelează gratuit la serviciul nostru de consultanță. Te vom pune în legătură cu un expert care te va ajuta să iei cea mai bună decizie pentru situația ta. Află mai multe făcând click butonul alăturat!

Imagini și video

Galerii Media

Clipurile video din acastă secțiune sunt găsite pe Internet și nu includ neapărat cele oficiale, puse la dispoziție de dezvoltator.

OPUS LAND DEVELOPMENT

Dezvoltator Cosmopolis

În spatele proiectului Cosmopolis se află puternicul dezvoltator OPUS Land Development SA, un concern cu capital turcesc ce a investit până acum doar în acest ansamblu peste 350 mil Euro atingând vânzări de 20 mil de euro anual.

OPUS LAND DEVELOPMENT SA a fost înființată în anul 2006, are în medie 20 de angajați deoarece majoritatea operațiunilor sunt externalizate, angajații fiind doar echipa de management.

Datorită magnitudinii afacerii dar și dovezii că este de peste 11 ani pe piața din România, riscul ca acest dezvoltator să fie neserios este foarte scăzut, el fiind printre cei mai mari din România.

Date fiscale    Website dezvoltator

Birou de vânzări

Contact 4City

Adresă birou de vânzări: Șoseaua București Nord, 10

Telefon:

0724 046 651

0723 002 133

E-Mail: [email protected]

Website oficial: https://4city.ro/

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/4CityNorth/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Compară

Enter your keyword