Top 6 grădinițe din Centrul Civic din București

Centrul Civic este un cartier central al capitalei, situat pe suprafața sectoarelor 1, 2, 3, 5 și 6, unde regăsim cele mai importante instituții ale țării, precum Palatul Parlamentului sau Palatul Victoria. Tot aici se află și clădiri culturale, cum ar fi Biblioteca Națională, Teatrul Național Ion Luca Caragiale, Opera Națională sau Universitatea din București. Clădirile din Centrul Civic sunt construite după modelul Champs Elysees din Paris, un stil cu totul aparte. În apropiere, regăsim Ateneul Român, Grădina Botanică Dimitrie Brândză sau Parcul Tineretului. De asemenea, pentru cei care au locul de muncă în zonă, există și o serie de grădinițe minunate, pe care părinții le au la dispoziție să își ducă copiii.

Grădinița nr. 2, sector 1

Top 6 grădinițe din Centrul Civic din București

Grădinița nr. 2 se află pe strada Constantin Cristescu, nr. 5, în sectorul unu al capitalei. Aceasta se află cel mai aproape de Centrul Civic, la aproximativ opt minute distanță de mers cu mașina. Se poate ajunge aici și cu tramvaiul (nr. 24 și 44) până la stația Ostașilor (circa un minut distanță de mers pe jos) sau cu autobuzul (122, 126, 137, 138 sau 168) până la stația Constantin Cristescu (circa două minute distanță).

Aceasta este o instituție de stat, cu program prelungit, unde pot fi aduși copiii începând cu vârsta de trei ani. Cei mici beneficiază de o masă caldă pregătită în bucătăria proprie, au program de somn, după care se fac activități recreative. În clădire se află și un cabinet medical, copiii pot fi supravegheați video de către părinți, , iar personalul didactic este specializat și dedicat meseriei pe care o fac cu tot dragul.

Cei mici sunt încântați de activitățile desfășurate aici, ce au ca scop educarea, socializarea, cunoașterea mediului înconjurător, descoperirea talentelor prin sport, muzică sau artă, stimularea imaginației sau dezvoltarea inteligenței emoționale și raționale. Totul se învață prin joacă, prin lucruri practice care necesită concentrare și inventivitate, astfel rezultatele sunt excepționale!

Grădinița Țara Copilăriei, sector 2

Top 6 grădinițe din Centrul Civic din București

Una dintre cele mai apreciate grădinițe din sectorul 2 al capitalei și situată relativ aproape de Centrul Civic este Grădinița Țara Copilăriei, de pe strada Luchian Ștefan, nr. 13. Cel mai repede se ajunge aici de la stația Calea Moșilor, unde ajung autobuzele 311, N102, N133, 66, 69, 70, 85 sau 90 (circa patru minute de mers pe jos) sau de la stația Alexandru Sihleanu, având ca opțiuni autobuzul N109 sau tramvaiele 14, 40 și 55 (aproximativ șase minute distanță).

După cum spune și numele grădiniței, cei mici găsesc aici un loc de poveste, de basm, se simt ca într-o poveste. Clădirea dispune de cabinet medical, săli dotate modern, special amenajate pentru fiecare grupă, dormitoare, sală de mese, personal calificat și supraveghere video.

Programul educațional este complex și variat, ce utilizează un set de activități cu scopul de a-i ajuta pe cei mici să se dezvolte armonios. Opțional, pot participa la cursuri de limbi străine, cursuri de autoapărare, actorie, balet, dans modern, pian, vizite la muzee, la grădina zoologică sau cea botanică.

În funcție de programul ales, tarifele încep de la 650.00 Ron pentru cel mediu I ( orar 7:30-13:00, fără masă), 850.00 Ron programul mediu II (7:30-14:00, cu masă inclusă) și 1000.00 Ron pentru cel prelungit (7:30-18:00, cu masă asigurată). În fiecare zi, cei mici au parte de activități în aer liber, astfel încurajând apropierea de natură și de explorare a mediului.

