5 parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2

5 parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2

Sectorul 2 nu este cel mai verde sector din București, însă prezintă o mulțime de avantaje pentru cei care aleg să locuiască aici:

  • Are o foarte bună conexiune cu zona centrală;
  • Are locuințe cu prețuri decente;
  • Aici se regăsește cea mai mare piață agroalimentară din București;
  • Este foarte bine pus la punct atunci când vine vorba despre facilități pentru viața de zi cu zi – magazine, mall-uri, clinici medicale, școli, grădinițe sau universități.

Deși nu se laudă cu cele mai mari parcuri din București, sectorul 2 le oferă locuitorilor o diversitate destul de mare de spații verzi, perfecte pentru plimbări, alergare sau organizarea de evenimente sportive.

Cele cinci parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2 sunt:

  1. Parcul Tei


Este un parc amplasat în sud estul lacului Tei, a cărui construcție a început în 1935 și a fost încheiată în 1950. Acesta se întinde pe nouă hectare și a fost renovat în 2002. Ulterior, în 2016 acesta a devenit cel mai mare parc de distracții din București, atât pentru adulți cât și pentru cei mici.Parcul Tei este potrivit atât pentru cei care doresc să se plimbe, cât și pentru cei care doresc să facă sport sau să se bucure de obiecte gonflabile, roller coaster, mașinuțe electrice și alte elemente de distracție.

5 parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2
  1. Parcul Plumbuita

Foarte aproape de Parcul Tei se află Parcul Plumbuita. Acesta a fost amenajat că zonă de agrement în 1977 și se întinde pe 80 de hectare. Este un parc perfect pentru plimbări, grație numeroaselor alei, însă este potrivit și pentru cei care doresc să facă sport sau să viziteze monumente istorice .În Parcul Plumbuita întâlnim Mănăstirea Plumbuita, ctitorită în secolul XVI de către Petru cel Tânăr, Casa Domnească ridicată de Matei Basarab sau Palatul Ghica Tei, ridicat de Grigore Dimitrie Ghica.

5 parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2
  1. Parcul Circului

Este un parc cu o suprafață de 26 de hectare, situat între Bulevardul Ștefan cel Mare, strada Barbu Văcărescu și Bulevardul Lacul Tei. Este un parc unic în București, aici găsindu-se specii deosebite din flora mediteraneană, lotuși egipteni, arbori rari ( Platani, Ginkgo Biloba, Chiparoși de Baltă), trandafiri și numeroase alte plante anuale, biennale sau perene. Parcul este perfect pentru cei care doresc să alerge și de asemenea, este ideal pentru cei care doresc să se recreeze. În interiorul acestuia se regăsesc terenuri de sport și fitness, locuri de joacă pentru cei mici și una dintre principalele atracții ale orașului – Circul de Stat.

5 parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2
  1. Parcul Morarilor

Este un parc ce deservește cartierul Pantelimon, fiind cel mai mare spațiu verde din această zonă. Foarte aproape de stația de metrou Costin Georgian, parcul este construit pe locul unei foste bălți cu reputație destul de proastă. Abia în anii ‘80 acesta a început să fie amenajat, iar investițiile din 2013 l-au făcut să arate în modul în care arată astăzi. Nu este la fel de impresionant ca alte parcuri din București, însă este perfect pentru cei care locuiesc în zonă. Este un spațiu verde destinat tuturor vârstelor, atât în anotimpul cald, cât și în cel rece.

5 parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2
  1. Parcul Studențesc Tei

Nu este un parc în adevăratul sens al cuvântului, însă este una dintre cele mai impresionante zone destinate sportului din București. Este situat în imediata vecinătate a Lacului Tei și își întâmpină vizitatorii cu o mulțime de spații de joacă: terenuri de tenis, terenuri de fotbal, spații verzi pentru relaxare, coșuri de basket, teren de volei pe nisip sau mese de ping pong.  Accesul la acestea se face fie gratuit, fie contra cost, iar studenții beneficiază de reduceri substanțiale de preț.

