Toate informațiile de care ai nevoie înainte să cumperi o locuință nouă!

Românii investesc în imobiliare: cererea pentru spațiile comerciale a crescut în 2022 cu aproape 50%

Românii investesc în imobiliare: cererea pentru spațiile comerciale a crescut în 2022 cu aproape 50%
La fel de căutate sunt casele, pentru care se înregistrează cu 40% mai mult interes din partea cumpărătorilor față de ultimul trimestru al anului 2021, în timp ce pentru apartamente cererea a crescut cu aproape 30% în primele trei luni ale anului față de finalul anului trecut, conform analizei făcute de agenția imobiliară cu acoperire națională Blitz.
“În contextul războiului ruso-ucrainean, dar și al inflației tot mai ridicate, investițiile în imobiliare sunt percepute ca fiind sigure pe termen lung și mulți dintre cei care amânaseră finalizarea unor tranzacții în 2021 le-au definitivat în primele luni ale lui 2022, ” a explicat Cătălin Priscorniță, fondator și CEO Blitz. ”Pentru că cererea este ridicată, ne așteptăm să vedem prețuri în continuă creștere în perioada următoare la nivel național.”
Analiza făcută de specialiștii Blitz asupra cererii pe ofertele din portofoliul companiei arată că primul trimestru al anului 2022 a fost marcat de cele mai importante creșteri, comparativ cu ultimul trimestru al anului 2021, în Iași (cu 73.12%), Constanța (cu 69,21%) și Craiova (cu 62,33%).
Numărul tranzacțiilor, în creștere de la lună la lună. Care sunt județele fruntașe
Conform ANCPI, numărul tranzacțiilor a crescut de la o lună la alta, în perioada ianuarie – martie 2022 fiind înregistrate niște salturi semnificative în județele:
Mureș – de la 379 tranzacții în ianuarie la 1004 în februarie, înregistrând o creștere de 164.9%, și de încă 9,2%, în martie
Sibiu – de la 575 trabzacții în ianuarie la 1044 în februarie, adică o creștere de 81.56% și de 37.16% în martie
Cluj – de la 1935 tranzacții în ianuarie, la 3041 în februarie, marcând o creștere de 57.15% și 32,68%, în martie
Specialiștii anticipează creșteri ale prețurilor până la final de an, dar și cerere pe măsură
Trendul crescător al prețurilor continuă la nivel național, atât pe segmentul de vânzare, cât și pe cel al chiriilor, pe fondul scumpirilor materialelor de construcții și ale materiei prime.
Conform indicelui Blitz, în București prețul mediu la apartamentele de vânzare a avut o creștere constantă de la 1.491 euro/mp în ianuarie la 1.605 euro/mp în martie, în timp ce în Cluj-Napoca costul a urcat de la 1.782 euro/mp în prima lună a anului, la 1.824 euro/mp în martie.
În ceea ce privește piața chiriilor, în luna martie chiria medie lunară pentru un apartament de două camere a atins la București 517 euro, la Brașov 410 euro, la Cluj-Napoca 361 euro, iar la Timișoara 358 euro.
“Anticipăm un posibil val de interes pentru investițiile imobiliare în regiunea vestică a României, dată fiind distanța relativ mare de conflictul armat de la granița estică a României. Investițiile imobiliare s-au dovedit a fi mai sigure și mai ferite de depreciere față de alte plasamente, în perioade de incertitudine,” a spus Cătălin Priscorniță, CEO Blitz.
” În zona centrală a țării, prețurile au suferit mici corecții, în limite normale, pe fondul unui număr de tranzacții în creștere semnificativă față de lunile precedente. Ținând cont și că în perioada următoare se vor concretiza cererile demarate în primul trimestru, iar începutul de an a fost foarte activ, ne așteptăm ca perioada verii să fie, de asemenea, încărcată de activitate, atât din perspectiva cererii cât și a tranzacțiilor finalizate.”
Blitz este o companie antreprenorială clujeană din domeniul imobiliar prezentă de 12 ani pe piață. Aceasta a fost înființată de Cătălin Priscorniță, specialist cu o largă experiență în domeniu. Blitz pune la dispoziție o gamă largă de servicii imobiliare, oferind suport încă din faza incipientă a unei tranzacții și până la finalizarea acesteia. În perioada 2020 – 2021, compania s-a extins în marile centre economice din România, în prezent având 18 birouri și francize, în 12 orașe din țară.
Blitz a crescut an de an, fiind în prezent, unul din liderii pieței imobiliare din România. Compania a încheiat anul 2021 cu peste 6.45 milioane de euro cifră de vânzări. De asemenea, în prezent în cadrul Blitz activează peste 400 de blitzeri, care au realizat peste 4000 de tranzacții, în valoare totală de peste 180 milioane euro.
Blitz este membru fondator al Comunității Elitelor în Imobiliare din România (CEIR) și un reper de bune practici în industria imobiliarelor.
În 2020, Cătălin Priscorniță a primit premiul ”Leadership-ul anului în imobiliare”, iar în 2021 a fost desemnat ”Antreprenorului anului” în cadrul Galei Profesioniștilor în Imobiliare. La același eveniment, Blitz a câștigat distincțiile “Agenția anului 2020”și “Brandul anului 2020”.
———————————————
Conținut preluat din feed-ul autorului. Citește tot articolul aici: https://www.economica.net/romanii-investesc-in-imobiliare-cererea-pentru-spatiile-comerciale-a-crescut-in-2022-cu-aproape-50_584647.html

Ți-a plăcut articolul? Împarte-l cu alții!
Link articol
Articolul anterior

O vilă de 1500 mp situată în Pădurea Snagov a fost scoasă la vânzare pentru suma de 4,2 milioane de euro

Articolul următor

SIF Banat Crișana cumpără terenul fostei fabrici Tutunul Românesc, deținută anterior de Ioan Niculae

Recomandăm și...