Apartamente Noi București Direct Dezvoltator

Geamuri fumurii

Părerea experților eDezvoltator

Geamuri Fumurii
Geamuri Fumurii

Un apartament care are expunere mare la soare poate fi o problemă vara. Astfel, temperatura în apartament crește și este necesară montarea aparatelor de aer condiționat. Există și o altă variantă pentru rezolvarea acestei probleme: montarea geamurilor fumurii.

Acum o sa îți răspundem la întrebarea: Care sunt avantajele în montarea acestor tipuri de geamuri? Principalul avantaj este reprezentat de faptul că, în timpul anotimpului călduros, geamurile fumurii ajută la menținerea unei temperaturi mai scăzute în apartament.  Astfel, se poate ajunge și la renunțarea aparatelor de aer condiționat în unele cazuri.

Dacă ai vecini care îți urmăresc mișcările, aceste geamuri te ajută să eviți privirile indiscrete. Vei avea parte de intimitatea mult dorită.

Știm că razele UV emise de soare sunt dăunătoare corpului uman, în special pielii. Aceste tipuri de geamuri ne protejează de efectele nocive ale razelor UV, existând geamuri care opresc până la 90% din aceste radiații.

Ne dăm seama că trebuie să prezentăm și dezavantaje în ceea ce privește acest tip de geam. Dacă te-ai hotărât să montezi geamuri de acest tip trebuie să îți pregătești și portofelul. Geamurile fumurii costă în general cu 30% mai mult față de geamurile termopan clasice.

Un alt efect al acestor geamuri s-ar putea să nu vă afecteze pe voi direct. În schimb, vecinii dumneavoastră s-ar putea să protesteze. Aceste geamuri reflectă soarele și ar putea deveni un disconfort pentru ei.

Ultimul dezavantaj prezentat ține în principiu de fiecare persoană în parte. Anumite persoane s-ar putea să nu se obișnuiască cu o cameră mai întunecată. Este recomandat să vizitați apartamente care au astfel de geamuri înainte de a le pune la propriul apartament.

În general oamenii caută astfel de geamuri pentru a se feri de căldura din zilele de vară. Trebuie realizată o documentare prealabilă cu privire la tipul de geam pe care îl dorești.

Există și alte tipuri de geamuri care pot fi puse la case și apartamente: geamuri termopane clasice, geamuri tratate anti-uv, geamuri șablate.

Avantaje:

  • Te ferește de privirile indiscrete ale vecinilor;
  • Reduce costurile folosirii în exces a aparatelor de aer condiționat – reduceți costurile cu energia electrică;
  • Respinge radiațiile ultraviolete.

Dezavantaje:

  • Mai scumpe față de geamurile termopan standard;
  • Reflectă lumina – poate fi un dezavantaj pentru vecini;
  • Există posibilitatea să nu vă obișnuiți cu faptul ca lumina naturală nu mai intră în cameră.

Părere populară:

  • Geamurile fumurii sunt folosite în special atunci când se dorește scăderea temperaturii în apartament vara. Există o anumită confuzie între geamuri fumurii și geamuri cu folie protectoare.

Alternative: