Toate informațiile de care ai nevoie înainte să cumperi o locuință nouă!
Trotuarele de la Drumul Taberei se vor repara pe cheltuiala asfaltatorilor. Ciprian Ciucu a declarat că nu este mulțumit de calitatea lucrării. Fotografii postate de primar

Trotuarele de la Drumul Taberei se vor repara pe cheltuiala asfaltatorilor. Ciprian Ciucu a declarat că nu este mulțumit de calitatea lucrării. Fotografii postate de primar


Într-o reacție rapidă pe Facebook, primarul Ciprian Ciucu din Sectorul 6 i-a informat pe locuitori că lucrarea efectuată nu îndeplinește standardele de calitate ale proiectului și va fi refăcută pe banii lor.


La sfârșitul lunii august, Primăria Sectorului 6 a început reamenajarea trotuarelor, străzilor și spațiilor verzi la Drumul Taberei. Lucrările se desfășoară într-un ritm alert în zona buclei din Valea Ialomiței.

„Mă simt ca Sisif”, a scris primarul Ciucu, care a postat fotografii făcute la stația STB Chilia Veche, unde apa se adună pe trotuar. Primarul a anunțat că nu este mulțumit de calitatea execuției și, prin urmare, îi va readuce pe constructori la lucru.


Trotuare neconforme sunt amplasate în zona Buclă-Drumul Taberei. În urmă cu o lună, în august, au început reparațiile de bază pe o suprafață de 18.231,60 mp.

Potrivit contractului, prețul lucrărilor este de 3.761.310,42 lei, fără TVA.

Ce scris primarul Ciprian Ciucu în postare:

„Aș vrea să o știți de la mine și să previn zvonistica și dezinformarea…

Veți observa că unele lucrări recent finalizate, vor fi refăcute. Nu, nu fură nimeni la cantități, nu e nicio șmecherie.
Pur și simplu nu sunt mulțumit de calitatea lucrărilor, nu le receptionăm, iar constructorii le vor reface pe banii lor.

Îmi cer scuze pentru disconfortul creat. Îmi este imposibil să înțeleg cum mesajul meu, repetat, adresat direct sau public, nu ajunge la unele firme cu care lucrăm în urma licitațiilor publice. Se pare ca e nevoie ca fiecare în parte să fie nevoit ca cel putin odată să le refacă pe cheltuiala proprie. Nu inteleg lipsa de preocupare a companiilor pentru calitatea lucrărilor proprii.

Asta este, îmi pare rău pentru disconfortul dumneavoastră, îmi cer scuze, dar nu recepționez asa ceva. Este inacceptabil ca încă de la început, lucrările să prezinte astfel de defecte de execuție!

Nu este prima dată când procedam așa.”

Ți-a plăcut articolul? Împarte-l cu alții!
Link articol
Articolul anterior

Nicuşor Dan anunţă stadiul lucrărilor de refacere a Podului Mare din Parcul Cişmigiu. „Merg într-un ritm alert”

Articolul următor

București, mereu surprinzător: anul acesta, în capitală sunt mai multe grădinițe private decât grădinițe publice

Recomandăm și...