Mulțumită acestor parcuri, dar și costurilor decente, a numeroaselor facilități și a accesului rapid către centru, sectorul 2 al Capitalei reprezintă o opțiune excelentă pentru cei care își caută o locuință.

Partea bună este că persoanele care își doresc să se bucure de parcuri mai mari, precum IOR sau Regele Mihai, o pot face fără prea mare efort. Întregul sector este bine conectat la rețelele de transport public, ceea ce face accesul către alte zone verzi din București să fie facil.

5 parcuri la care ai acces dacă locuiești în sectorul 2

Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București

Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București
Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București

Calea Moșilor este una dintre cele mai importante artere din capitală. Aceasta se întinde de la Strada Bărăției (de lângă Piața Timpului) până la Piața Obor (intersecția șoselelor Colentina, Ștefan cel Mare și Mihai Bravu), având o lungime de circa 2,7 km. Denumirea sa provine de la o tradiție, conform căreia strada respectivă pe vremuri era un drum care ducea către Târgul Moșilor de Vară, organizat pe data de 29 iunie în Piața Oborului. Între 1978 și 1983 a avut loc modernizarea sa, astfel lățimea drumului a fost mărită, iar casele vechi au fost înlocuite cu blocuri înalte (8-10 etaje). Zona este una modernă, cu multe locuințe, centre comerciale, clădiri de afaceri, diverse magazine, saloane sau unități de învățământ. Calea Moșilor este locul perfect de a locui, având toate beneficiile necesare, de accea am realizat un articol despre grădinițele din apropiere (foarte utile părinților care lucrează).

Grădinița Don Castor

Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București

Grădinița Don Castor este situată pe strada Vaselor, nr. 17A la numai cinci minute de mers pe jos din stația de tramvai Mihai Eminescu (21) sau un kilometru depărtare din stația de metrou din Piața Oborului (M1).

Grădinița este amenajată într-o clădire modernă, construită în anul 2019, dispunde de spațiu de joacă în exterior, săli de clasă pentru fiecare grupă, dormitoare speciale, cabinet medical (lămpi bactericide și purificatoare de aer), sală de mese, bucătărie proprie, sală de sport și sistem de supraveghere video online.

Cadrele didactice îi ajută pe cei mici să se dezvolte intelectual și emoțional, le încurajează abilitățile și inițiativele, îi familiarizează cu tehnologia modernă, îi ajută să își mențină un stil de viață echilibrat și o energie pozitivă și sunt atente la orice modificare care apare individual pentru a rezolva problemele din timp.

Micuții pot alege în funție de pasiunile sau talentele lor și diverse opționale, precum limba engleză sau germană, dans modern, arte marțiale, atelier de creație, jocuri de dezvoltare personală, logopedie sau balet. Pe lângă activitățile zilnice, se fac și vizite la muzeu, teatru, circ, fermă, grădina zoologică, grădina botanică, serbări și petreceri tematice.

Părinții pot alege unul dintre cele trei programe puse la dispoziția acestora, și anume cel scurt (07:00-12:30, 1.650 Ron/Lună), normal (07:30-13:00, 1.800 Ron/Lună) sau prelungit (07:30-18:30, 1.950 Ron/Lună). Un alt beneficiu important al Grădiniței Don Castor este că are și grupă de creșă (vârsta minimă este de un an), program afterschool și școala de vară, toate fiind extrem de utile pentru copii, dar și pentru părinți.

Grădinița Livada cu copii

Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București

Grădinița Livada cu copii se află pe strada Toamnei, nr. 78, în apropiere de stația de tramvai Mihai Eminescu(16 sau 21) sau de autobuz Piața Gemeni (133, 135 sau N123). Aceasta este o grădiniță particulară ce folosește pedagogia Montessori.

Spațiul de desfășurarea al activităților este într-o casă, cu scopul ca cei mici să se simtă ca acasă. Totul este amenajat frumos, conform tehnicii Montessori, cu mai multe spații de lucru individuale sau de grup, cu multă lumină naturală și cu nuanțe naturale ce redau energie pozitivă.

