Apartamente Noi București Direct Dezvoltator

Cushman & Wakefield Echinox estimează că cererea de spații de birouri din Bucureşti se va majora cu 20-30% în 2021

Sursă foto: Pixabay.com

Anul trecut, situația din domeniul sanitar a determinat cea mai mare parte a companiilor să implementeze lucrul de la distanță pe scară largă.

Pe fondul Covid-19, volumul de spații de birouri închiriate pe parcursul anului 2020 a scăzut cu 40%, până la nivelul de 237.000 de metri pătrați, relevă datele Cushman & Wakefield Echinox. Reprezentanții companiei observă, însă, că anul 2021 a început sub alte auspicii, iar companiile sunt acum în poziția de a-și redimensiona necesarul de spații într-o piață care le-a devenit favorabilă, după un an în care companiile au putut să evalueze impactul telemuncii prin analize interne sau cu ajutorul consultanților.

Începutul de an, mai bun decât în 2020

În acest context, reprezentanții companiei de consultanță estimează că cererea de spații de birouri la nivelul Bucureștiului va crește cu 20-30% în acest an, în condițiile în care o bună parte din marii chiriași au ieșit din expectativă și își evaluează activ opțiunile pentru optimizarea necesarului de spații.

„Putem spune că începutul acestui an a adus un volum de activitate chiar mai ridicat față de debutul anului 2020, când aproape nimeni nu întrevedea impactul major pe care îl va avea propagarea pandemiei Covid-19. Avem, în prezent, proiecte în lucru de peste 70.000 de metri pătrați la nivelul Bucureștiului și orașelor regionale pentru o serie dintre cele mai mari corporații prezente la nivel local, acestea conștientizând că este un moment prielnic pentru a-și reașeza contractele, fie că vorbim de renegocieri, consolidări, restrângeri sau chiar extinderi de spații. În acest context, ne așteptăm ca volumul tranzacționat în 2021 să crească substanțial, cu cel puțin 20-30%, urmând să revină peste nivelul de 300.000 de metri pătrați.”

Rata de neocupare a spațiilor la nivelul Bucureștiului a crescut pe parcursul anului trecut, ajungând la nivelul de 12,5%, un maximum al ultimilor patru ani. „Cu toate acestea, dezvoltatorii au în prezent în construcție clădiri cu o suprafață cumulată de peste 350.000 de metri pătrați, spații ce urmează a fi date în folosință în următorii doi ani, în condițiile în care anticipează o revenire a cererii, cu accent pe spațiile moderne, care încorporează cele mai noi tehnologii”, punctează reprezentanții companiei de consultanță.