Toate informațiile de care ai nevoie înainte să cumperi o locuință nouă!

Amenajarea spatiului de sub scari: 13 idei inedite la care poti sa te gandesti!

In fiecare locuinta exista asa zisele “spatii pierdute”. Spatii ce nu sunt pozitionate in traseul nostru obisnuit. Una dintre aceste zone este cea de sub scari, un loc in care accesul se face foarte greu din cauza inclinatiei.

Ce poti face cu spatiul ramas de sub scari? Este o intrebare de care ne lovim aproape la fiecare amenajare dintr-o casa sau duplex. Solutiile gasite sunt in primul rand ingenioase, dar si variate, in functie de necesitatile fiecarui client. Treptele unui pat pentru copil, realizat la comanda, ori scara unei biblioteci inalte sunt doar doua exemple de amenajari.

Iata cateva idei care pun in valoare spatiul de sub scara:

1. Biblioteca

Biblioteca de sub scara a devenit virala in ultimii ani.. Pentru colectionarii de carti, aceasta solutie este una nesperata, mai ales daca pe langa rafturile de carti in sine se adauga si o zona “cozy” unde se poate citi.

amenajarea spatiului de sub scari

2. Sertare

Nici nu cred ca ti-a trecut vreodata prin minte ca poti folosi scarile pe post de sertare. Este o solutie de design si functionalitate 2 in 1. Sertarele se pot monta in mai multe moduri, atat in fata cat si in lateralul scarii, in functie de tipul amenajarii.

amenajarea spatiului de sub scari

3. Spatiu pentru citit

Una dintre cele mai deosebite amenajari, este amplasarea unui decor numai bun pentru citit sub scara. Aceast spatiu poate fi format dintr-o biblioteca, un fotoliu sau scaun confortabil, o masuta si un lampadar sau veioza.

amenajarea spatiului de sub scari

4. Spatiu pentru relaxare

Obisnuiti cu un stil de viata accelerat, uitam sa ne rezervam cateva momente pentru relaxare si socializare cu cei dragi. Niciodata nu este prea tarziu! Primul pas este crearea unui colt de relaxare care poate fi chiar sub scari.

amenajarea spatiului de sub scari

5. Birou

Ai un spatiu nefolosit sub scara interioara si nu stii cum sa il valorifici? Este simplu. Una dintre idei este sa-l transformi intr-un birou cochet unde iti poti monta calculatorul, imprimanta, documentele si alte obiecte personale.

amenajarea spatiului de sub scari

6. Cuier

Intr-un hol, spatiul de sub scara poate fi folosit pentru a crea o zona destinata hainelor, incaltamintei si accesoriilor – un cuier – pentru tine si musafiri. Pe langa cuierul clasic deschis se poate monta o bancuta speciala pentru incaltat.

amenajarea spatiului de sub scari

7. Camera de joaca pentru copii

O idee mult indragita de copii este amenajarea spatiului de sub scara sub forma de casuta/spatiu de joaca. Il poti decora dupa bunul plac si in functie de hobby-urile copilasilor.

amenajarea-spatiului-de-sub-scari-07

8. Dressing

Ai avea nevoie de inca un dulap tip dressing in casa ta, insa ai epuizat orice varianta? Regandeste spatiul de sub scara interioara si transforma-l intr-un dulap cu usi batante sau extractibile in care sa poti depozita toate tipurile de haine.

amenajarea-spatiului-de-sub-scari-08

9. Camera secreta

O idee mai rar intalnita, mai ales in amenajarea spatiului de sub scara este construirea unei camere secrete. Aceasta poate fi folosita pentru ascunderea unui seif sau a altor bunuri personale.

amenajarea spatiului de sub scari

10. Spatiu pentru animalul de companie

Iubitorii de animale sunt intr-o cautare permanenta de solutii pentru pozitionarea culcusului. O super idee este chiar sub scari. Spatiul poate fi o camera in sine cu usa micuta (sa nu fie nici prea mica, risti sa nu mai incapi pentru a face curat) sau pur si simplu poti monta o saltea speciala pentru animale.

amenajarea-spatiului-de-sub-scari-10

11. Debara

Locul de sub scara este numai bun pentru depozitarea anumitor alimente, fiind un spatiu uscat si racoros. In caz ca beneficiezi de un living tip open space cu bucataria si holul, respectiv scara interioara, atunci solutia asta iti pica la fix.

amenajarea-spatiului-de-sub-scari-11

12. Spatiu pentru biciclete

Pasionatii de sporturi si mai ales cei de ciclism sau mtb acum isi pot depozita fara griji bicicletele sub scara interioara. Ai nevoie doar de cateva carlige speciale de agatat pe care le poti achizitiona de la magazinele de profil. Restul tine de imaginatie si de modelul bicicletei.

amenajarea-spatiului-de-sub-scari-12

13. Semineu

Te-ai gandit vreodata ca poti folosi spatiul de sub scara interioara pentru instalarea unui semineu ? Alaturi de cateva decoratiuni potrivite vei crea o zona demna de admirat. Cel mai simplu si la indemana este sa montezi un semineu electric.

amenajarea-spatiului-de-sub-scari-13

Spatiul de sub scara interioara poate fi amenajat dupa bunul plac, stil de viata si de hobby-uri. Dimensiunea spatiului de care dispunem dicteaza cel mai adesea si orientarea amenajarii.

In concluzie, cand incepi o amenajare de interior este bine sa ai in vedere toate spatiile ce pot fi valorificate. Daca iti vin in minte si alte idei, le poti posta mai jos printr-un comment, cu siguranta ai destula imaginatie cat sa ne dai si noua .

Sursa fotografii: Pinterest

Ți-a plăcut articolul? Împarte-l cu alții!
Link articol
Articolul anterior

Zen. Doar pentru părinți

Articolul următor

Stilul Neoromânesc: Fă cunoștință cu o parte din istoria românilor, imortalizată în clădirile de azi

Recomandăm și...