A început construcția ansamblului rezidențial Nusco City, din Pipera. Va avea peste 600 de apartamente, plus o zonă verde pe a cincea parte din teren

A început construcția ansamblului rezidențial Nusco City, din Pipera. Va avea peste 600 de apartamente, plus o zonă verde pe a cincea parte din teren

Complexul urmează a fi dezvoltat în două etape, egale ca număr de unități și ca valoare a investiției, fiecare având propriul parc.

Italienii de la NUSCO IMOBILIARA au anunțat începerea lucrărilor de construcție la ansamblul rezidențial Nusco City, din zona Pipera. Dezvoltat pe un teren de 2,5 hectare – parte dintr-un un total de 23 de hectare aflate în proprietatea investitorului –, acesta va cuprinde peste 600 de apartamente. Investiția în proiect, estimată la 70 de milioane de euro, va fi susținută atât din resurse proprii, cât și din finanțare bancară.

„Va fi unul dintre cele mai echilibrate proiecte din Nordul Bucureștiului, iar această nouă investiție NUSCO IMOBILIARA arată încă o dată încrederea pe care o avem în piața românească. Proiectul nostru va cuprinde apartamente cu terase mari și finisaje de calitate, în parteneriat cu PINUM, venind astfel în întâmpinarea cererii de locuințe care să permită lucrul de acasă, având în vedere noile tendințe de pe piața muncii determinate de pandemie.”

Michele Nusco, CEO Nusco

Citește și:

Crește interesul pentru achizițiile în scop investițional: chiar 30% din apartamentele noi, cumpărate în vederea închirierii

A început construcția ansamblului rezidențial Nusco City, din Pipera. Va avea peste 600 de apartamente, plus o zonă verde pe a cincea parte din teren

„Nu prețul contează ca prim criteriu de selecție”

Complexul urmează a fi construit în două etape, fiecare a câte 310 unități locative (cu una, două, trei și patru camere), dezvoltate pe 12.500 de metri pătrați de teren, cu fonduri de 35 milioane de euro. Din punct de vedere financiar, apartamentele se adresează clienților cu venituri medii spre superioare. „Bucureștiul are nevoie de proiecte adaptate la piața locală, iar prin complexul Nusco City venim cu un produs țintit și studiat în detaliu. Piața românească este din ce în ce mai matură, iar cumpărătorii de locuințe au devenit mai sofisticați și mai atenți la investițiile pe care le fac și nu prețul contează ca prim criteriu de selecție când cumpără un apartament sau o casă”, subliniază Vincenzo Aquino, COO al grupului Nusco.

Fiecare etapă de dezvoltare va include, desigur, și o serie de facilități complementare locuirii. „Noul cartier al zonei Pipera, promovat sub sloganul «THE BEST PLACE TO LIVE!» propune bucureștenilor un stil de viață orientat spre comunitate, spre interese comune ale locatarilor și pe un grad de confort net superior. Arhitectura și finisajele de calitate deosebită, suprafețele comune generoase și spațiul verde vor fi îmbogățite de servicii și activități strict dedicate locatarilor, dezvoltatorul propunându-și să creeze o comunitate durabilă, bazată pe interesele comune ale membrilor săi”, explică reprezentanții companiei dezvoltatoare.

Citește și:

„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Mai mult spațiu verde în contextul pandemiei

De menționat, la capitolul facilități, este și amenajarea unei zone verzi în suprafață totală de 5.000 de metri pătrați – reprezentând, deci, o cincime din suprafața terenului alocat pentru dezvoltare. Reprezentând un beneficiu important pentru viitorii locatari, suprafața parcului din cadrul ansamblului Nusco City a fost regândită în contextul Covid-19.

„Pandemia actuală ne-a îndemnat să regândim facilitățile proiectului și să sporim gradul de siguranță și confort al viitorilor locatari, incluzând spații verzi mari și aerisite, alei largi, terase generoase, suprafețe echilibrate și eficiente, toate gândite pentru a consolida o comunitate durabilă și responsabilă, cu grijă unul pentru celălalt și pentru regulile de conviețuire comune.”

Vincenzo Aquino, COO Nusco

Citește și:

„Recalibrarea” nevoii de locuire: confort sporit, suprafețe mai mari, spațiu exterior și facilități în proximitate

În opinia oficialilor companiei, nordul Bucureștiului rămâne una dintre cele mai căutate zone rezidențiale ale orașului, în condițiile în care aici se găsește o semnificativă concentrare de proiecte de birouri. În plus, aceasta beneficiază de accesul facil, atât cu interiorul orașului, cât și cu exteriorul lui. Un avantaj suplimentar este dat de faptul că autoritățile au în plan crearea unei nou artere de circulație, care va lega Bulevardul Pipera de Bulevardul Dimitrie Pompeiu.

Despre NUSCO IMOBILIARA:

Activă pe piața italiană, pe segmentele de retail, birouri, dar și rezidențial, compania NUSCO IMOBILIARA este prezentă pe piața bucureșteană cu proiectul Città, din cartierul Pantelimon, care include 465 de apartamente, cu ansamblul exclusivist Premio, din centrul orașului, dar și cu proiecte și de retail. Compania își propune să dezvolte zone urbane importante prin proiectarea și construirea unor ansambluri rezidențiale, clădiri de birouri și parcuri comerciale concepute modern, pe baza unor principii de calitate și sustenabilitate.