Apartamente Noi București Direct Dezvoltator

5 tipuri de cafea delicioase și unde le găsești (sau chiar le comanzi acasă)

Motiv de socializare, de pauză sau de răsfăț, cafeaua se află în topul celor mai populare băuturi consumate în întreaga lume, fapt pentru care nu putea să nu aibă o zi dedicată. Astfel, începând cu anul 2015, pe data de 1 octombrie sărbătorim anual Ziua Internațională a Cafelei. Eu prefer cafeaua de specialitate, cu lapte de migdale neîndulcit. Soțul meu un espresso strașnic. Simplu. Scurt. De fiecare dată când ies în oraș cu prienele, fiecare comandă alt tip de cafea. Așa că, de Ziua Cafelei, iată top șase băuturi pe bază de cafea, celebre în toată lumea, pe care le poți încerca.

Espresso, spune foodpanda, platforma care a și realizat acest top, reprezintă cafeaua în forma ei cea mai simplă, dar pe atât de intensă, ceea ce o face perfectă ca bază pentru prepararea altor tipuri de băuturi, precum caffe latte, cappuccino, americano sau macchiato.

Numele provine chiar de la perioada scurtă necesară preparării lui, fiind inventat în Italia de către un angajator căruia i se păreau prea lungi pauzele de cafea ale angajaților lui și a căutat o metodă de a scurta timpul pregătirii acesteia. Astfel, a luat naștere espresso a cărui popularitate va crește semnificativ la începutul secolului XX, devenind astăzi una dintre cele mai apreciate băuturi din lume. Poți savura un espresso din cafea proaspăt prăjită de la Fabrica de cafea din București.

Latte, my love

Pregătită din espresso și cremă de lapte, caffe latte și-a câștigat locul în topul celor mai apreciate băuturi pe bază de cafea, mai ales în ultimele decenii ale secolului trecut. Deși originile sale se regăsesc tot în Italia, se pare că versiunea apropiată celei pe care o cunoaștem astăzi a luat naștere în Statele Unite ale Americii, datorită americanilor care considerau cappuccino-ul prea tare, adăugând un surplus de lapte. Dacă ești din Cluj-Napoca, poți încerca latte-ul pregătit de Meron, livrat prin foodpanda, desigur.

Capuccino, o combinație ușoară, pentru după-amiază

cafea bucurești

Băutură tradițională italienească, cappuccino are o istorie pe măsura celebrității sale. Se spune că denumirea acestuia face referire la culoarea veșmintelor cu glugă purtate de călugării din Ordinul Capucini, maro-deschis asemănătoare amestecului de cafea și lapte. Totodată, cappuccio înseamnă glugă în limba italiană. Varianta pe care o cunoaștem astăzi a fost inventată în Italia, la începutul secolului XX, facilitată de apariția espressoarelor de cafea. Te poți bucura de un cappuccino savuros de la cafeneaua Orygyns Speciality Coffee.

Preparată dintr-un espresso și o cantitate foarte mică de spumă de lapte, macchiato este tot o băutură specifică Italiei. De altfel și numele său indică acest lucru, în traducere din italiană, macchiato însemnând pătat. Se pare că cei care preparau cafeaua la începutul secolului trecut, l-au denumit așa în încercarea de a-l diferenția de espresso-ul servit simplu, acesta având în componența sa și o „pată” de lapte. Dacă ești din Cluj-Napoca îl poți încerca de la Coffee Cup.

Americano, my second love

Caffe Americano a fost denumită așa tot de către italieni după modul în care soldații americani obișnuiau să-și bea cafeaua în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, diluând espresso-ul cu o cantitate de apă fierbinte fie pentru a o duce mai aproape de gustul cu care erau familiarizați, fie pentru a mări cantitatea ei într-o vreme în care multe dintre alimente erau raționalizate. Rețeta s-a răspândit rapid în cafenelele italienești care îi serveau pe aceștia, fiind denumită Americano. Astăzi, poți comanda o caffe americano, perfectă pentru orice moment al zilei, de la Manufaktura din București. Eu am descoperit-o acum mulți ani la Starbucks.

Unde am băut cea mai bună cafea în București

Foodpanda mai trece în topul despre care vă povesteam grecescul frappe, care însă mie nu mi-a plăcut niciodată. Dacă tot e vorba de cafea rece, prefer un cold brew (vezi mai jos), la vecinii de la Boiler. De altfel, pe ei îi recomand pentru un scurt popas în zona Muncii, și mă bucur că există cafea de specialitate – și un business condus de niște oameni tare faini – și în alte locuri, nu doar în zonele ultracentrale.

cafea boiler bucurești

O cafea excelentă am băut și la Bread and Butter, pe Calea Victoriei, despre care am mai vorbit aici. În zona Dorobanți, la Two Minutes cafeaua e perfectă mai ales când vine alături de o felie de chec cu matcha. Narcoffee are cafea excelentă, dar și un mic dejun delicios, așa că, dacă ești pe MAgheru, merită să faci o oprire. La Charles de Gaulle, vizavi de intrarea în Herăstrău este BOB, care are o cafea bună tare și o atmosferă hipsterească tare simpatică.

N-am ajuns încă la Urbarn, Sonder și la Emozia, despre care am auzit numai lucruri bune. Soon, sper! Sau, mai bine, le caut pe foodpanda, să văd dacă și livrează!

Voi (de) unde vă beți cafeaua?

5 tipuri de cafea delicioase și unde le găsești (sau chiar le comanzi acasă)
Cafeaua pe care o iau de la Boiler pentru acasă

Foto: Adobe Images, Boiler Coffee Shop

Share this:

  • Facebook
  • Pinterest
  • WhatsApp
  • Reddit
  • Twitter
  • Email
  • Listare
  • LinkedIn

Similare

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

La început a fost lacul. Apoi, florile s-au grăbit să profite de lumină. Casa cu o suprafață de 450 mp a venit ca o urmare firească, atent conectată la elementele vegetale, cu ferestre înalte, din pardoseală până în plafon, și detalii care testează elementele arhitecturale: când le lasă să respire, când le unesc subtil. Totul, într-o amenajare semnată de Dofinteriors (arh. Ralu și Radu Dofin) și punctată de piese de mobilier și accesorii de designer.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Masa de dining vine de la Cattelan, scaunele, de la Midj și corpul de iluminat de deasupra mesei, de la Moooi. Vasele și accesoriile sunt din portofoliul The Edit și Norda.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

„În conceptul proiectului am căutat un echilibru estetic al naturalului și i-am adăugat un stil atemporal al culorilor neutre, punând accent pe multiple puncte de interes vizual. Lumina afectează starea de spirit mai mult decât oricare alt factor într-o amenajare, așa că joacă un rol esențial în proiectul nostru și fiecare cameră a fost amenajată astfel încât să își păstreze individualitate prin elemente atent alese (fie de mobilier, de detaliu sau de finisaj), fără a ieși din continuitatea stilistică a conceptului”, ne-a explicat arh. Ralu Dofin.

Citește și: Într-un apartament din București, funcționalitatea și estetica se privesc în oglindă

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Ușile filomuro, pe care o să le vezi în întreaga casă, se întind din pardoseală în plafon, așa că nu tolerează nicio eroare de construcție.

Tot despre continuitate vorbește și piesa care te întâmpină la intrarea în casă: panoul decorativ din tablă perforată albă este balustrada care unește toate nivelurile casei și servește drept suport și fundal pentru plantele agățătoare care se revarsă în cascadă de la etaj.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu luminăNoaptea, panoul funcționează și ca filtru pentru lumina led-urilor care șerpuiesc de-a lungul treptelor, însă de-a dreptul spectaculos devine ziua, când strălucește sub luminatorul de la mansardă și evidențiază înălțimea continuă a casei.

Citește și: Paradisul în stil industrial: un penthouse cu minigrădină, în București

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Lampadarele încastrate sunt de la Flos (prin Diseno).

După colț, lângă scară, te așteaptă una dintre piesele noastre preferate, în cheie ludică: nu ne dăm seama dacă lampadarul încastrat în perete intenționează să-și camufleze silueta sau a fost surprins în fotografie tocmai când ieșea din ascunzătoare 😄. Prin el, arhitecții au vrut să sugereze fuziunea între elementele proiectului. O senzație contradictorie, de fapt, pe care o să o ghicești și în celelalte spații: unele piese par, pe de-o parte, că levitează fără nicio grijă, iar pe de altă parte, că tind să se agațe discret de stabilitatea altora, în căutarea echilibrului.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu luminăDacă ridici privirea deasupra lampadarului, de pildă, este posibil să ți se taie respirația. Asta chiar dacă volumele arhitecturale sunt lăsate „să respire” pe cont propriu: plafonul nu atinge niciodată pereții, ci pare că levitează senin într-un alt fel de distanțare decât cel cu care ne-am obișnuit în ultimele luni 😉.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu luminăNe-a plăcut soluția benzilor led care „îmbrățișează” elementele constructive ale casei și marchează îmbinările între suprafețe prin lumina continuă.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Mobilierul custom made este realizat de Extensif.

Benzile led întretaie scenografic plafonul zonei de zi și marchează spațiile cu funcționalități separate: dining-ul și living-ul. Tot aici, arhitecții nu s-au ferit să alăture finisajele și texturile cu caractere opuse în mod obișnuit: cele brute, cum sunt betonul și tabla perforată pe care le-ai văzut mai devreme, fac echipă cu oglinzile și esențele lemnoase, materialul-vedetă al amenajării.

Citește și: Cine spune că apartamentul unei familii cu copii nu poate fi gri?

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

„Când lucrăm cu o paletă neutră de culori, contrastul tactil al texturilor este necesar pentru a adăuga caracter și profunzime amenajării. Astfel pentru fiecare cameră am lucrat constant pe un moodboard de materiale pentru a ajunge la efectul final dorit”, ne-au explicat ei

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu luminăO casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Amenajarea înflorește și înmugurește în colțurile camerelor, fie prin accente de culoare, fie prin finisajele alese: în living, responsabil de asta este fototapetul care aduce un pic de dinamism cromatic în preajma draperiilor albe, continuarea fluidă a pereților.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Măsuța de cafea vine de la Ditre.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu luminăBucătăria este și ea o poveste a continuității, în care lemnul se extinde până în plafon într-o imagine care ne-a adus aminte de loft-urile newyorkeze sleek, contemporane. Lumina își fructifică fiecare sursă posibilă, de la ferestrele multiple la benzile led, dar superstarul rămâne corpul de iluminat Vibia, care „săgetează” masa de dining.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Părăsim zona de zi, străbatem transparențele strălucitoare ale scării și ajungem la etaj, unde zona de noapte a fost fragmentată în cele trei dormitoare în tonuri de gri, pe care le vom trece în revistă mai jos.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Paturile din cele trei dormitoare și noptierele vin de la Pianca. Fototapetul, de la Glamora prin Diseno.

Dormitorul matrimonial este dominat de lămpile-pălărie de la Petite Friture, despre care ți-am mai povestit aici.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu luminăNu ai nevoie de un motiv special pentru o petrecere, e suficient doar începutul unei noi zile. Cel puțin asta pare că spune dressing-ul dormitorului matrimonial, cu ale lui corpuri de iluminat-spectacol de la Foscarini. Fundalul este asigurat de fototapetul de la Glamora, care ne astâmpără dorul de călătorii (sau ni-l intensifică? 🙂 ): reproduce interiorul Palacio de Cristal din parcul madrilen Buen Retiro.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Primul dormitor de oaspeți, prins între pereți care par că se întrec în texturi catifelate, se completează cu un alt corp de iluminat extravagant: lampa EOS by Umage din pene de gâscă ⬇.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Iar în cel de-al doilea dormitor de oaspeți globul supradimensionat de la Moooi este superstarul. Lampadarul încastrat de la parter are aici o replică miniaturală, tot de la Moooi, prins în peretele cu tencuială decorativă.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu luminăBăile au pardoseli din microciment, iar plăcile ceramice vin de la Porcelanosa, prin Diseno.

O casă mare din București pune echilibrul la încercare și plusează cu lumină

Proiectul a durat mult, aproape 3 ani, iar asta a adus provocări majore pentru arhitecți: îmblînzirea reticenței constructorilor, grija implementării fiecărui detaliu așa cum a fost proiectat și, cel puțin la fel de important, menținerea entuziasmului clienților pe parcursul procesului îndelungat de implementare. Totul e bine când se termină cu bine, însă: proiectul a fost finalizat la începutul acestui an, când stabilitatea devenea chiar mai importantă decât până atunci.

