5 sporturi pe care le poți practica în București în orice perioadă a anului

5 sporturi pe care le poți practica în București în orice perioadă a anului

30 de minute de mișcare zilnică țin doctorul la distanță. Dacă cele 30 de minute se transformă într-o oră, poți câștigă un corp armonios, rezistență și o stare de spirit excelentă.

Cel mai adesea însă, oamenii asociază sportul cu anotimpul cald, în care toată lumea face mișcare în aer liber. Din fericire, există o mulțime de sporturi pe care le poți face oricând, indiferent că este vară sau iarnă, fiecare aducând o mulțime de avantaje pentru corp.

Sporturi pe care le poți practica în București în orice perioadă a anului:

  1. Fitness este un sport la modă, practicat de foarte mulți dintre cei care stau ore întregi la birou și doresc să găsească soluții pentru a face mișcare. Cei care fac fitness se pot bucura de o inimă mai sănătoasă, de o piele elastică, de un sistem imunitar puternic, care poate să elimine cu rapiditate toate toxinele, precum și de alte beneficii, cum ar fi:
  • Un spate relaxat și fără durere. Pentru mulți oameni care lucrează la birou, durerile de spate sunt o realitate foarte neplăcută. Fitnessul poate elimina aceste dureri;
  • Un creier mai activ, care va funcționa foarte bine chiar și la bătrânețe;
  • Eliminarea unor probleme ale omului modern, cum ar fi depresia și anxietatea;
  • Oase mult mai puternice. După vârstă de 30 de ani, densitatea osoasă începe să scadă. Acest lucru înseamnă mai multe riscuri de apariție a durerilor și a rupturilor.Fitnessul ajută la păstrarea oaselor într-o stare de sănătate cât mai bună;
  • O digestie mai bună a mâncărurilor;
  • O viață sexuală mult mai bună.
  1. Alergare – este cel mai simplu sport pe care îl poate practica cineva. Poți alerga oriunde, fără a cheltui bani și fără a pierde mult timp. Alergarea reușește să aducă extrem de multe beneficii: scăderea în greutate, îmbunătățirea sistemului imunitar, eliminarea stresului, îmbunătățirea respirației, a musculaturii și a vieții. Conform studiilor, cei care aleargă regulat au un risc de a muri prematur cu până la 40% mai mic decât persoanele sedentare.
  1. Squash – de foarte multe ori, sportul poate să fie o formă excelentă de distracție. Squash-ul este considerat a fi unul dintre cele mai sănătoase și mai distractive sporturi din lume. Acesta îți pune la încercare atât corpul, cât și mintea, este foarte ușor de practicat și este ideal atât pentru perioada verii, cât și pentru perioada iernii. Cel mai adesea, terenurile de squash se află în interior, însă poți găsi și terenuri în aer liber. Cu ajutorul squash-ului vei putea arde calorii, îți vei crește viteza de reacție, îți vei fortifica musculatura, îți vei coordona mult mai bine membrele și vei învăța să te concentrezi mult mai bine.
  1. Tenis de masă – nu este un sport intens, însă este unul distractiv care trezește spiritul competițional din fiecare dintre noi. Cei care joacă tenis de masă au reflexe mult mai bune, au o acuitate mentală foarte bună și o coordonare mâna-ochi excelentă. Deși nu arde la fel de multe calorii precum alergarea sau squash-ul, tenisul de masă poate ajuta la slăbit. Nu în ultimul rând, un astfel de sport poate să fie excelent pentru cei care doresc să aibă mai multe activități sociale alături de prieteni.
  1. Înot – există numeroase piscine în București, în care cei care doresc să facă sport pot înota cu încredere. Înotul este unul dintre cele mai apreciate sporturi, principalul motiv fiind faptul că elimină orice risc de accidentare. Cei care practică înot ocazional au un ritm cardiac mai bun, au o musculatură mult mai bine tonifiată, o rezistență fizică foarte bună și organe interne sănătoase. Înotul este cel mai recomandat sport pentru cei care suferă de probleme medicale, precum artrită sau diverse dizabilități.

Bucureștiul este un oraș prietenos cu cei care doresc să facă sport. Există extrem de multe săli de fitness în care poți descoperi zeci de exerciții sănătoase pentru corpul tău, există zeci de piscine și foarte multe săli în care poți juca squash, tenis sau alte sporturi ce îți pun sângele în mișcare. Nu contează anotimpul. Indiferent de perioada anului, poți găsi unde să practici sportul preferat.