Aici se încurajează autodezvoltarea copiilor și automotivarea acestora, cu scopul de a reuși să se descurce singuri de mici în orice situație. Lucrurile realizate cu propriile forțe sunt mult mai frumoase și mai antrenante pentru micuți. Aceștia devin mult mai disciplinați, mai organizați, echilibrați, au mai multă inițiativă și își însușesc singuri toate noțiunile necesare la început de drum.

Vârsta minimă pentru încriere este de un an și jumătate, pe principiul că din ce sunt mai mici copiii cu atât se dezvoltă mai repede fiind integrați în colectivitate. În funcție de programul ales (scurt, mediu sau lung) tariful variază de la 1.900 Ron/lună până la 2.500 Ron/lună. Se aplică o reducere de 10% pentru familiile cu doi sau trei copii înscriși.

Grădinița Bell

Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București

Grădinița Bell se află la doar șase minute depărtare de mers pe jos din stația de metrou din Piața Oborului (M1) sau stația de autobuz Făinari (N108 sau 66), fiind situată pe strada Făinari, nr. 43.

Aceasta dispune de săli spațioase, cu aparatură audio – video, spațiu de joacă exterior, sală de mese, bucătărie proprie, dormitoare, cabinet medical și supraveghere permanentă. Se asigură și transport contra unei sume de bani, în funcție de zonă.

Vârsta minimă de înscriere este de doi ani, numărul maxim de copii în grupă este de 15, iar taxele sunt în funcție de programul ales: scurt de la 08:00 până la 13:00 (900 Ron/Lună) sau prelungit de la 08:00 la 18:00 (1.150 Ron/Lună).

Pe lângă activitățile obișnuite se pot face și o serie de opționale, precum limba engleză sau germană, dans, aikido, tenis, înot, inițiere calculator sau teatru. Ca și activități extracurriculare se organizează excursii, vizite la obiective culturale și ieșiri în aer liber. Grădinița Bell este un loc frumos, apreciat de cei mici, unde cadrele didactice acordă atenție fiecărui copil în parte cu scopul de a se dezvolta armonios.

Grădinița Licurici

Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București

Grădinița Licurici își desfășoară activitatea în două locații centrale, și anume una pe Bulevardul Dacia, nr. 134 (intersecția cu Calea Moșilor) și cealaltă pe strada Săgeții, nr. 11 (lângă Biserica Armenească). Cea mai apropiată stație de clădirea de pe Bulevardul Dacia este Mihai Eminescu (tramvaiul 16, trei minute distanță de mers pe jos) sau Calea Moșilor (autobuzele 133, 135 sau N123).

Fiind o grădiniță de stat nu sunt prevăzute taxe, vârsta minimă de înscriere a celor mici este de trei ani, iar programul pus la dispoziție este de două tipuri: scurt (08:00-13:00) sau lung (08:00-18:00). Clădirea este dotată modern, se asigură asistență medicală, supraveghere video, mâncare sănătoasă în fiecare zi preparată în bucătăria proprie, precum și loc de joacă exterior pentru mișcare în aer liber.

Activitățile educative cuprind educarea limbajului, matematică, cunoașterea mediului, omul și societatea, gospodărie, muzică, desen sau sport. În afara programei se pot face și opționale, cum ar fi limba engleză sau dans. Bineînțeles că se organizează și excursii, vizite la teatru, circ, muzeu, grădina zoologică sau botanică.

Grădinița Licurici promovează un învățământ de calitate, metode și mijloace de predare moderne, implicarea, motivarea și stimularea celor mici, precum și formarea și dezvoltarea deprinderilor de comunicare în plan social.

Grădinița Maica Domnului

Top 5 grădinițe din zona Moșilor din București

Grădinița Maica Domnului este o altfel de grădiniță. Aceasta se află pe strada Cenușăresei, nr. 32, la doar trei minute depărtare de mers pe jos din stația de autobuz Făinari (N108 sau 66).

