Sibiul este unul dintre orașele din ce în ce mai atractive pentru cei care doresc să locuiască într-o localitate cosmopolită, care oferă multiple posibilități de distracție, de dezvoltare și de carieră, însă în același timp doresc să locuiască într-o localitate liniștită.
Unul dintre avantajele celor care locuiesc în Sibiu este faptul că nu au o nevoie reală de automobil propriu. Spre deosebire de București, Cluj sau Iași, unde automobilul este aproape obligatoriu, în Sibiu acesta este opțional.
De ce Sibienii nu au nevoie de o mașină personală?

- Pentru că beneficiază de un sistem de transport în comun bine pus la punct, care este accesibil oricărei persoane atât prin bilete de o călătorie, cât și prin abonamente și care acoperă întregul oraș cu ajutorul celor 22 de trasee.
- Pentru că atunci când transportul în comun nu oferă flexibilitatea de care ai nevoie, există varianta companiilor de taxi. Numărul mașinilor de taxi este suficient de mare pentru a acoperi toate nevoile celor care doresc să ajungă dintr-o parte în alta a orașului iar tarifele sunt relativ mici.
- Pentru că Sibiul poate să fie parcurs fără probleme pe jos. O călătorie dintr-o parte în alta a orașului nu ar trebui să dureze mai mult de 1.5 ore, într-un ritm de mers normal. Sibiul este un oraș mic și compact care facilitează mersul pe jos. Pe lângă mersul pe jos, cei care doresc să se plimbe prin Sibiiu pot alege bicicleta sau trotineta electrică.
- Pentru că ieșirile din oraș pot fi făcute cu mașini de închiriat, autocare sau avion. În Sibiu există un aeroport care are curse aeriene către foarte multe localități din Europa, ceea ce oferă flexibilitate destul de mare în mișcare. De asemenea, cei care doresc să călătorească prin țară cu automobilul pot întotdeauna să închirieze un vehicul.
De ce să renunți la mașina personală?

Dacă ești din Sibiu și ai o mașină personală pe care o folosești zilnic, cele 4 argumente de mai sus te pot convinge că poți renunța la vehicul. Pe lângă asta, există numeroase alte motive pentru care ar trebui să renunți la mașina personală:
- Generează cheltuieli mari pentru întreținere și pentru combustibil;
- Generează poluare, care poate avea un impact uriaș asupra modului în care vom trăi în viitor;
- Contribuie la traficul care este din ce în ce mai aglomerat, chiar și în Sibiu;
- Un oraș fără mașini parcate pe marginea străzii este un oraș mult mai aerisit, mai respirabil și mai plăcut;
- Lipsa mașinii personale te ajută să fii mai sănătos, deoarece te obligă să mergi mai mult pe jos. Cum lipsa sportului este una dintre cele mai importante probleme ale momentului, obligația de a merge pe jos este cât se poate de bine venită.