100 de produse și servicii, scoase la licitație pentru NOD makerspace

Despre NOD ți-am povestit de multe ori de-a lungul ultimilor ani: ba despre proiectele lor de ecosistem al oamenilor creativi, ba despre makerspace și spațiul de co-working, ba despre evenimente sau despre biblioteca lor de materiale. Astăzi, în vremuri zbuciumate și neașteptate, a venit momentul să îți povestim și despre noua campanie de susținere 100 pentru Nod, care își propune să susțină comunitatea creativă locală, meșteșugul, designul de produs, atelierele, producătorii și antreprenorii. Campania se desfășoară între 13 octombrie și 31 decembrie 2020.

100 de produse și servicii, scoase la licitație pentru NOD makerspace

În cinci ani, Nod makerspace a devenit locul de joacă al arhitecților, artiștilor, inginerilor care construiesc obiecte de design – de la aeroplane, la lămpi, la viziere și mânere speciale pentru protecție anti COVID-19, locul unde se nasc inițiative civice pentru oraș și spațiul de coworking care a primit distincția de cel mai bun spațiu de muncă din partea Central European Startup Awards, patru ani la rând. Găzduiește în jur de 40 de start-up-uri și aproape 100 de antreprenori și freelanceri, printre care specialiști PR & comunicare, branding, graphic designers, electroniști, ingineri IT, artiști, makeri „de toate felurile”.

Criza în care ne aflăm reprezintă o lovitură puternică în economia românească, iar printre domeniile afectate considerabil se află industriile culturale și creative. Încă de la înființare, Nod makerspace s-a poziționat ca un centru pentru industrii creative, și-a construit activitatea în jurul și pentru acestea. Nod makerspace, ca și entitățile aflate sub acoperișul acestuia au fost afectate de această criză, fiind bazate pe lucratul împreună, atât ca filosofie de muncă, cât și ca sursă de venit. Campania 100 pentru Nod susține comunitatea creativă locală, meșteșugul, designul de produs, atelierele, producătorii și antreprenorii.

100 de produse și servicii, scoase la licitație pentru NOD makerspace

Tamina Lolev, co-fondator Nod makerspace: „100 de oameni și-au unit forțele și și-au pus la licitație produsele și serviciile pentru ca Nod să continue să fie locul de întâlnire și de sprijin pentru industriile creative”.

Campania 100 pentru Nod reprezintă licitația a 100 de obiecte de design – ediție limitată, servicii, experiențe ale membrilor și prietenilor Nod makerspace. Campania se desfășoară între 13 octombrie și 31 decembrie 2020. În fiecare săptămână, se desfășoară câte 5-7 licitații și se încheie licitările anterioare.

Pe www.makershop.ro sunt mai multe detalii.

100 de produse și servicii, scoase la licitație pentru NOD makerspace

Florin Cobuz, co-fondator Nod makerspace transmite un mesaj important al campaniei: „Credem că aceasta nu este doar o licitație pentru viitorul Nodului. Este un test de solidaritate cu industriile creative. Licităm viitorul creatorilor locali și, deși trăim vremuri complicate, avem încredere în solidaritate și în puterea lui ÎMPREUNĂ”!

Tags:design de produs, Florin Cobuz, industrii creative, makeri romani, makerspace, NOD makerspace, Tamina Lolev

Platforma Airbnb concediază 25% din personal

Platforma online Airbnb, utilizată și în România de proprietari care vor să câștige bani din închirieri de locuințe în regim hotelier, concediază un sfert din personal, scrie marți agenția Reuters, care citează surse apropiate situației.

Anunțuri de București în vremea Covid-ului: 
Piața imobiliară nu scade, nici nu se predă

Mercurialul vieții în Capitală, oferit lunar de Anunțul Telefonic – ce s-a vândut, cumpărat, închiriat, angajat, căutat în Aprilie 2020. Numărul anunțurilor noi a început să crească timid de săptămâna aceasta, după o scădere dramatică petrecută de la instituirea stării de urgență. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la anunțurile imobiliare, care au ajuns în lunile martie și aprilie de la 13.720 la 6.428 de anunțuri imobiliare (vânzări și închirieri), o scădere de peste 50%.

Tradiția se întâlnește cu digitalul în Tapiserie în realitate augmentată – un proiect One Night Gallery

De la new media art la artă textilă nu e distanță lungă la One Night Gallery de la ROMAERO, unde vei vedea un nou concept curatorial între 22 și 25 octombrie: o colaborare interdisciplinară al cărui rezultat este o lucrare originală de artă textilă, augmentată cu o animație 3D.

Tradiția se întâlnește cu digitalul în Tapiserie în realitate augmentată – un proiect One Night Gallery

Artistul vizual Mircea Popescu, alături de artista textilistă Megan Dominescu (pe care o cunoști deja de la cea mai recentă ediție Romanian Design Week) cărora li se alătură Robin Proca (sound design) și Mișu Cojocaru (AR, parte din echipa One Night Gallery) vor prezenta publicului o tapiserie în realitate augmentată în cadrul expoziției temporare de artă RADAR (Romanian Artists Developing Alternative Realities).

Tradiția se întâlnește cu digitalul în Tapiserie în realitate augmentată – un proiect One Night Gallery

Megan Dominescu

Abordarea interdisciplinară creează o realitate alternativă a artei textile

Asupra desenului creat de Mircea Popescu și țesut (rughooking) de Megan Dominescu, One Night Gallery adaugă un nou strat de tehnologie, rezultatul final fiind o tapiserie ale cărei elemente grafice vor continua povestea ilustrată într-o scenă de realitate augmentată 3D. Animația va avea o coloană sonoră dedicată, creată și montată de Andrei Robin Proca pentru a completa experiența publicului.

Experiența de AR va putea fi descoperită prin filtrul disponibil pe pagina de Instagram a One Night Gallery, la secțiunea de filtre de realitate augmentată. Vizitatorii pot scana tapiseria cu filtrul dedicat, iar animația se va declanșa automat. Întreaga experiență poate fi înregistrată și distribuită pe canalele de social media ale utilizatorilor.

Tradiția se întâlnește cu digitalul în Tapiserie în realitate augmentată – un proiect One Night Gallery

Tapiserie în Realitate Augmentată – work in progress

Procesul de creație a fost documentat prin time-lapse-uri, interviuri cu artiștii și video-uri din perioada de producție, iar documentarea și produsele digitale vor fi disponibile pe site-ul One Night Gallery și RADAR și pe canalele de social media dedicate.

Puțini sunt meșteșugarii care duc mai departe arta covoarelor tradiționale de perete și la fel de puțini sunt și tinerii artiști care le integrează în practica lor contemporană. Cu toate acestea, arta textilă este tot mai ofertantă în sectorul artelor vizuale, recuperând atât tehnici tradiționale, cât și reinterpretând și adăugând elemente contemporane, cum face tânăra artistă Megan Dominescu.

Tradiția se întâlnește cu digitalul în Tapiserie în realitate augmentată – un proiect One Night Gallery

Tapiserie în Realitate Augmentată – final

Lucrarea colaborativă facilitează experiența realității mixte care depășește limitele fizice ale lucrării de artă textilă și se extinde în spațiul digital. Totodată, îmbinând medii diferite, proiectul va genera un dialog între artiști vizuali și va crea o lucrare interdisciplinară unică în lume, confirmand apetitul artiștilor și publicului pentru inovație și tehnologie de ultimă generație.

Acest proiect reprezintă și un prim pas pentru una dintre direcțiile One Night Gallery, de a îmbina arta meșteșugului și patrimonul material și imaterial cu noile tehnologii.

Lucrarea va putea fi văzută în cadrul celei de-a doua ediții a expoziției temporare de artă RADAR (Romanian Artists Developing Alternative Realities), ce va avea loc la ROMAERO, între 22 – 25 octombrie. Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro.

Imagini: prin One Night Gallery

Tags:animatie 3D, digital, Megan Dominescu, Mircea Popescu, new media art, o lucrare originala de arta textila, one night gallery, realitate augmentata, rughooking, tapiserie, timisoara

A fost finalizată cea mai mare achiziție de birouri. E un record absolut pentru piața din România!

A fost finalizată cea mai mare achiziție de birouri. E un record absolut pentru piața din România!
City Business Centre, Timișoara

Tranzacția a avut ca obiect mai multe active imobiliare de tip office și reprezintă aproximativ o treime din valoarea pieței de investiții imobiliare estimată pentru anul acesta.

AFI Europe, proprietarul mai multor active imobiliare pe piața autohtonă (printre mall-ul AFI Cotroceni, cel mai mare din București) a finalizat preluarea unui portofoliu format din mai multe proiecte de birouri de la NEPI Rockcastle, aceasta devenind cea mai importantă tranzacție care a avut loc, vreodată, pe piața office din România. Cu o valoare de 307 milioane euro, această achiziție reprezintă aproximativ o treime din piața de investiții imobiliare de anul acesta, estimată de reprezentanții Colliers Internațional la aproximativ un miliard de euro.

Portofoliul tranzacționat cuprinde patru proiecte de birouri: Floreasca 169, The Lakeview, Aviatorilor 8 din București și City Business Centre din Timișoara – toate poziționate strategic, în cele mai căutate centre de afaceri din România. Cele patru proiecte dispun de certificări „verzi” și au o suprafață închiriabilă totală de 118.500 de metri pătrați.

Citește și:

Colliers: Volumul investițiilor imobiliare din România s-a majorat în primul semestru din 2020, în ciuda pandemiei. Investitorii caută în continuare terenuri, inclusiv pentru proiecte rezidențiale

„Un catalizator pentru noi tranzacții semnificative”

Reprezentanții Colliers International, care au consiliat vânzătorul în acest deal, notează că această achiziție „pune România pe harta marilor investitori strategici și are potențialul să devină un catalizator pentru noi tranzacții semnificative în viitor”. Potrivit acestora, vânzarea portofoliului de birouri NEPI Rockcastle către AFI Europe, agreată inițial la finalul anului 2019, reprezintă, probabil, și cea mai mare tranzacție cu imobile comerciale generatoare de venituri din România – concurând cu tranzacții majore din regiunea Europei Centrale și de Est. „În plus, este cea mai importantă vânzare strategică a unui portofoliu intermediată de Colliers International în România”, au punctat aceștia.

„Tranzacția este de referință nu doar prin valoare și prin complexitate. Faptul că a fost finalizată într-un context economic marcat de Covid-19, în termenii stabiliți inițial, confirmă încrederea investitorului în potențialul activelor și al pieței. Totodată, dovedește că există lichiditate în sectorul imobiliar local, fiind de referință pentru tranzacții viitoare și contribuind la creșterea încrederii potențialilor investitori noi în România.”

Robert Miklo, Director Investment Services la Colliers Internațional

A fost finalizată cea mai mare achiziție de birouri. E un record absolut pentru piața din România!
The Lakeview

Un deal de o amploare rar întâlnită, chiar pe piețe mai mari

Reprezentanții Colliers au explicat că tranzacția reprezintă o vânzare strategică a fondului de investiții NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori din piaţa imobiliară din Europa Centrală şi de Est, cu un portofoliu total evaluat la circa 6,1 miliarde de euro, axată pe sectorul dominant de retail. Pe de altă parte, AFI Europe, proprietarul centrului comercial AFI Cotroceni și al aproximativ 92.000 de metri pătrați de birouri în proiectele AFI Park și AFI Tech Park din București, se află într-un proces de extindere pe plan local.

„Procesul de vânzare a fost elaborat și a implicat abordarea unor strategii complexe care să răspundă anvergurii tranzacției și să atragă cu succes un investitor strategic major cu forța financiară să susțină o astfel de achiziție. Vorbim de o tranzacție semnificativă nu doar pentru România, dar și pentru regiune, ținând cont că astfel de preluări nu sunt des întâlnite nici în piețe mult mai ample cum ar fi Polonia, unde lichiditatea pieței este de 4-5 ori mai mare decât în România. Așadar, este un mesaj foarte puternic pentru investitorii străini care doresc să investească capital substanțial în piață, uitându-se la achiziții de amploare și având strategii pe termen lung.”

Mihai Pătrulescu, Senior Associate Investment Services în cadrul Colliers International

Citește și:

Colliers: Pe șantiere se lucrează în ritm normal în această perioadă – ba chiar mai accelerat pe alocuri

A fost finalizată cea mai mare achiziție de birouri. E un record absolut pentru piața din România!
Aviatorilor 8

Investițiile în active imobiliare, la un nivel comparabil cu 2019

Potrivit celui mai recent raport de piață publicat Colliers International, prima jumătate a acestui an s-a încheiat cu investiții imobiliare în valoare totală de peste 400 de milioane de euro în România, cu aproximativ 18% peste nivelul primului semestru din 2019, tranzacțiile în segmentul birourilor reprezentând aproape 86% din volum. Peste un sfert din valoarea investițiilor consemnată în primele șase luni a fost generat de vânzarea portofoliului GTC către fondul de private equity Optimum, care include mai multe proiecte de birouri în București (tranzacție estimată în jurul a 116 milioane de euro pentru România). Două tranzacții de dimensiuni similare (care depășesc 50 de milioane de euro) au provenit din încheierea celei de-a treia faze a proiectului de birouri The Bridge (achiziționate de proprietarii lanțului de bricolaj românesc Dedeman) și de birourile Global City Business Park (achiziționate de grecii de la Arion Green).

