Cum amenajezi o grădină mică

Iți dorești o curte verde cu o grădină ca în reviste? Acest proiect nu este foarte complicat. Cu puțină creativitate, îndemânare și răbdare, vei obține o oază verde de liniște chiar lângă casa ta. Iată cum trebuie să procedezi pentru a amenaja o grădină mică.

De la proiect la realizare: o grădină mica

Chiar daca dispui de un spațiu mic, de doar câțiva metri pătrați, poți face rai din ce ai. Nu ai nevoie de mai mult pentru a instala un spațiu de relaxare.

Întâi, trebuie să realizezi un mic proiect, unde trebuie să ții cont de mai mulți factori. Ai ideile în minte sau le-ai pus pe hârtie? Când proiectezi o grădină mică, trebuie să începi cu poziționarea spațiului verde. Spre ce punct cardinal este îndreptat, ce fel de plante dorești să plantezi și care s-ar dezvolta mai bine în funcție de cât soare primesc? Apoi, daca vrei alei, din ce materiale să fie?

Dacă ai o curte interioară mică spre sud, în spatele casei și ferită de ochii celor care trec pe stradă, este spațiul ideal pentru amplasarea unei mici grădini. Mobilierul de grădină nu trebuie să lipsească. În funcție de spațiul disponibil, optează pentru o măsuță și scaune chic cu picioare din fier forjat sau o masă mare și câteva fotolii din ratan.

Aici, verdele crud al gazonului de sub tălpi invită la relaxare dimineața la cafea și seara, după o zi de muncă. La marginile grădinii, plantează flori colorate care să îți încânte ochii și simțul olfactiv. Bulboasele – lalelele, narcisele și zambilele – pot fi plantate între alte flori perene, precum trandafirii, bujorii, rudbeckia, primule, crini sau chiar plante perene erbacee.

Dacă dispui de o curte mică în fața casei, unde vecinii și trecătorii te pot vedea, amenajează o grădină mică pe cât mai multe planuri. Mai precis, plantează pomi, copaci sau arbuști care să blocheze privirile curioșilor. Amenajează spațiul pe mai multe etaje și oferă un plus spațiului de care dispui. Pentru spații mici, evită folosirea culorilor prea puternice – atât la plante, cât și la mobilierul ales sau chiar la decorațiuni.

Alege nuanțe cât mai naturale și plante de dimensiuni mici sau medii acolo unde nu vrei să te simți aglomerat. Pentru a crea iluzia unui spațiu mai larg, plasează perne și flori în culori calde în apropiere, iar în depărtare așează piese decorative și plante în culori reci.

Cum transformi curtea într-o gradină mică

Curtea interioară, această carte de vizită a gospodăriei tale, poate fi transformată într-un mic paradis. Ce fel de stil vrei să implementezi? Ce materaiale alegi pentru finisaj? Ce vrei să plantezi: gazon, flori, zarzavaturi?

Dacă optezi pentru un stil mediteranean, vei aduce atmosfera de vacanță în grădina ta. Zona de relaxare este esențială la acest stil – băncutele să fie comode, în nuanțe de alb sau crem, iar pernele în nuanțe de albastru marin. Dacă vrei mai multă umbră în zilele toride de vară, amplasează o pergolă pentru plantele cățărătoare. Nu uita de ghivecele de teracotă, piesele decorative cu scoici și aleea din pietriș.

Stiluri pe care să le alegi pentru o gradina mica

Vrei să amenajezi o curte mică în stil minimalist? Acest stil este caracterizat de linii arhitecturale simple, iar designul minimalist se îmbină armonios cu natura. Verdeața are nevoie de îngrijiri minime, căci plantele sunt perfect adaptate zonei și solului în care le plantezi. Alege plăci mari de beton șlefuit pentru pavaj și plante în straturi care să echilibreze culorile neutre și duritatea materialelor ce caracterizează stilul minimalist.

Implementează un decor rustic dacă locuiești la deal sau la munte. Apelează la buturugi pentru mobilier și decor, bucăți mari de pietre pentru alei și nu uita de grătar, elementul care va întări ideea de rustic.

Pentru o grădină mică în stil romantic, trebuie să ai elemente care îmbie la visare. De aici, poți privi apusuri romantice alături de jumătatea ta sau te poți relaxa în weekend-uri alături de prieteni, în legănarea hamacelor și pe șezlonguri ademenitoare. Ai nevoie de multe ghivece mari, cu plante verzi și colorate și iluminat romantic cu multe beculețe și lumânări parfumate.

Curtea ta mică este locul perfect pentru relaxare în timpul liber. Vrei să te odihnești și să petreci momente de neuitat alături de cei dragi? Amenajează o grădină mică așa cum îți dorești și bucură-te de paradisul creat după ideile tale!