Grădinița funcționează pe toată durata anului, inclusiv în sezonul de vară, când se desfășoară activități specifice vacanței (echitație, tenis, înot), vacanțele fiind doar în preajma sărbătorilor naționale. Țara Copilăriei este un loc magic, unde copiii se simt speciali, descoperă lumea prin prisma poveștilor!

Grădinița Mell, sector 3

Top 6 grădinițe din Centrul Civic din București

Grădinița Mell se află pe strada Vlad Dracu, nr. 43, sector 3, București, la un minut distanță de mers pe jos de stația de autobuz Papazoglu (103, N133 sau tramvaiul 19), respectiv circa opt minute depărtare de stația din Piața Vitan (tramvaiul 19 sau autobuzele 123, N111, N113). Aceasta funcționează cu succes încă din anul 1995, metodele de predare fiind testate și cu rezultate de excepție în rândul tuturor copiilor.

În programul de învățare sunt incluse elemente de pedagogie clasică îmbinate cu elemente moderne pentru ca dezvoltarea fiecărui copil să atingă nivelul maxim în toate ariile de interes, precum socializare, îmbogățirea vocabularului și a cunoștințelor, stimularea creativității, sporirea abilităților cognitive sau descoperirea talentelor. Suplimentar, cei mici beneficiază și de cursuri în limba engleză, cu scopul de a-i învăța noi culturi și de a-i ajuta la început de drum în educație.

Programa cuprinde și cursuri sportive, de arte, dans, inițiere în utilizarea calculatorului, jocuri sau excursii. Cadrele didactice își fac meseria cu tot dragul, fapt observat de copiii încântați care merg aici. Opțional, se asigură transportul copiilor, pot rămâne la program prelungit, se asigură masă caldă din bucătărie proprie, supraveghere video și asistență medicală permanentă.

Grădinița Mell cuprinde toate grupele de copii, începând cu vârsta de trei ani, oferă seriozitate și siguranță celor mici, aduce bucurie în sufletul lor și îi ajută în primii lor ani de educare să își formeze o bază solidă pentru a avea succes mai departe.

Grădinița Micii Poznași, sector 4

Top 6 grădinițe din Centrul Civic din București

Grădinița Micii Poznași este situată pe Bulevardul Mărășești, nr. 63, în sectorul 4 al capitalei. Accesul în zonă se face cu autobuzul ce oprește în stația B-dul Mărășești (116, 313, 381, N106, 73, 74 sau 76) la circa trei minute distanță de mers pe jos sau tramvaiul (7, 23, 27, 47) care ajunge în stația Parcul Carol I, la aproximativ 900 metri distanță de grădiniță.

Clădirea este spațioasă, dotată modern, include bucătărie proprie, supraveghere video prin care părinții pot monitoriza activitatea copiilor, precum și o curte exterioară special amenajată pentru relaxare în aer liber.

Programul de funcționare al grădiniței este 7:30-19:00, pe toată durata anului, mai puțin în zilele libere de sărbători naționale, între Crăciun și Revelion și două săptămâni în august. Părinții pot opta pentru două tipuri de abonamente, cel Gold cu program până la ora 17:00, incluzând mic dejun, masă de fructe, ciorbiță și felul doi și activități zilnice școlare conform programei (1.090 Ron +17.00 Ron/zi masa) sau abonamentul Platinum, ce include în plus prelungirea programului până la ora 19:00 și o gustare suplimentară (1.190 Ron + 20.00 Ron/zi masa). Taxa de înscriere pentru fiecare copil este de 300 Ron.

Aici, cei mici se bucură de grija și atenția cadrelor didactice prietenoase, învață o mulțime de lucruri utile prin joacă, sunt îndrumați în alegerile la început de drum, învață să exploreze mediul înconjurător, își descoperă micile talente, intră în lumea magică a poveștilor, precum și o mulțime de lucruri teoretice ce pun bazele dezvoltării raționale și emoționale ale copiilor. Este un loc minunat unde toți copiii vin cu drag și merg acasă fericiți!