Împreună cu tranzacțiile dintre NEPI Rockcastle și AFI Europe, respectiv dintre fondul german GLL și compania de investiții Fosun din China pentru proiectul de birouri Floreasca Park, piața de investiții depășește în prezent 800 de milioane de euro și este estimată să depășească pragul de un miliard de euro, similar nivelului atins în 2019.

La nivelul Europei Centrale și de Est (CEE), piața locală a atras, în primul semestru al anului, aproximativ 6,5% din volumul total de investiții, cifrat la circa 6,3 miliarde de euro. Polonia și Cehia sunt liderii regiunii pe piaţa de investiţii, cu o pondere cumulată de circa 78% din total, urmate de Ungaria și România. Cel mai activ sector a fost, și în regiune, tot cel de spații de birouri, cu o pondere de 41% din volumul total de investiții, urmat la o distanță destul de mare de segmentul spațiilor industriale și logistice (22%), în vreme ce retailul a avut o pondere de 12% din total.

Despre NEPI Rockcastle:

NEPI Rockcastle deține un portofoliu de proprietăți având o poziție dominantă în România, Polonia și Slovacia și o prezență puternică în Croația, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Serbia și Lituania. Din portofoliul său pe piața locală fac parte Mega Mall, Promenada Mall București, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre București, Iris Titan Shopping Center București, Shopping City Timișoara, City Park Mall din Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Deva, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Buzău și Shopping City Târgu Mureș.

Curandera, design românesc contemporan – terapie pentru minte și suflet

Anul acesta ciudat are și multe părți bune. Una dintre ele este faptul că apar branduri interesante, care merg mai departe de produsul în sine, care au povești aparte de spus. Este și cazul Curandera – un brand nou de bijuterie contemporană cu design minimalist, născut în pandemie. Într-o ediție limitată, piesele Curandera vorbesc despre puterea vindecătoare a iubirii, a naturii și a poveștilor.

Antreprenoarea Anca Negescu, fondatoarea galeriei de artă și bijuterie contemporană POD Place Of Display, a lansat un nou proiect în industria creativă: Curandera.ro, magazin online de bijuterie contemporană minimalistă în serie mică. Dezvoltat în timpul stării de urgență, acesta cuprinde o primă colecție de bijuterii din argint și aur, inspirate de natură, al căror mesaj este de optimism și încredere în viitor. Investiția în lansarea proiectului se ridică la 15.000 euro.

Odată cu instalarea stării de urgență, în luna martie a acestui an, și închiderea spațiului galeriei de artă și bijuterie contemporană POD Place of Display, întreaga activitate s-a mutat online. Digitalizarea spațiului de bijuterie contemporană curatoriat de Anca Negescu a fost primul pas spre demararea unui nou proiect: brandul și, implicit, magazinul online de bijuterie minimalistă Curandera.ro.

Curandera, design românesc contemporan – terapie pentru minte și suflet

Optimism și speranță

Ca iubitor de artă și curator, am trăit cea mai mare parte a vieții promovând creațiile altor artiști. Schițarea acestui proiect a început în urmă cu câțiva ani, însă a venit natural în pandemie. Dinamica generală a vânzărilor din online, singurele cu valori pozitive în aceste luni provocatoare, ne-a încurajat să accelerăm producția și lansarea brandului. În plus, Curandera înseamnă vindecător în spaniolă. Este o invitație de a explora puterea vindecătoare a iubirii, a naturii și a poveștilor, de care cred că avem cu toții nevoie, mai ales în acest context, a explicat Anca Negescu, fondator și designer Curandera.ro.

Curandera, design românesc contemporan – terapie pentru minte și suflet

Mie îmi plac tare mult aceste piese speciale (undeva la peste 40 de modele diferite) care, veți vedea în descrierea lor, spun povești interesante și demne de transmis mai departe prin purtare.

PS: Prețurile variază între 50 și 4500 de lei.

Share this:

  • Facebook
  • Pinterest
  • WhatsApp
  • Reddit
  • Twitter
  • Email
  • Listare
  • LinkedIn

Similare

FLUX, cea de-a doua ediție a festivalului de artă și tehnologie RADAR, va avea loc între 22 – 25 octombrie la ROMAERO

Anul trecut, în vremuri mai previzibile, a reunit, pe durata celor trei zile de desfășurare, peste 50 de artiști și 8.500 de participanți la Uzina Electrică Filaret. Anul acesta, odată cu toate schimbările neașteptate de care ne ciocnim zi de zi, festivalul de „artă și tehnologie” RADAR (Romanian Artists Developing Alternative Realities) își propune să inoveze formatul primei ediții cu un nou show imersiv, care îi va purta pe participanți, timp de două ore, printr-o serie de spectacole și instalații artistice interactive, un tur creat în linie cu toate măsurile de siguranță recomandate. Pe scurt, FLUX ⬇.

FLUX, cea de-a doua ediție a festivalului de artă și tehnologie RADAR, va avea loc între 22 – 25 octombrie la ROMAERO

FLUX aduce împreună studiouri creative și artiști independenți din România și nu numai, ce dezvoltă proiecte în domenii precum realitate augmentată, video-mapping, inteligență artificială, instalații interactive, game art, sound design și multe altele.

FLUX – despre interacțiune și schimbarea pe care o generează

Expoziția este găzduită și realizată în parteneriat cu ROMAERO, companie care anul acesta celebrează un secol de activitate în industria aerospațială, context în care vom marca 100 de ani de „fluxuri aeriene române” cu un show dedicat.

Tema RADAR #2 este FLUX și vorbește despre interacțiunea continuă a elementelor lumii noastre și despre schimbările care apar atunci când oamenii, destinele și contextele se ciocnesc. FLUX suntem noi, FLUX este felul în care intrăm în relații unii cu ceilalți, FLUX este mișcarea particulelor, a informației. FLUX este spațiul dintre noi căruia îi dăm formă prin ceea ce ne spunem și ceea ce simțim unii despre alții. FLUX privește lumea ca pe un organism perpetuu reinventat în ultimii 100 de ani. O lume dinamică, dar tot mai ordonată, stabilă, dar mereu mai fluidă. Iar publicul ocupă un rol principal, fiindcă nu există FLUX fără REFLUX.

Evenimentul va avea loc în hangarul 3 ROMAERO, pe o suprafață generoasă de 5.800 mp în interior și exterior. O mare parte din această suprafață va fi acaparată de spectacolul de video mapping, care va acoperi 900 mp, la care se adaugă cei 500 mp de proiecție din cadrul spațiului imersiv dedicat copiilor și instalația centrală.

Vizitatorii vor avea ocazia să exploreze emoția prin tehnologie pe parcursul a două ore în care vor fi purtați prin:

  • ACT 1 – IMMERSE | Scena principală de video mapping și sound design, prezentată de Unicredit Bank
  • ACT 2 – LIFT-OFF – Instalație generativă de lumini și sunet integrată într-un fuselaj de avion Boeing 737
  • ACT 3 – MOVE | Instalații kinect
  • ACT 4 – PLAY | Show interactiv de game design

De asemenea, publicul va putea explora și o selecție curatoriată de proiecte new media art, o serie de scurtmetraje de animație și va putea vizita și două spații deschise pe parcursul întregului timp de vizitare:

1. CoLaboratory Capsule – expoziție a lucrărilor câștigătoare în open call-ul realizat de Goethe- Institut în colaborare cu RADAR.

Lucrările au fost realizate de artiști din Germania, România și Republica Moldova, ca răspuns al invitației la un exercițiu de imaginație care să arate schimbările prin care a trecut procesul artistic în ultimele luni.

2. RADAR KIDS – spațiu imersiv cu proiecție interactivă dedicată copiilor prezentat de Lidl

Spațiul imersiv de la prima ediție a festivalului revine cu o nouă tematică, legată de aviație. De asemenea, în acest spațiu va fi proiectată și animația creată de copii în colaborare cu artiști, realizată în urma cursului gratuit pe tărâmurile desenelor care prind viață, un proiect desfășurat în perioada de izolare – surprize.lidl.ro/radarkids.

Spectacolul a fost gândit ca un traseu în ton cu tematica evenimentului, dar și pentru siguranța tuturor participanților. De aceea, accesul în zona de expoziție se va face doar în intervalul orar menționat pe bilet, iar timpul de vizitare va fi de maximum două ore.

Organizatorul pune la dispoziție un spațiu de lounge în aer liber până la deschiderea fluxului de vizitare alocat. Participanții sunt rugați să se prezinte cu cel puțin o oră înainte de intervalul alocat pentru a efectua procedurile de acces impuse de măsurile de siguranță pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV-2.

Fluxuri de vizitare:

  • joi, 22 octombrie: 19:00 – 21:00; 21:00 – 23:00
  • vineri, 23 octombrie: 17:00 – 19:00; 19:00 – 21:00; 21:00 – 23:00;
  • sâmbătă, 24 octombrie și duminică, 25 octombrie: 11:00 – 13:00; 13:00 – 15:00; 15:00 – 17:00; 17:00 – 19:00; 19:00 – 21:00; 21:00 – 23:00;

‼Purtarea măștii este obligatorie în spațiul de eveniment.

Biletele sunt în număr limitat pentru fiecare oră de acces și se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, internațional prin www.kooltix.com și în format fizic în magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman, Libmag și pe terminalele Selfpay.

Biletele pot fi achiziționate online prin plata cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura Vodafone/ Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

Prețul biletelor este de 50 lei/adult și 30 lei/copil. Accesul este gratuit pentru copiii sub 3 ani și studenți, în limita locurilor disponibile.

Tags:arta, artisti independenti, Game Art, instalatii interactive, inteligenta artificiala, new media art, RADAR, realitate augmentata, Romaero, Romanian Artists Developing Alternative Realities, show imersiv, sound design, studiouri creative, tehnologie, video mapping

Cum faci lumină din betonul de cânepă

Cânepa e făcută să te contrazică și să te surprindă. Pentru un ochi de necunoscător, arată ca un tufiș de la care nu poți avea prea multe așteptări funcționale. Dacă te înarmezi cu suficientă implicare și răbdare, însă, devine beton (printre altele). La propriu! Betonul de cânepă, cunoscut și ca hempcrete, este un material biocompozit versatil și robust, pregătit să reconstruiască limitele designului de obiect, ba chiar și ale arhitecturii. Designerul Agnes Lukacs ne-a spus povestea lui și cum s-a folosit de cânepă și apoi de hempcrete ca să creeze noile corpuri de iluminat Hempiric, pe care le-ai văzut deja la expoziția centrală a Romanian Design Week 2020.

Cum faci lumină din betonul de cânepăHEMPIRIC este un manifest vizual ecologic exprimat în două versiuni: o lampă de birou inspirată de vechea lampă cu ulei, cu elemente din metal și sticlă, și o lampă suspendată cu detalii metalice și fibre de cânepă.

Total a început cu tema dată de Romanian Design Week, CHANGE, care s-a pliat perfect pe căutările lui Agnes din ultimii ani: tehnicile artizanilor tradiționali locali și designul inspirat din meșteșugul transilvănean.

„Cartografierea stilurilor de viață tradiționale sustenabile, care s-au pierdut, m-a ajutat să ajung la cânepă, o plantă cu adevărat veche și versatilă, care deține cheia unui viitor durabil. Strămoșii noștri știau despre numeroasele sale utilități uimitoare de zeci de mii de ani, foloseau fibrele sale puternice pentru a confecționa haine, frânghii, textile, ziduri de izolare. Cânepa este alternativa bună și sustenabilă pe care am căutat-o cu toții fără să ne dăm seama că o aveam deja la îndemână”, ne-a povestit designerul.

Cum faci lumină din betonul de cânepă

Cum faci lumină din betonul de cânepă

De fapt, lista calităților cânepei este și mai bogată: este o resursă regenerabilă (creșterea ei durează doar 4 luni), absoarbe mai mult CO2 decât copacii sau alte culturi de plante industriale, are nevoie de mai puțină apă decât ele, poate crește în orice climat și nu are nevoie de pesticide. Ba mai mult, rădăcinile ei sunt suficient de lungi încât să aducă beneficii chiar și solului: culturile de cânepă sunt folosite ca să „vindece” solul între culturi. Am lăsat la final utilitatea care poartă cea mai mare doză de surpriză: poți folosi cânepa și în construcții, pentru izolația pereților neportanți! Într-adevăr, nu pe cont propriu⬇.