Cadrele didactice au menirea de a-i ajuta pecei mici să se cunoască pe sine, să se dezvolte emoțional, să fie creativi și să își dezvolte o personalitate independentă. Programa educațională cuprinde literatură, artă, științe, jocuri de rol, construcții, sport, vizionare filme, documentare, mișcare, grafică, creație, jocuri senzoriale sau distractive.

Activitățile opționale includ limba engleză sau germană, jocuri muzicale, micii pictori și religie. Pe lângă acestea se fac și acțiuni în afara programei educative, precum vizite la mânăstiri sau biserici, participări la Sfintele Liturghii în zilele de mare sărbătoare, vizite la muzee, la grădina zoologică sau cea botanică, organizarea de spectacole de teatru, ateliere tematice sau vizite în tabere de creație.

Programul zilnic este de tip scurt (08:00-12:30, 500 Ron/Lună), mediu (08:00-16:00, 600 Ron/Lună) și prelungit (08:00-18:00, 700 Ron/Lună). Se mai prevăd 10 Ron/Zi pentru masa de prânz și 2Ron/Zi pentru gustare, precum și 60 Ron/Lună pentru limba engleză sau 90 Ron/Lună pentru limba germană.

Grădinița Maica Domnului este una specială pentru copii, creată cu multă dedicație pentru aceștia, unde educatorii pun mult suflet în dezvoltarea celor mici și unde micuții descoperă lucruri minunate.

Calea Moșilor este o zonă modernă încă din trecut, ce cuprinde o grămadă de instituții, mai ales unități de învățământ preșcolare, foarte utile părinților, dar mai ales celor mici care au nevoie de un mediu plăcut pentru a se adapta ușor și pentru a crește echilibrat.

Top 3 grădinițe din zona Dacia din București

Top 3 grădinițe din zona Dacia din București
Top 3 grădinițe din zona Dacia din București

Bulevardul Dacia este ultimul proiectat înainte de Primul Război Mondial, pe timpul primarului Vintilă Brătianu. Acesta se remarcă prin diversitatea arhitecturală și prin mulțimea de spații diferite importante. Cea mai veche clădire de aici este Casa Scarlat Kretzulescu (1839), care în prezent este Muzeul Literaturii Române (un adevărat tezaur spiritual, cu peste 300.000 de piese – manuscrise, acte, fotografii, obiecte de artă, cărți rare sau vechi românești). O altă casă cu tradiție este Casa Brătienilor, începând cu anul 1908, unde se regăsesc peste 30.000 de volume. Pe lângă importanța istorică, zona Dacia este renumită și pentru clădirile Ambasadei, restaurantele din zonă, magazine, o mulțime de companii, spații de recreere (Parcul Ioanid, Cinema Elvira Popescu, Teatrul În Culise) și unități de învățământ (Academia de Studii Economice sau Colegiul Național Cantemir Vodă). Pentru grădinițele cele mai apropiate de Bulevardul Dacia am realizat un top al acestora în continuarea articolului.

Grădinita nr. 133

Top 3 grădinițe din zona Dacia din București

Grădinița nr. 133 este situată pe strada Aurel Vlaicu, nr. 30-32, la doar două minute distanță de mers pe jos din stația Piața Spaniei (autobuzele 133 și 135 sau tramvaiele 79 și 86). Aceasta dispune de două locații, ambele în sectorul 2 al capitalei (cealaltă clădire se află pe strada Dragoș Vodă, nr. 25).

Vârsta minimă pentru înscriere este de trei ani, iar programul prelungit este de la 08:00 până la 18:00. Numărul maxim de copii înscriși este de 100, aceștia fiind repartizați câte 20 în grupă. Fiind o grădiniță de stat nu sunt prevăzute taxe. Unitatea de învățământ are zece săli de clasă mobilate modern, dormitoare confortabile, cabinet medical, cabinet de logopedie, bucătărie proprie, supraveghere permanentă și spațiu de joacă exterior.