Grădinița nr. 73, sector 5

Top 6 grădinițe din Centrul Civic din București

Grădinița nr. 73 se află pe strada Splaiul Independenței, nr. 63, în sectorul 5 al capitalei. Accesul în zonă se poate face atât cu autobuzul ce ajunge în stația Piața Mihail Kogălniceanu (336, 601, N116, 61, 66, 69, 70 sau 85) la aproximativ trei minute distanță de mers pe jos sau în stația Podul Hașdeu (104, 123, N110, N115) la două minute depărtare, cât și cu metroul (M1, M3) din stația Izvor, aflată la șase minute distanță. Este ușor de ajuns cu orice mijloc de transport, ideal pentru părinții care lucrează în zonă sau merg la servici în altă zonă a orașului.

Aceasta este o grădiniță de stat cu program prelungit, de la 8:00 până la 18:00, dispune de cinci săli de predare, o sală de mese cu o capacitate de 100 de locuri, bucătărie proprie (trei mese pe zi), cabinet medical, supraveghere video, patru grupe de copii a câte 25 de înscriși (începând cu vârsta de trei ani).

Cei mici se bucură de activități clasice de predare, cât și moderne, prin stimularea acestora participând la o mulțime de opționale, dar și la activități în aer liber, precum excursii la munte, la grădina zoologică sau la muzeu. Cadrele didactice își practică meseria cu tot dragul și încearcă să îndrume fiecare copil în direcția cea mai bună, astfel fac multe activități de dezvoltare a celor mici, cum ar fi teatru, schimb de roluri, dans, inițiere calculator, artă, sport sau descoperirea unor noi culturi prin învățarea limbii engleze.

Grădinița Prichindel 195, sector 6

Top 6 grădinițe din Centrul Civic din București

Grădinița Prichindel se află pe strada Iedului, sector 6, la trei minute distanță de mers pe jos din stația Apusului (autobuzele 136, 137, 138, 236, 61 sau 62) sau la circa 9 minute depărtare de stația de metrou din zona Păcii (M3). Aici este locul ideal pentru cei mici unde se vor simți minunat!

Programul se adresează tuturor copiilor de grădiniță, unde cadrele didactice sunt atente la nevoile fiecărui copil în parte, îi învață să socializeze, să își dezvolte cunoștințele, să fie responsabili, cu bun simț, să își îmbogățească vocabularul, atât în limba română, cât și în limba engleză, să iubească literatura sau cum să îi ajute pe cei din jurul lor.

Părinții pot opta pentru varianta de program scurt (8:00-13:00), scurt plus masă prânz (8:00-14:00) sau lung (8:00-18:30). După ora 14:00, micuții au program de somn, iar de la 16:30 până la 18:30, activități recreative de interior sau exterior. Ca și cursuri opționale, include pictură, înot, arte marțiale, dans sportiv sau modern, pian, teatru, engleză, logopedie sau dezvoltare personală.

Grădinița dispune de circa 320 de locuri, împărțite pe grupe, iar tarifele de înscriere sunt 1.540 Ron/lună pentru programul scurt sau 1.700 Ron/lună pentru cel prelungit. Un lucru special la această grădiniță este punerea accentului pe învățarea limbii engleze, prin predarea unor cursuri tip Oxford, o metodă de învățare de excepție. Cei mici vor fi cu adevărat încântați de activitățile de la Grădinița Prichindel 195!

O zonă centrală, precum Centrul Civic, este cel mai bun loc de unde putem alege dintr-o varietate de grădinițe, indiferent că locuim sau avem locul de muncă în apropiere. Poziția centrală ne oferă cel mai bun prilej să ne ducem micuții la grădinița preferată, accesul făcându-se ușor în orice direcție a capitalei!