Citește și: Povestea împâslirii și a covorului fermecat

Cum faci lumină din betonul de cânepă

Hempcrete-ul este amestecul dintre miezul interior lemnos de cânepă, var (un liant mineral) și apă și pare hotărât să revoluționeze industria construcțiilor, așa cum ne-a spus designerul:

„Comparativ cu betonul propriu-zis, betonul de cânepă este un material „carbon negativ” sau „better-than-zero-carbon”, un material natural 100%, sustenabil și biodegradabil, care, pentru că absoarbe continuu CO2 după punerea în operă, ajută la transformarea varului hidratat în piatră de calcar. Cânepa poate schimba nu numai modul în care producem bunuri, ci și modul în care consumatorul se raportează la obiecte”.

Cum faci lumină din betonul de cânepăDupă ce Agnes s-a hotărât să folosească hempcrete-ul pentru proiectul cu care urma să participe la Romanian Design Week 2020, a cerut ajutorul specialiștilor de la Hempcrete Romania: în ciuda multiplelor avantaje ale materialului final, hemprete-ul nu este un material ușor modelabil, așa că este nevoie de cunoștințele „inițiaților” ca să fie „îmblânzit”. De exemplu, designerul recunoaște acum că nu și-a dat seama inițial cât de greu va fi să-și transforme ideile și schițele în obiecte, fie ele de dimensiuni mici: a experimentat zilnic vreme de 2 luni, modelând treptat, până a ajuns la niște forme asemănătoare desenelor pe care le făcuse înainte să cunoască materialul propriu-zis 🙂 .

Citește și: Scaunul fără cuie și taburetul din resturi

Cum faci lumină din betonul de cânepă

Cum faci lumină din betonul de cânepă

Hempcrete-ul are un timp de uscare foarte lung – aproximativ 6 săptămâni – așa că, într-o oarecare măsură, corpurile de iluminat Hempiric au fost făcute „în orb”, fără să se poată prevedea rezultatul final. A fost nevoie de multă răbdare pentru că, până să se usuce complet, materialul este și surprinzător de sensibil. De exemplu, Agnes ne-a povestit că a separat, reorganizat și pieptănat „cu grijă aproape religioasă” fibrele de cânepă (câlții) folosite la lampa suspendată ca să ajungă în starea actuală 😊.

O stare actuală cu mult aport designist: corpurile de iluminat Hempiric au participat la London Design Festival, au luat premiul BigSEE Product Design Award 2020 pentru Design de produs și în curând vor merge la Design without borders / Határtalan Design Budapesta 2020.

Cum faci lumină din betonul de cânepă

Chiar dacă Hempiric a fost creat ca un manifest ecologic, designerul plănuiește să continue experimentul și cu alte obiecte home&deco, dar și cu câteva piese mai degrabă conceptuale. Le poți comanda și tu dacă ai răbdare să fie create vreme de 6 săptămâni 😉.

Imagini: Designist.ro, prin Agnes Lukacs și RDW

Tags:Agnes Lukacs, beton de canepa, canepa, corpuri de iluminat, eco friendly, hempcrete, Hempcrete Romania, Hempiric, homedeco, lampa, material de constructii, material reciclabil, material regenerabil, material versatil si maleabil, piese home&deco

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Într-o lume în care, luni întregi, cuvântul de ordine a fost distanța, arta, în toate formele ei, a părut că vine tot mai aproape de noi. Sigur, nu în sens clasic: ne-a intrat în case prin spectacole virtuale, tururi ghidate online, concerte live prin Zoom. Încet-încet, pe măsură ce ne adaptăm noii lumi, arta și noi toți ne întâlnim în forme neobișnuite. De exemplu, până pe 11 octombrie, o poți vedea la Combinatul Fondului Plastic (Strada Băiculești nr. 2), în universuri domestice special imaginate pentru lucrări ale artiștilor emergenți care au participat în edițiile anterioare DIPLOMA.Noi am văzut „camera artei” chiar în ziua vernisajului și îți povestim mai multe în continuare, ca să te pregătești și tu de vizită 😊.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Designul expoziției este semnat de Zeppelin Design, iar designul grafic de Radu Manelici și Sebastian Pren.

Ce ne-a surprins cel mai mult la IQOS Living Room: faptul că este creat ca un concentrat de micro-expoziții atipice, care apasă pedala familiarului, ca apoi să ne ia prin surprindere: aici o canapea pe care ne-am vedea bând un ceai în pijamale (dar momentan e ocupată de o domnișoară impasibilă, în chipul căreia ne putem face selfie-uri ⬇), alături o siluetă uriașă totemică. Dincolo, o măsuță de cafea și două fotolii în stil Mid Century Modern și pe-aproape un perete-accent care prinde aripi. Sunt universuri-capsulă care ne primesc în spații la care ne putem adapta rapid, menite să sublinieze impactul estetic al artei în definirea spațiului personal și mai ales importanța integrării artei în realitatea cotidiană.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020Cătălin Velea – Animal Totem

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Daniel Roșca – In the Beginning

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Filip Voicu – Oedip

Iar dacă unele dintre lucrări (sau toate!) îți par cunoscute, să știi că nu este doar o impresie: expoziția își propune să pună reflectorul și asupra continuității festivalului DIPLOMA, care ajunge anul acesta la a șaptea ediție. Ca urmare, proiectele selectate în IQOS Living Room se numără printre cele expuse deja la celelalte ediții DIPLOMA, dar sunt prezentate acum într-un context proaspăt. Nu rata explicațiile conceptuale, fiecare dintre ele o să te convingă de ce.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Sînziana Coșoianu – Mood

Lucrările care fac parte din IQOS Living Room sunt semnate de artiștii și designerii Carmen Nicolau, Cătălin Velea, Filip Voicu, Laszlo Forray, Anca Vintilă-Dragu, Daniel Roșca, Mircea Constantinescu și Sînziana Coșoianu. O să-ți arătăm mai jos câteva dintre preferatele noastre – așteptăm și lista ta după ce vezi expoziția 😉.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Artistul Laszlo Forray conceptualizează impactul naturii umane asupra planetei în lucrarea Organic/Inorganic și încearcă să ne sugereze că dimensiunile deciziilor noastre sunt adeseori mai mari decât presupunem în trecere.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020Mărturisim: privind lucrarea Ants 2.0 a artistului Mircea Constantinescu ni s-a făcut tare dor de o vacanță la mare și de panorama nisipului sfârâind, văzut de la înălțime 😎.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020Lucrarea Monștri, sirene și alte lighioane a timișorencei Carmen Nicolau scoate ludicul din fantastic și îl modelează în siluete simpatice și abstracte, care cu siguranță ți-au apărut într-o mulțime de Instastory-uri până acum. Urcă la etajul expoziției ca să le vezi și tu – tot de acolo poți face o fotografie întregii IQOS Living Room 😉.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020

Tot la etaj, Anca Vintilă-Dragu, designer ceramic pe care o cunoști și de la Made in RO, a adus piesele #Antropo-Ciberneticus: un grup de făpturi imaginare care abstractizează legătura strânsă dintre viață și tehnologie și îți arată efectele ei asupra posturii, atitudinii, ba chiar comportamentelor noastre de masă.

Arta și-a făcut propriile micro-universuri domestice la DIPLOMA 2020Nu rata expozițiile Diploma din spațiile UNAgaleria și SENAT ale Combinatului Fondului Plastic și cea din spațiul Qreator by IQOS (Bulevardul Aviatorilor nr. 8A): cuprind peste 90 de lucrări ale absolvenților facultăților vocațional-creative din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Baia-Mare și Oradea.

Evenimentul este organizat ținând cont de distanțarea socială și de toate regulile și

recomandările în vigoare.

Fotografii: Designist.ro, Maria Iordache și prin Diploma

Tags:anca vintila dragu, arta, Carmen Nicolau, Catalin Velea, Combinatul Fondului Plastic, continuitate, Daniel Rosca, diploma, Diploma 2020, Festivalul DIPLOMA, Filip Voicu, IQOS, IQOS Living Room, Laszlo Forray, micro-univers creativ, Mircea Constantinescu, Sinziana Cosoianu, spatiul Senat, spatiul UNAgaleria, The Institute

Un scaun fără cuie. Made in Ro

Studioul de design, prototipare și producție înființat în 2018 – fabricate – a lansat două obiecte originale, din seria F – Scaunul F și Taburetul F. Expuse în hala industrială găzduită de fosta platforma Industria Bumbacului atât în format final, cât și versiuni intermediare, acestea îți captează imediat privirea prin liniile fine și finisajele naturale. Materialul din care au fost realizate ambele obiecte este placajul de mesteacăn.

Scaunul F este primul scaun desenat, proiectat și fabricat de fabricate. Scaunul vine în pachet plat și poate fi asamblat în 5 minute. Totul se bazează pe îmbinări și prelucrari CNC. Nu necesită niciun fel de unelte și este gândit să nu necesite adezivi pentru lipire sau prinderi mecanice de vreun fel.

Un scaun fără cuie. Made in Ro

Taburetul F a venit ca un companion, măsuță de cafea, suport de reviste sau orice altceva, fiind un obiect multifuncțional. Este obținut din resturile de material rămase de la tăierea plăcii scaunului F pentru eficiență maximă a materiei prime. Ambele obiecte presupun folosirea de noi tehnici și procese de producție, unice și sustenabile.

Un scaun fără cuie. Made in Ro

Scaunul F și taburetul F, alături de alte produse fabricate sunt disponibile pentru România momentan, compania plănuind în 2021 extinderea pe piețe internaționale din Europa și Asia cu design românesc la prețuri sustenabile.

La mai mare, aș spune!

Share this:

  • Facebook
  • Pinterest
  • WhatsApp
  • Reddit
  • Twitter
  • Email
  • Listare
  • LinkedIn

Similare

Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Datorită climatului blând, regiunea este atractivă pentru turiști tot timpul anului, iar cele 80 de terenuri de golf existente aici reprezintă un avantaj suplimentar.

La cea mai recentă ediție a emisiunii imoExpert a participat și Alina Florentina, Co-CEO & Property Management Director în cadrul Prime Realty Marbella, din Spania. Cu un portofoliu de aproximativ 240 de ansambluri noi, pe toată Costa del Sol, agenția imobiliară de tip boutique a fost fondată, în 2016, în orașul Marbella, din sudul Spaniei, zona Andaluzia.

Având 80 de câmpuri de golf, 15 porturi și circa 320 de zile însorite pe an, această zonă este foarte căutată de către turiști din țări precum Marea Britanie, Suedia, Germania sau Emiratele Arabe Unite, dar nu numai. Datorită condițiilor oferite aici, în Marbella dețin proprietăți și celebrități precum George Clooney sau Novak Djokovic.

Citește și:

Românii tânjesc să locuiască cât mai aproape de natură: Brașovul și împrejurimile, în topul preferințelor. Sfaturi pentru cumpărători

Munte versus mare: un dezvoltator autohton oferă oportunități de achiziție pentru ambele categorii de cumpărători – cu randament garantat

Prețuri de la 200.000 de euro pentru un apartament

Deși casele situate în prima linie a plajei pornesc de la 4.000 de euro pe metru pătrat, piața locală oferă și opțiuni mai rezonabile. Pe segmentul apartamentelor, prețurile locuințelor oferite spre vânzare de companie pornesc de la 200.000 de euro – în cazul unui complex situat la circa doi kilometri de mare. Un apartament cu vedere la mare poate fi achiziționat, însă, cu circa 350.000 de euro.

Pe segmentul vilelor, valorile de achiziție încep de la 500.000 de euro – pentru un imobil de circa 200 de metri pătrați construiți, cu vedere spre mare, cu trei-patru dormitoare, piscină și grădină. Asemenea proprietăți fac parte din complexuri rezidențiale private, moderne, cu o gamă largă de facilități. Desigur că, în cazul celor mai spectaculoase proprietăți din zonă, prețurile ajung și până la 30 de milioane de euro, a explicat Alina Florentina.

Prime Realty Marbella se ocupă atât cu vânzarea, cât și cu administrarea proprietăților din această zonă – inclusiv cu închirierea lor în scop turistic.

Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Unii români vor mai mult decât o casă de vacanță

Potrivit reprezentantei companiei, aceasta lucrează și cu clienți români – dintre care unii sunt interesați, în mod evident, de investiția într-o locuință de vacanță (pe care s-o poată, însă, închiria în perioada în care nu o folosesc). Alții decid, însă, chiar să se mute aici, împreună cu familia.

Pentru românii interesați de o achiziție pe Costa del Sol, dar care nu cunosc zona, reprezentanții companiei organizează călătorii așa-zis „de inspecție”. „Sunt și zone scumpe, sunt și zone moderate. În funcție de cerințele fiecărui client putem să facem un tur și le arătăm zonele și care ar fi cele mai bune”, a arătat Alina Florentina.

Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Potrivit acesteia, zona concurează, din punctul de vedere al potențialului turistic, cu Monaco, precizând că, la fel ca în sudul Franței, închirierea unei bărci ajunge și la 4.400 de euro pe zi (în cel mai exclusivist dintre cele 15 porturi din zonă). „Cei care sunt obișnuiți cu zona și au mai venit în vacanțe cunosc prețurile”, a arătat ea. Acesta este și motivul pentru care prețurile proprietăților imobiliare cresc într-un ritm mai alert decât în restul țării – în ultimul an a fost consemnat, spre exemplu, un avans de 8%, față de 4% în restul Spaniei.

Aici poți viziona, intetragl, cea mai recentă emisiune imoExpert:

Cheltuieli suplimentare: la tranzacționare, dar nu numai

La fel ca orice tranzacție imobiliară, achiziția unei locuințe în această zonă a Spaniei va implica anumite cheltuieli suplimentare, aici încadrându-se atât costurile aferente contractării unui credit la bancă, cât și comisionul avocatului sau cheltuielile notariale – acestea din urmă variind între 1.000 și 6.000 de euro, în funcție de valoarea imobilului achiziționat. „Aproximativ, pentru o proprietate nouă, cheltuielile ar ajunge la un maxim[um] de 13% peste prețul de vânzare” – dar ar porni de la un minimum de 8%, a precizat Alina Florentina. „Noi lucrăm direct cu promotorii, pe toată Costa del Sol, ei sunt cei care ne plătesc comisionul pentru marketingul și publicitatea pe care le-o facem; deci agenția noastră nu ia niciun comision extra, pentru niciun serviciu”, a subliniat aceasta.

Zona din Costa del Sol unde dețin proprietăți George Clooney și Novak Djokovic, accesibilă și pentru români! Cât costă aici locuințele

Un potențial proprietar de locuință în această zonă mai trebuie să țină cont și de cheltuielile – lunare – implicate de administrarea proprietății (și a spațiilor comune). Valoarea acestora depinde atât în funcție de valoarea proprietății, cât și de regiunea în care aceasta se află amplasată. Astfel, pentru un apartament de 200.000 de euro în Marbella, ea ar ajunge la 200 de euro lunar, dar, în alte regiuni, poate scădea la jumătate. În mod firesc, cu cât un ansamblu oferă mai multe facilități și servicii „extra”, cu atât costurile urcă. La toate acestea se vor adăuga, desigur, și cheltuielile cu utilitățile pentru proprietatea în sine.

Chiar în contextul Covid-19, ansamblul de birouri Vox Technology Park a primit cea mai înaltă certificare sustenabilă. A contat și sănătatea în spațiile închise

Chiar în contextul Covid-19, ansamblul de birouri Vox Technology Park a primit cea mai înaltă certificare sustenabilă. A contat și sănătatea în spațiile închise

Noul sistem de evaluare ia în calcul și performanțele înregistrate în administrarea clădirilor existente, alături de adaptarea la schimbările climatice.

Clădirea de birouri Vox Technology Park, din Timișoara, a obținut certificarea sustenabilă BREEAM In-Use cu calificativul Outstanding. Acesta este cel mai înalt nivel existent pe plan internațional, iar proiectul este primul din România care obține o asemenea recunoaștere după versiunea v6, emisă în mai 2020.

Potrivit reprezentanților companiei dezvoltatoare, BREEAM v6 este cea mai recentă și riguroasă versiune de certificare sustenabilă a activelor imobiliare elaborată de către britanicii de la BRE, lider mondial în evaluarea și certificarea sustenabilă a clădirilor. Aceasta aduce serioase îmbunătățiri față de variantele anterioare, ținând cont, în plus, de evaluarea rezultatelor în administrarea clădirilor, adaptarea la schimbările climatice, dar și de sănătatea în spațiile închise, într-un context general dominat de pandemia Covid-19. Certificarea In-Use se oferă pentru clădirile deja existente, atestând nivelul ridicat de performanță al activului imobiliar, inclusiv din punctul de vedere al administrării acestuia.

Citește și:

Standardele de dezvoltare sustenabilă câștigă teren și pe piața rezidențială. Câte locuințe „verzi” certificate are România

„Certificarea In-Use Outstanding obținută de către Vox Technology Park atestă angajamentul nostru înspre asigurarea unui management performant al proiectului la cele mai înalte cote posibile. Eficiența energetică ridicată a clădirii, siguranța la locul de muncă în noul context și impactul cât mai redus al proiectului asupra mediului înconjurător au fost și vor fi principii fundamentale în activitatea noastră de zi cu zi.”

Virgil Tornoreanu, managing partner Vox Property Group

Economii de energie și resurse

Certificatul BREEAM In-Use obținut este unul complet, acoperind atât componenta de performanță a activului, cu un scor de 95%, cât și de administrare a acestuia, cu un punctaj de 91,3%, ambele cu nivelul Outstanding.

Adițional creării unui mediu de lucru sănătos și unui impact redus asupra mediului înconjurător, într-un context în care toate clădirile nou construite în România sunt obligate, potrivit directivelor europene, să-și diminueze emisiile de carbon, o clădire certificată cu un calificativ Outstanding poate obține reduceri de până la 20% ale consumurilor de energie și resurse.

Citește și:

Noi obligații privind eficiența energetică pentru clădirile rezidențiale și nerezidențiale

Atenție la performanțele clădiri, dar și la nevoile chiriașilor

Certificarea In-Use are o valabilitate de trei ani și este obținută de către unii proprietari pentru a atesta nivelul de sustenabilitate a clădirilor și rezultatele acestora. Aceasta reprezintă și un instrument cu ajutorul căruia proprietarii de clădiri își pot întocmi un plan de îmbunătățire a sustenabilității și a rezultatelor unui activ, confirmând periodic starea clădirii și în ce măsură modul de administrare este unul performant și atent la nevoile eventualilor chiriași. Certificarea pentru proiectul dezvoltat în Timișoara de către Vox Property Group a fost obținută de către ADP, unul dintre cei mai activi consultanți în domeniul sustenabilității.

„După ce am obținut certificarea inițială a proiectului cu unul din cele mai bune scoruri din România, acum am analizat cum funcționează clădirea și cum este administrată, urmărind criteriile din cea mai nouă și riguroasă versiune de certificare BREEAM. Noul standard, lansat în mai 2020, aduce numeroase îmbunătățiri ale versiunilor anterioare, adiționale preocupărilor deja existente: eficiența energetică, confortul, managementul deșeurilor, biodiversitate și existența dotărilor necesare în clădire și în vecinătate.”

Adrian Pop, arhitect și auditor BREEAM, ADP Green Building

Complexul de birouri Vox Technology Park are o suprafață închiriabilă de 26.600 de metri pătrați și a fost finalizat în Timișoara, în urma unei investiții de 30 de milioane de euro, realizată de către Vox Property Group. Compania are în dezvoltare și proiectului rezidențial Vox Vertical Village, amplasat în imediata apropiere a proiectului de birouri.

Munte versus mare: un dezvoltator autohton oferă oportunități de achiziție pentru ambele categorii de cumpărători – cu randament garantat

Munte versus mare: un dezvoltator autohton oferă oportunități de achiziție pentru ambele categorii de cumpărători – cu randament garantat

Ansamblurile dezvoltate de companie sunt în așa fel concepute încât să fie atractive, datorită facilităților oferite, tot timpul anului.

În cadrul celei mai recente ediții a emisiunii imoExpert, Alexandru Mihai, Senior Partner în cadrul Nordis Group, a vorbit despre două ansambluri imobiliare mixte, cu profil rezidențial-hotelier, dezvoltate de companie – unul pe litoralul Mării Negre, iar celălalt în Sinaia.

Cel dintâi, anume Nordis Mamaia, va atrage o investiție totală estimată la 90 de milioane de euro și va cuprinde atât o componentă rezidențială (reprezentată de 330 de apartamente), cât și una hotelieră (730 de camere). Ansamblul se află momentan în curs de construcție, prima din cele patru clădiri ale complexului, ținând de partea hotelieră, fiind ridicată integral. „Structura este terminată, fațada este și ea terminată, sticla a fost montată acolo – și mă refer nu doar la tâmplărie, cât și la balustrada din sticlă curbată […]. Este un efect absolut superb: balcoanele noastre au forma unor valuri și balustrada aceasta din sticlă curbată urmărește linia valului. E o arhitectură foarte interesantă”, a explicat reprezentantul companiei. La al doilea corp de hotel, lucrările de construcție au ajuns la turnarea plăcii de la etajul al nouălea, iar zona de recepție dintre cele două clădiri a fost ridicată.

Structură de rezistență ca pentru zgârie-nori

De asemenea, fundația pentru cea de-a treia clădire, rezidențială, este realizată în proporție de peste 80%. „În curând ne apucăm de radier, dezgropăm piloții forați”, a subliniat Mihai, precizând că fundația a fost concepută ca pentru zgârie-nori, iar rezultatul va fi o „clădire foarte solidă”, fără probleme seismice sau de înclinare. Întregul complex de pe litoral urmează a fi livrat în anul 2021: „Marea deschidere va fi în sezonul viitor”, a arătat Alexandru Mihai.

„Nordis Mamaia este un proiect total diferit față de ce s-a construit în ultimii 30 de ani pe litoralul românesc, este un ansamblu hotelier-rezidențial de lux și separat avem și o plajă de un hectar deja concesionată, în care vom investi peste trei milioane de euro și va deveni prima plajă cu adevărat «smart» din România.”

Citește și:

Interes și bugete mai mari pentru locuințele de vacanță de pe litoral. Tot mai mulți români își doresc confort și servicii de calitate!

Litoralul, luat cu asalt? În Nordis Mamaia, doi investitori au făcut achiziții de peste 5 milioane de euro – într-o singură săptămână! Care sunt prețurile aici

Munte versus mare: un dezvoltator autohton oferă oportunități de achiziție pentru ambele categorii de cumpărători – cu randament garantat

Un concept diferit: investiția într-o cameră de hotel

Compania oferă investitorilor interesați un concept inovator pentru piața autohtonă, anume posibilitatea de a achiziționa nu doar un apartament, ci chiar o cameră de hotel în cadrul ansamblului de pe litoral. O asemenea proprietate va putea fi folosită de către proprietar timp de o săptămână pe an, urmând ca, în rest, să genereze venituri din închiriere. Dezvoltatorul se va ocupa, astfel, de administrarea și închirierea camerelor, în regim hotelier, astfel că fiecare proprietar va primi, lunar, o chirie fixă. „Este, de fapt, un produs financiar garantat cu o proprietate imobiliară”, a punctat reprezentantul Nordis Group, precizând că avantajul unei asemenea achiziții este că investitorul nu va mai fi nevoit să se ocupe de renovarea, amenajarea sau întreținerea proprietății – și nici de gestionarea relației cu potențialii chiriași. „Noi am gândit acest concept împrumutând ideea din alte țări unde […] merge foarte bine, cum ar fi Dubai sau în Statele Unite, în zona […] Miami”, a arătat acesta.

Prețurile încep de la 64.500 de euro (plus TVA) pentru o cameră de hotel, iar randamentul oferit, garantat de către dezvoltator, este de 7% pe an.

Servicii și facilități de cinci stele

De asemenea, cumpărătorii pot achiziționa, în cadrul complexului rezidențial de pe litoral, și apartamente ce vor beneficia de servicii de lux. „Iarăși, nu este ceva inventat neapărat de noi, […] în străinătate funcționează foarte bine genul ăsta de apartamente. Este vorba de apartamente cu facilități de hotel de cinci stele. Adică […] vei avea room-service, room-cleaning, concierge și valet parking și accesul la o recepție ca de hotel de cinci stele”, a explicat reprezentantul Nordis Group.

La capitolul facilități, complexul va dispune de nouă restaurante și cafenele (inclusiv beach-bar și sky-bar), cinema propriu, dar și de cel mai mare spa de pe litoralul românesc. Acesta din urmă se va întinde pe suprafață totală de peste 3.200 de metri pătrați și va cuprinde mai multe piscine, zone de masaj, hamam, toate închise cu o cupolă de sticlă. Un avantaj foarte important al acestui spa este că astfel va putea atrage turiști tot timpul anului.

„Vom avea acest ansamblu deschis 12 luni pe an, acolo vei putea merge și în noiembrie, și în decembrie, și în ianuarie, și în februarie, luni în care în România lumea nu era atât de obișnuită să meargă pe litoral. Noi venim cu o alternativă foarte foarte bună și interesantă: poți să pleci la mare, știi că o să fie autostrada foarte-foarte liberă, în Mamaia de pe autostradă ajungi imediat, deci în două ore, două ore și ceva, din București cel puțin, ești în Mamaia.”

Citește și:

Investiție plus „locuință” de vacanță: cum ar fi să ai propria cameră de hotel pe litoral, care să-ți aducă venituri, dar pe care să o și poți folosi?

Munte versus mare: un dezvoltator autohton oferă oportunități de achiziție pentru ambele categorii de cumpărători – cu randament garantat

În ansamblul de pe litoral va exista, de asemenea, o galerie comercială de lux. „Lucrăm acum și suntem foarte aproape să semnăm un contract cu un brand de ceasuri recunoscut la nivel mondial. Magazinele care vor fi acolo în galeria comercială nu mai sunt în momentul de față în județul Constanța nicăieri. Este ceva ce piața din România ușor-ușor tatonează în momentul de față, dar noi avem foarte mare încredere și proiectele noastre către asta tind”, a explicat Alexandru Mihai.

Complex hotelier-rezidențial în Sinaia, precontractat în proporție de peste 60%

În cadrul emisiunii imoExpert, reprezentantul companiei a vorbit și despre un complex imobiliar similar, dar de dimensiuni mai mici, dezvoltat de Nordis Group în Sinaia. Situat în zona centrală a orașului de pe Valea Prahovei, în imediata apropiere a gondolei și a pârtiilor de ski, ansamblul Nordis Sinaia va fi format, de asemenea, din camere de hotel (în număr de 240), dar și din apartamente. Potrivit lui Alexandru Mihai, proiectul se află momentan în faza de preautorizare, lucrările de construcție urmând a începe spre sfârșitul acestui an.

Citește și:

Românii tânjesc să locuiască cât mai aproape de natură: Brașovul și împrejurimile, în topul preferințelor. Sfaturi pentru cumpărători

Munte versus mare: un dezvoltator autohton oferă oportunități de achiziție pentru ambele categorii de cumpărători – cu randament garantat

Cu toate acestea, ansamblul din zona montană este precontractat, deja, în proporție de peste 60% – actele de vânzare-cumpărare urmând a fi încheiate în momentul predării efective a imobilelor. „Fiind un proiect mai mic decât [Nordis] Mamaia, îl vom termina până la sfârșitul anului viitor”, a declarat reprezentantul companiei.

Alexandru Mihai a precizat că proiectul „are o locație absolut fantastică, este pe drumul spre cota 1.400, iar terenul pe care este amplasat […] are o diferență de nivel de la stradă către limita [sa] de jos de 29 de metri: practic, este construit oarecum în scări”. La capitolul facilități, complexul va cuprinde un restaurant cu vedere panoramică, servicii hoteliere de lux, dar și o zonă de spa, închisă, disponibilă 12 luni pe an – după modelul complexului din Mamaia.

La fel ca pe litoral, dezvoltatorul oferă investitorilor interesați posibilitatea achiziției de apartamente, dar și de camere de hotel, cu un randament garantat de 7% pe an.

Niveluri-record de locuințe finalizate în mai multe piețe rezidențiale transilvănene. Unde sunt „suburbiile” cele mai atractive

Niveluri-record de locuințe finalizate în mai multe piețe rezidențiale transilvănene. Unde sunt „suburbiile” cele mai atractive
Cluj-Napoca este a doua piață rezidențială ca mărime, după Capitală

Într-unul dintre cazurile analizate, numărul unităților locative finalizate s-a dublat comparativ cu anul anterior.

În ciuda provocărilor ridicate de situația din domeniul sanitar, reprezentanții SVN Romania sunt de părere că piața rezidențială din Transilvania traversează una dintre cele mai bune perioade ale sale din ultimele trei decenii. Cel mai recent raport de piață realizat de companie relevă că în mai multe piețe din regiune au fost înregistrate (noi) recorduri în ceea ce privește livrările de locuințe. Perspectiva pozitivă a consultanților se bazează și pe tendința de revenire a cererii (și a numărului de tranzacții) din ultimele luni, în contextul menținerii unei evoluții pozitive a prețurilor.

Citește și:

Piața rezidențială în T2 2020: ce s-a întâmplat cu prețurile locuințelor? Cererea, oferta și tranzacțiile și-au revenit în bună măsură după perioada de izolare

Achizițiile de imobile în iulie 2020: creștere față de iunie, scădere ușoară față de iulie 2019

Potrivit calculelor realizate de consultanții SVN, pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS), Cluj-Napoca, Sibiu și Oradea au înregistrat în 2019 creșteri semnificative în materie de construcții de locuințe, comparativ cu 2018. Cluj-Napoca a rămas, în mod firesc, cea mai mare piață rezidențială regională din Transilvania, acesta situându-se pe locul al doilea la nivel național – după zona București-Ilfov.

Iată, mai exact, cum merge piața rezidențială în cele trei orașe transilvănene:

Cluj-Napoca:

7.557 de locuințe au fost finalizate în 2019 în orașul de pe Someș și în împrejurimi, în creștere cu 6% comparativ cu anul anterior, stabilindu-se astfel un nou record. Peste 55% dintre unitățile predate fac parte din proiecte rezidențiale amplasate în aria administrativă a orașului. Potrivit reprezentanților SVN, Cluj-Napoca a depășit, de altfel, zona suburbiilor din punctul de vedere al proiectelor rezidențiale dezvoltate, în special începând cu anii 2015-2016 –ceea ce marchează începutul unui nou ciclu de dezvoltare pentru această piață.

Cu toate acestea, în localitățile limitrofe orașului au fost predate, în ultimii trei ani, peste 8.000 de noi locuințe – doar Floreștiul, considerat cea mai mare suburbie a României, atrăgând anul trecut finalizarea a aproape 2.600 de unități. Acest nivel este, însă, mai redus comparativ cu recordurile din 2008-2009, când aici erau predate aproximativ 4.000 de locuințe anual.

Citește și:

Un nou „exod” spre periferia marilor orașe? La cât ajung prețurile terenurilor în Otopeni

De menționat este că numărul achizițiilor de imobile încheiate în Cluj în primele șapte luni din 2020 a crescut cu 25,5% comparativ cu primele șapte luni din 2019, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în ciuda celor două luni de restricții de circulație din timpul stării de urgență.

„Piața rezidențială din Cluj-Napoca a rezistat relativ bine șocului produs de criza sanitară prin care trecem. Orașul continuă să se dezvolte macroeconomic iar proiectele realizate temeinic, cu un plan de business bine pus la punct, înregistrează în continuare rezultate satisfăcătoare, deși există, desigur, și proiecte cu rezultate slabe. Cererea a revenit la niveluri similare cu cele înregistrate anul trecut iar prețurile sunt. în medie, cu aproape 10% mai mari față de acum un an.”

Anamaria Burcă, managing partner SVN Transilvania

Sibiu:

Orașul de pe malul Cibinului este a doua mare piață rezidențială din Transilvania și a cincea la nivel național, înregistrând, în ultimii 13 ani, livrări totale de locuințe mai mari decât Iașiul sau Brașovul. Și aici au fost înregistrate noi recorduri în 2019: calculele SVN arată că aproape 2.700 de locuințe au fost predate anul trecut în oraș și împrejurimi, cu 18,2% mai multe comparativ cu anul anterior.

Niveluri-record de locuințe finalizate în mai multe piețe rezidențiale transilvănene. Unde sunt „suburbiile” cele mai atractive
Volumul livrărilor este ridicat și în localitățile învecinate Sibiului

Ca o particularitate interesantă, Sibiul este singura piață rezidențială regională semnificativă în care numărul de unități locative livrate în oraș este depășit constant de cel din suburbii, Șelimbăr și Cisnădie atrăgând, fiecare în parte, livrarea anuală a aproximativ 1.000 de noi locuințe.

Citește și:

Studiu de caz: apetitul pentru dezvoltări imobiliare nu este limitat la marile orașe!

Locuințele noi din Brașov și Sibiu, atractive pentru uzul propriu, dar și ca investiție

Numărul de tranzacții încheiate în primele șapte luni din 2020 în Sibiu a fost cu 24,5% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019, potrivit datelor ANCPI. În acest context, gradele de absorbție ale locuințelor nou dezvoltate în oraș și împrejumi s-au menținut la un nivel satisfăcător, calitatea și specificul proiectelor fiind principalul factor de diferențiere în ceea ce privește evoluția vânzărilor.

Oradea:

Cea mai spectaculoasă evoluție a fost înregistrată, însă, de către Oradea, aici (și în împrejurimi) având loc o dublare a volumului de livrări în 2019, comparativ cu anul anterior: s-a ajuns, astfel, la un total la 2.161 de locuințe, potrivit calculelor SVN Romania. Această evoluție a venit în contextul în care Oradea cunoaște deja, de câțiva ani, o dezvoltare economică semnificativă, atât pe segmentul industrial, cât și pe cel turistic, intrările de capital din partea localnicilor emigrați fiind de asemenea ridicate.

Niveluri-record de locuințe finalizate în mai multe piețe rezidențiale transilvănene. Unde sunt „suburbiile” cele mai atractive
Dezvoltările rezidențiale din Oradea au de câștigat de pe urma dezvoltării economice a orașului

„Piața rezidențială din Oradea se află în plină fază de dezvoltare, existând un număr tot mai ridicat de noi proiecte. Cerere există, iar dacă ai un proiect bine conceput vei înregistra rezultate satisfăcătoare, gradele de absorbție fiind de peste 70% până la predarea locuințelor. Orașul se dezvoltă puternic pe segmentul industrial și se transformă și într-o atracție turistică demnă de luat în considerare, perspectivele generale fiind în continuare de creștere pe termen mediu și lung.”

Anamaria Burcă, managing partner SVN Transilvania

Potrivit datelor oficiale, primele șapte luni din 2020 au adus o reducere cu 5,7% a numărului de tranzacții încheiate în Bihor comparativ cu perioada similară din 2019. Ținând cont de dimensiunea mai redusă a pieței rezidențiale din Oradea, comparativ cu alte orașe mari din România, aceste cifre sunt, însă, mai ușor influențabile de la o lună la alta de livrarea anumitor faze sau proiecte, explică reprezentanții companiei.

Datele SVN Romania relevă că Alba Iulia și Târgu Mureș sunt singurele orașe din Transilvania în care volumul anual al livrărilor de pe segmentul rezidențial se situează între 500 și 1.000 de unități. Alba Iulia a înregistrat cea mai puternică dezvoltare din acest punct de vedere, cu o creștere de 85% a numărului de noi locuințe predate în 2019, stabilindu-se, astfel, un nou record local.

Sursă foto: Pixabay.com

Românii tânjesc să locuiască cât mai aproape de natură: Brașovul și împrejurimile, în topul preferințelor. Sfaturi pentru cumpărători

Românii tânjesc să locuiască cât mai aproape de natură: Brașovul și împrejurimile, în topul preferințelor. Sfaturi pentru cumpărători
Plaiul Foii este o zonă foarte căutată de iubitorii muntelui

Cererea vine nu doar din partea unor cumpărători interesați de case de vacanță, ci și din partea acelora care ar dori să locuiască aici pe termen mai lung; atractive sunt inclusiv terenurile.

Perioada de izolare impusă de autorități pe fondul Covid-19 a generat mai multe schimbări la nivelul cererii de locuințe. O tendință interesantă este reprezentată de creșterea cererii pentru proprietăți situate în zone de munte, cât mai aproape de natură. În cadrul celei mai noi ediții a emisiunii imoExpert, Alexandru Muntean, managerul agenției brașovene iAdvise, a discutat despre apetitul românilor pentru terenuri și locuințe de vacanță în Brașov și împrejurimi.

Citește și:

Viața la casă, un vis frumos în izolare. Acestea sunt cele mai căutate proprietăți

Acesta a precizat că, pe fondul pandemiei, în ultima perioadă s-a simțit o creștere destul de mare a solicitărilor de case situate în împrejurimile Brașovului, în localități precum Cristian, Ghimbav, care beneficiază de apropierea de pădure. Atractiv este și Râșnovul, deși prețurile imobilelor sunt ceva mai mari aici, dat fiind statutul său de stațiune turistică de interes național. „Iarăși am observat o creștere a cererilor pe zona Bran, care până nu demult era o zonă… să nu-i spun moartă, dar în stare latentă”, subliniază Muntean, precizând că, după ieșirea din lockdown, agenția pe care o reprezintă a ajuns să vândă, doar în Bran, șase imobile. Oamenii caută, cu siguranță, să fie „cât mai aproape de natură, de pădure, de zone verzi, […] asta e o reacție […] după ce au stat în acea izolare”, punctează reprezentantul iAdvise.

Interesant este că, tot pe fondul pandemiei, o pondere de aproximativ 30% dintre cumpărătorii de case în jurul Brașovului (fără a fi localnici, din oraș sau împrejurimi) au făcut achizițiile în ideea de a se muta efectiv aici. Restul de circa 70% al cumpărătorilor din această categorie vor să folosească proprietățile doar ca locuințe de vacanță.

Citește și:

Piața rezidențială prin ochii unui dezvoltator care a început, în iunie, construcția unui proiect de peste 200 de locuințe. O nouă tendință pe fondul pandemiei: mutarea în alt oraș!

Interes și pentru apartamente în Brașov

Cât despre piața apartamentelor de vacanță, cumpărătorii se orientează, mai degrabă, spre zone precum Centrul istoric al Brașovului sau Drumul Poienii. „Dintre cei care au cumpărat apartament în oraș, majoritatea au făcut o achiziție pentru uzul propriu – dar cu siguranță vor avea gândul de a-l folosi și ca investiție”, subliniază Muntean.

Citește și:

Topul celor mai bune cartiere din marile orașe – și cât costă aici apartamentele

Românii tânjesc să locuiască cât mai aproape de natură: Brașovul și împrejurimile, în topul preferințelor. Sfaturi pentru cumpărători
Imobilele din Brașov sunt interesante atât pentru uzul propriu, cât și ca investiție

Atractive sunt și terenurile pretabile pentru construcția de case, iar cumpărătorii sunt interesați tot de localități limitrofe, precum Cristian sau Ghimbav. „Dar am observat oameni care s-au dus puțin mai departe de oraș, inclusiv spre Vama Buzăului, care este o localitate limitrofă, e [la] granița județului Brașov cu județul Covasna, dar este o localitate pitorească, foarte frumoasă, unde ecoturismul local a luat o amploare deosebită, iar de curând Consiliul Județean a introdus [o] linie de autobuz care merge până acolo”, explică Muntean.

Acesta a precizat, de altfel, că iAdvise s-a ocupat luna trecută de vânzarea a două terenuri în această zonă.

Prețuri de la sub 10 euro/mp pentru terenuri

În zona Vama Buzăului, prețurile încep, spune Muntean, de la 5-7 euro pe metru pătrat și ajung pe la un maximum de 20 de euro pe metru pătrat – în funcție de factori precum suprafața și geometria terenului, dar și, bineînțeles, de accesul la utilități. Glăjerie este o altă zonă atractivă în jurul Brașovului, situată între Râșnov și Bran, unde terenurile pot fi achiziționate la prețuri similare, anume între 8 și 20-25 de euro pe metru pătrat. „Foarte pitoresc este și Plaiul Foii, de care cred că au auzit foarte mulți, pentru că este la poalele munților Piatra Craiului și se vede muntele foarte frumos”, mai spune Muntean. El precizează însă că, aici, cumpărătorii trebuie să fie foarte atenți la ce terenuri cumpără, pentru că unele fac parte din Parcul Național Piatra Craiului – ceea ce înseamnă că nu vor putea obține autorizație de construcție pentru o casă. În această zonă, prețurile sunt situate între 10 și 35 de euro pe metru pătrat.

Citește și:

În luna iunie, achizițiile de imobile au revenit pe plus! Creșteri spectaculoase în Ilfov și Brașov: acest gen de proprietăți au ajuns la o cotă de 80% din piață

Un nou „exod” spre periferia marilor orașe? La cât ajung prețurile terenurilor în Otopeni

Nivelul mai accesibil al prețurilor terenurilor – comparativ cu imediata proximitate a Brașovului – contribuie, desigur, la atractivitatea acestor zone în ochii cumpărătorilor. Un avantaj important constă, însă, și în tendința lor de dezvoltare. „Tot ce înseamnă Glăjerie și Plaiul Foii cu siguranță este într-o expansiune constantă, iar în Plaiul Foii, de circa doi ani (de fapt și în Glăjerie) au asfaltat drumurile”, punctează Muntean.

Teren pentru casă versus construcție deja finalizată

Acesta a mai arătat că, deși achiziția unui teren și construcția unei case pe cont propriu reprezintă, per ansamblu, o variantă mai puțin costisitoare decât cumpărarea unei locuințe gata construite, trebuie să se țină seama și de timpul suplimentar, ca și de stresul implicate de cea dintâi variantă.

„Eu personal am trecut de mai multe ori prin experiența de a construi, inclusiv eu sunt un mic dezvoltator în jurul Brașovului, dar, sincer, nu recomand nimănui. Dacă aș avea din nou de ales, cu siguranță aș alege o casă bine construită, cu amendamentul că aș fi foarte atent de unde o cumpăr. Aș căuta o casă care a fost construită în principal de beneficiar […], dar acum, din diferite motive, o vinde. Iar dacă aș alege să cumpăr într-un cartier rezidențial în jurul Brașovului, aș fi foarte atent la dezvoltator.”

Alexandru Muntean, manager iAdvise

Românii tânjesc să locuiască cât mai aproape de natură: Brașovul și împrejurimile, în topul preferințelor. Sfaturi pentru cumpărători
Nu doar partea financiară contează când vine vorba de achiziția unui teren pentru a ridica, apoi, o casă pe cont propriu

Muntean mai spune că, dacă s-ar afla el însuși în postura de cumpărător în zona Brașovului, ar fi foarte atent la zona în care ar face achiziția: ar căuta ca proprietatea să aibă o priveliște frumoasă, dar să beneficieze și de facilități în proximitate. Motivul este că, probabil, cine achiziționează o locuință pentru a o folosi pe post de casă de vacanță o să vrea, după o perioadă de timp, să (re)intre în circuitul turistic. „Iar tot ceea ce înseamnă turiști care vin în zona noastră asta caută: priveliște către munți, soare cât mai mult, pădure […]. Marea majoritate asta fac, ski, hiking sau bicicletă – atunci trebuie să ai toate aceste lucruri în proximitate”, conchide reprezentantul iAdvise.

Citește și:

Interacțiunile „la distanță”, viitorul tranzacțiilor imobiliare?

Piața închirierilor, rezilientă în fața pandemiei

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

În momentul în care ajung să aibă propria casă, foarte multe familii își doresc un decor primitor, cald și elegant. Nu opulent, ci mai degrabă minimalist. Liniile simple, nuanțele neutre, accentele de culoare și texturile naturale sunt elemente care conferă o stare de bine și liniște pe care oricine și-o dorește în propriul cămin. Astăzi îți prezentăm amenajarea unei case din București, o casă de 250 mp împărțită pe 2 niveluri (parter și etaj). Proprietarii și-au dorit un interior modern, cu accente scandinave, având deja o idee despre elementele pe care și le doreau integrate în amenajare.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Casa are o suprafață de 250 mp împărțită aproape egal între parter și etaj. La parter avem zona de living, bucătăria și un grup sanitar, iar la etaj sunt 4 dormitoare și 3 bai. Compartimentarea inițială a fost păstrată, casa fiind deja foarte bine împărțită. Deși s-a folosit destul de mult mobilier gri, per total amenajarea este caldă, datorită procentajului destul de mare a lemnului și a luminii calde.

Bucătăria

Am optat pentru gri ca și culoare principală pentru a sparge monotonia creată de finisajele neutre alese și culoarea pereților. Liniile drepte, mânere ascunse/ frezate sau deschideri push au fost alegerile pentru mobilier. În locul clasicei placări cu faianță am ales o sticlă albă – este ușor de întreținut și face mai ușoară tranziția între corpurile de bază și cele suspendate. Pentru a încălzi atmosfera am integrat un corp cu rafturi deschise din pal natur în zona frigiderului și în zona insulei.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Living

Elementul central și cel de la care am pornit amenajarea living-ului îl constituie pianul, pe care propiretarii l-au dorit integrat în amenajare. Chiar dacă prin esență este un element ce te poartă cu gândul la interioarele clasice, acesta s-a integrat perfect în decorul nostru. Astfel, elementele moderne de mobilier alese pentru zona de TV și dining completează perfect această zonă. Pentru zona de TV am ales o canapea generoasă, gri, iar pentru un accent de culoare am optat pentru un fotoliu galben.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Zona de dining

Fiind o zonă de trecere între bucătărie și living, era nevoie de un element deosebit care să o scoată în evidență. Astfel, am ales un corp de iluminat impozant, care constituie un capăt de perspectivă excelent.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Hol parter

Este un spațiu fluid, luminos, accesorizat cu tablouri de mari dimensiuni. Am ales mobilier cu mânere ascunse, tocmai pentru a nu atrage atenția asupra acestuia și să se treacă pe lângă el fără a-l observa.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Baie parter

Grupul sanitar ce deservește parterul a fost diferit tratat față de băile de la etaj. Fiind de dimensiuni mai reduse, am ales finisaje albe, lucioase, ce reflectă lumina și măresc vizual spațiul. Faianța 3D este elemental de accent din acest spațiu.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Hol etaj

Datorită spațiului generos, holul de la etaj l-am transformat în biroul de acasă. Tot în stil scandinav, simplu ca design și coloristică, mobilierul ales se integrează perfect în design. Pentru accesorizare am ales și aici câteva tablouri de mari dimensiuni.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Dormitoare copii

Primul dormitor a fost amenajat într-o schemă cromatică de roz-alb. Am ales vopea roz pentru pereți care vine perfect în completarea mobilierului simplu, alb. Deoarece spațiul disponibil pentru dressing-ul din spatele ușii nu era suficient de lat, am optat pentru un dressing mai puțin adânc dar mai lung pentru a putea acoperi necesitățile. Biblioteca cu design asimetric vine în completarea biroului ales.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Al doilea dormitor este o cameră luminoasă, cu un decor în stil nordic. Spațiul pentru citit este și aici prezent – am ales un fotoliu fuchsia care a venit perfect în completarea patului tapițat. Griul este culoarea dominantă aici – atât pentru tapițeria patului, cât și pentru bibliotecă.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Dormitor matrimonial

Amenajarea a fost gândită astfel încât să continue linia amenajării din întreagă casă – remarcăm și aici elemente scandinave îmbinate în cel mai natural mod cu elemente specifice unui interior clasic. Pentru pereți am ales o culoare mai deosebită – un arămiu – pentru a veni în completarea decorului. Patul gri și măsuța de make-up sunt alese în același stil nordic. Am ales să completam amenajarea cu câteva elemente mai deosebite – noptierele și oglinda – elemente ce aduc un plus de eleganță camerei.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Băi etaj

Simple, elegante, în culori neutre, ce completează perfect imaginea de ansamblu a amenajării. Regăsim ca elemente cada stand alone – element central; duș walk-in – element ce a devenit nelipsit din amenajări; cele două lavoare. Mozaicul auriu folosit deasupra lavoarelor aduce un plus de detaliu și eleganță spațiului. Băile de la etaj beneficiază de spații generoase și multă lumină naturală.

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Our work – casă de 250 mp din București, amenajată pentru o familie

Rezultatul, un ambient echilibrat și plăcut, este conform așteptărilor proprietarilor.

Sursa poze: iDecorate

Portofoliul de birouri sustenabile dezvoltat de Skanska va ajunge la aproape 1 milion metri patrati in 2020

Skanska a anuntat ca cele 40 de proiecte de birouri dezvoltate pana acum in Europa Centrala si de Est au fost certificate LEED Core & Shell. Din 2012, compania a livrat peste 700 000 m2 de spatii de birouri certificate LEED si 34 600 m2 spatii de birouri certificate WELL in intreaga regiune. Se preconizeaza ca stocul de spatii sustenabile ce vor fi livrate de Skanska va creste cu inca 300 000 m2 in 2020.



Skanska este un pionier in ceea ce priveste dezvoltarea de spatii de birouri sustenabile in Europa Centrala si de Est, in urma cu zece ani, fiind primii care au implementat certificarea LEED. Aceasta a fost o idee vizionara, intrucat LEED nu era cunoscut in mod curent in randul industriei si a plecat de la nevoia de a avea mai multa grija de mediul inconjurator.

An de an, constientizarea importantei cladirilor verzi a crescut, astfel ca LEED a devenit un instrument de evaluare standard pe piata imobiliara. Acum, Skanska este din nou un promotor prin introducerea certificarii WELL pentru cladirile sale de birouri.

Anul trecut, proiectul Visionary, dezvoltat de Skanska in Praga, a devenit prima cladire de birouri certificata WELL din Europa Centrala si de Est, iar cladirile Campus 6.2 si Campus 6.3 au obtinut pre-certificarea WELL Building Standard™ la nivel Silver, fiind primele doua cladiri cu aceasta pre-certificare din Romania.

Sustenabilitatea sta la baza operatiunilor Skanska si sprijina strategia noastra de business avand ca scop sa construim pentru o societate mai buna. Toate eforturile noastre sunt concentrate pe dezvoltarea de cladiri conform celor mai inalte standarde.

Oferta noastra Futureproof Workplaces by Skanska este o promisiune in fata clientilor nostri ca indiferent de proiectul Skanska pe care il vor alege, acesta va fi dezvoltat cu atentie speciala pe design, sustenabilitate si inovatie.

Certificarile LEED si WELL sunt cele mai bune dovezi prin care compania noastra isi duce la indeplinire promisiunea si construieste cladiri verzi punand in acelasi timp accentul pe sanatatea si confortul utilizatorilor cladirilor.

Eforturile noastre sunt, de asemenea, recunoscute la scara mai larga. Skanska este pe locul 20 in lista companiilor care schimba lumea. Este o mare recunoastere dar si o mare responsabilitate in acelasi timp.

Suntem pe deplin constienti de situatia de criza privind mediul inconjurator, motiv pentru care continuam sa avem in vedere masuri suplimentare pentru minimizarea impactului nostru asupra mediului pe plan global.- spune Katarzyna Zawodna-Bijoch, presedinte si director general executiv al unitatii de afaceri a biroului Skanska din ECE.

Realizari recente

Proiectul de birouri Equilibrium din Bucuresti este cel cel de al doilea proiect dezvoltat de Skanska in Romania. Prima cladire a primit recent certificarea LEED Core & Shell la nivel Platinum.

„Viziunea noastra este sa construim pentru viitor si in permanenta ridicam standardele prin realizarile noastre. Equilibrium si Campus 6 sunt doua exemple ‘vii’ si vin sa confirme angajamentele Skanska fata de mediu, fata de chiriasi si fata de angajatii acestora. Equilibrium 1 a obtinut recent certificarea LEED Platinum, iar Campus 6.2 si Campus 6.3 sunt primele cladiri de birouri din Romania pre-certificate WELL. LEED ne-a oferit cadrul pentru sustenabilitate si eficienta, iar prin WELL punem rezidentul cladirilor in centrul acestor ecosisteme”, a declarat Aurelia Luca, Vicepresedinte Executiv Operatiuni Romania.

Cladirile Campus 6.2 si Campus 6.3 au obtinut pre-certificarea WELL Building Standard™ la nivel Silver, fiind primele doua cladiri cu aceasta pre-certificare din Romania.

Spark C din Varsovia a primit certificatul WELL Core & Shell, fiind prima cladire certificata WELL din Polonia si a doua cladire de birouri in Europa Centrala si de Est. In plus, cladirea a fost distinsa anterior cu urmatoarele certificate: WELL New & Existing Interiors, LEED Core & Shell la nivel Platinum, LEED Commercial Interior la nivel Platinum si certificatul „Building Without Barriers”, acordat de Fundatia pentru Integrare.

Praga Studios din Praga este un proiect care a obtinut certificarea LEED Platinum pentru Core & Shell. Acesta a primit 97 de puncte, ceea ce il face cea mai sustenabila cladire dezvoltata de Skanska din regiunea Europa Centrala si de Est.

Spark B din Varsovia, a doua cladire din complexul de birouri Spark al Skanska, a primit LEED Core & Shell la nivel Platinum.

Nowy Rynek din Poznan este cel mai recent proiect de birouri certificat in Polonia, care a fost dezvoltat de Skanska. Acesta a obtinut LEED Core & Shell la nivel Platinum.

2020 – urmeaza noi certificari

Skanska intentioneaza sa pastreze ritmul atunci cand vine vorba de livrarea de cladiri sustenabile. Conform calculelor companiei, dezvoltarile nou certificate vor creste stocul total al Skanska cu 219 700 m2 de proiecte certificate LEED si 79 800 m2 de spatii de birouri certificate WELL. Dupa succesul primelor proiecte pre-certificate si certificate WELL din Romania, Polonia si Cehia, dezvoltatorul va introduce in curand certificarea WELL si in si Ungaria.

Eforturile companiei in aceasta directie au fost deja recunoscute de revista Fortune. Skanska s-a clasat pe locul 20 in topul anual „Change the World 2019” cu 52 de companii care, prin intermediul operatunilor desfasurate, au un impact major atat social, cat si asupra mediului. Skanska este singura companie de constructii din lista.

Skanska a anuntat recent obiectivul grupului de a atinge tinta de emisii de carbon net-zero pana in 2045, cu o reducere de 50 la suta pana in 2030.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Vrei un apartament cu chirie? Iată câteva lucruri pe care trebuie să le știi post-pandemie

Pandemia nu a scăzut prețurile nici la chirii, nici la achiziții. Ciudat, că banii s-au cam împuținat, iar numărul tranzacțiilor mari a scăzut. Indiferent însă de nivelul chiriei, dacă aceasta este perspectiva ta vizavi de următoarea locuință, atunci trebuie să iei în considerare câteva lucruri. Le detaliez mai jos, alături de câteva exemple de apartamente și studio-uri care se închiriază. La noi versus la alții, ca să avem și termen de comparație.

Cei mai mulți dintre respondenți ai unui sondaj recent al Storia.ro caută o locuință în București (32%), Cluj-Napoca (8%) și Iași (5%). Câte patru procente caută locuințe în Brașov, Sibiu, Constanța, Târgu-Mureș și Timișoara, în timp ce 35% se orientează către alte orașe.

Dintre aceștia, cei mai mulți locuiesc în prezent într-un apartament cu două camere (36%), urmați de cei care locuiesc la casă (26%). Întrebați ce fel de locuință își doresc, respondenții au putut alege variante multiple, iar cele mai populare opțiuni au fost apartamentele cu două camere (50%), garsonierele sau studiourile (31%) și casele (20%).

Bugetul pentru chirie

Cei mai mulți au un buget cuprins între 151 și 300 euro (47%), urmați de cei care vor să plătească sub 150 de euro (24%). În același timp, 24% sunt dispuși să aloce un buget de peste 300 de euro. Pe fondul pandemiei, 49% dintre respondenți au spus că au scăzut bugetul pentru chirie, în timp ce pentru 39% nu s-a schimbat nimic. În același timp, 13% au spus că au crescut bugetul pentru chirie.

Cu cine împărțim chiria și pe ce criterii

Majoritatea va locui cu partenerul (64%), iar 30% dintre respondenți vor locui singuri, în timp ce doar 4% au declarat că vor avea colegi de apartament.

Atunci când vine vorba de zona în care își caută chirie, respondenții au putut alege răspunsuri multiple, iar cele mai importante patru criterii menționate au fost:

  1. Să fie aproape de mijloacele de transport (43%)
  2. Să fie aproape de locul de muncă (28%)
  3. Să fie aproape de centru (25%)
  4. Să fie aproape de parc (23%)

Tot în ceea ce privește zona spațiului închiriat, cei mai mulți dintre respodenți (58%) au declarat că nu li s-au schimbat preferințele pe fondul pandemiei, în timp ce 36% dintre aceștia au recunoscut că zona a devenit mai importantă în această perioadă.

Ce este esențial în alergerea locuinței

În afară de criteriile de mai sus, întrebați care sunt cele mai importante lucruri pe care și le doresc de la locuința pe care o caută, cei mai mulți au amintit următoarele aspecte, în ordinea de mai jos:

  1. Să aibă preț bun (67)
  2. Să aibă o suprafață potrivită nevoilor personale (4.31)
  3. Să fie complet mobilată (4.02)
  4. Să fie renovată recent (3.68)
  5. Să aibă terasă sau balcon (3.59)
Vrei un apartament cu chirie? Iată câteva lucruri pe care trebuie să le știi post-pandemie
Câteva dintre datele studiului Storia.ro, pe scurt

Chiriașii cei mai tineri – studenții

Întrebați ce fel de locuință caută pentru noul an universitar, 44% au spus că își doresc un apartament cu două camere, 42% preferă o garsonieră sau un studio, în timp ce 9% declară că vor un apartament cu trei camere. 48% dintre studenți au scăzut bugetul din cauza pandemiei, pentru 40% a rămas la fel și doar 12% au declarat că au crescut bugetul pentru chirie în această perioadă.

În ceea ce privește suma lunară alocată chiriei, 59% vor să se încadreze între 151 și 300 de euro, 23% caută o locuință sub 150 de euro, iar 18% sunt dispuși să aloce un buget de peste 300 de euro, mai arată datele Storia.ro.

Cei mai mulți studenți vor locui singuri (37%) sau cu colegi de apartament (32%), iar 27% au spus că vor locui cu partenerul sau familia. Doar 2% vor sta în gazdă și tot 2% au ales varianta unui cămin privat.

Cum arată un apartament de închiriat

Acum că ați aflat ce își doresc cei mai mulți români de la o locuință în chirie, hai să vă arăt și câteva exemple. Din păcate, diferențele între piața noastră și cea din Europa sunt colosale. Și la preț, dar mai ales la ceea ce oferă o locuință închiriată, dar mai ales la cultura proprietarilor.

Astfel, dacă la noi multe locuințe închiriate arată destul de… modest, fiind mobilate cu strictul necesar și cu finisaje și mobilier cât mai ieftin, piața din Suedia de exemplu nu încetează să mă uimească. Și aveți aici câteva exemple noi – de top – versus ei – ceva natural, obișnuit, nimic special.

Dacă toate apartamentele de închiriat ar arăta așa! Cât a costat amenajarea

Cum arată un apartament de închiriat în Suedia. Și cât costă

Frumuseţea aceasta de apartament este de închiriat

Tu ai locui într-un apartament vechi de 100 de ani? Dacă ar arăta așa

Qed.

Share this:

  • Facebook
  • Pinterest
  • WhatsApp
  • Reddit
  • Twitter
  • Email
  • Listare
  • LinkedIn

Similare

Studiu PwC: Patru din cinci directori de companii se așteaptă ca munca de la distanță să continue

Studiu PwC: Patru din cinci directori de companii se așteaptă ca munca de la distanță să continue
Sursă foto: Unsplash.com

Acest gen de activitate nu va înlocui lucrul de la birou – cele două variante vor fi, cel mai probabil, combinate, într-o manieră sau alta.

Patru din cinci directori generali se așteaptă ca munca de la distanță în companiile lor să continue pe termen lung, după ce au constatat că temerile privind scăderea productivității în așa-numita perioadă de „lockdown” s-au dovedit nefondate, relevă un studiu realizat de PwC la nivel global, în perioada iunie-iulie 2020. Dn menționat este că un sondaj anterior al companiei, derulat în luna aprilie, arăta că aproape jumătate dintre directorii financiari se așteptau la scăderea productivității din cauza lipsei capacităților de lucru la distanță. Două luni mai târziu, însă, ponderea deținută de această categorie de respondenți a coborât la 26%.

„Directorii generali consideră că au trecut un test critic în ultimele luni și acum sunt pregătiți să valorifice tendințele durabile aduse de Covid-19. Noua normalitate a pus la încercare capacitatea companiilor de a-și desfășura activitățile fără ca angajații să călătorească, fără întâlniri în persoană și alte modalități de lucru ce păreau indispensabile și le-a impus să se adapteze pentru a avea o productivitate comparabilă sau mai mare. Cultura organizațională, specificul afacerii și investițiile în tehnologie au jucat și vor juca un rol foarte important în acest proces, unele activități devenind chiar mai eficiente. Pe viitor ne așteptăm ca multe companii să îmbine munca de la distanță cu cea de la birou.”

Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România

Citește și:

40% dintre angajați revin în clădirile de birouri. Cam atât permit și spațiile închiriate de companii, respectând regulile de „distanțare”

Lipsa unui spațiu de lucru dedicat, una dintre marile provocări ale muncii de acasă

Digitalizare și modele de lucru mai flexibile

Studiul menționat a fost realizat în rândul a 699 de directori generali din întreaga lume, dintre care 16% activează în cadrul unor organizații cu venituri de un miliard de dolari sau mai mult, 32% în companii cu venituri cuprinse între 101 și 999 de milioane de dolari, iar 40% în companii cu venituri de până la 100 de milioane de dolari.

Două aspecte-cheie au rezultat din răspunsurile date de acești participanți atunci când au fost întrebați despre prioritățile lor. Cel dintâi ține de intenția de a aplica soluții de digitalizare la o scară mai largă în cadrul companiilor, fie prin automatizarea operațiunilor principale, fie adăugând produse și servicii digitale. Cel de-al doilea aspect vizează dezvoltarea unei forțe de muncă mai flexibile și mai implicate, prin creșterea ponderii angajaților în măsură să lucreze de la distanță, precum și prin programe de îmbunătățire a siguranței și sănătății.„În aceste condiții, tendințele generate de pandemia COVID-19 care vor continua sunt automatizarea, menționată de 76% dintre directorii generali, spațiile de birouri cu puțini angajați (61%), securizarea lanțurilor de aprovizionare (58%), contractele temporare (54%) și siguranța publică (50%)”, au arătat reprezentanții PwC.

Citește și:

Când teleworking-ul devine o necesitate: 5 sfaturi pentru a te adapta mai ușor lucrului de acasă