Cadrele didactice sunt specializate, pun mult suflet în activitățile desfășurate, astfel încât cei mici să se simtă ca acasă. Programa școlară cuprinde educarea limbajului, matematică, cunoașterea mediului, omul și societatea, activități casnice, muzică, pictură sau sport. Pe lângă acestea se fac și jocuri de atenție, mișcare și dezvoltare, având mai multe centre de interes, cum ar fi literatură, construcții, nisip și apă, schimb de roluri, artă, științe sau joc de masă. De asemenea, se fac și cursuri opționale de dans sau limba engleză.

Un mare beneficiu al locației grădiniței este că în apropierea sa se află o mulțime de obiective de vizitat în cadrul activităților extracurriculare, precum Teatrul Țăndărică, Parcul Ioanid, Grădina Icoanei, Institutul Francez sau Școala Centrală București. Grădinița nr. 133 este foarte apreciată de către micuți, rezultatele deosebite ale acestora și fericirea de pe chipul lor fiind cea mai bună recomandare.

Grădinița Cartea cu Povești

Top 3 grădinițe din zona Dacia din București

Grădinița Cartea cu Povești este una de tip privat, ce se află pe strada Aurel Vlaicu, nr. 127, în apropiere de stația de metrou Ștefan cel Mare (M1, cinci minute de mers pe jos) sau de stația de autobuz de la Teatrul Metropolis (605, opt minute distanță).

Misiunea cadrelor didactice de aici este să îi ajute pe micuți să se dezvolte emoțional, astfel se acordă etenție deosebită fiecărui copil în parte. Programa educațională cuprinde metode clasice adaptate la cele moderne, astfel încât învățarea să facă parte dintr-o poveste pe care copii o iubesc. În sprijinul lor se fac și activități opționale, precum dans, pictură, logopedie, limba engleză sau germană, balet și înot.

Grupele de copii sunt formate din câte zece copii, fiecare grupă cu sală proprie. De asemenea, se asigură asistență medicală, consiliere psihologică, logopedie, mâncare sănătoasă și monitorizare video. Părinții pot opta pentru alegerea programului scurt (08:00-13:00, include și mesele, tarif 1.150 Ron/lună) sau prelungit (08:00-18:00, tarif 1.450 Ron/lună). Aici este prevăzut și un program overnight atât în timpul săptămânii, cât și în weekend sau programul ocazional, cu oferte personalizate.

Grădinița Cartea cu Povești pune accent pe dezvoltarea comunicării și a mișcării celor mici pentru a-i ajuta să se dezvolte armonios, să se simtă apreciați și iubiți! Fiecare copil care vine aici o va face cu plăcere și va fi parte dintr-o minunată poveste.

Grădinița Little Learners

Top 3 grădinițe din zona Dacia din București

Grădinița Little Learners este situată pe strada Dragoș Vodă, nr. 9, la doar patru minute depărtare de mers pe jos din stația de tramvai Mihai Eminescu (16 sau 21). Misiunea grădiniței este să dezvolte un mediu propice dezvoltării și formării copiilor după modelul britanic.

Clădirea este spațioasă, dotată modern, cu spațiu exterior de joacă, se asigură mese sănătoase preparate în bucătărie proprie, asistență medicală și dormitoare confortabile. Vârsta minimă de înscriere este de un an (integrarea celor mai mici în colectivitate ajută foarte mult la o dezvoltare mai rapidă și ușoară), fiecare grupă având între cinci și zece copii.

Activitățile zilnice cuprind șase arii principale de dezvoltare a copiilor pe toate planurile, și anume cea personală, psihologică și emoțională, cea fizică, cea de comunicare, deprinderi matematice, înțelegerea mediului înconjurător și dezvoltarea creativității. Se fac și activități opționale, precum înot, tenis, artă, teatru, dans modern, mindlab, șah, pian, vioară sau canto.

Cele mai iubite de către cei mici sunt acțiunile în afara uității de învățământ, cum ar fi excursiile, spectacolele, plimbările, taberele, vizitele, târgurile tematice, serbările sau evenimentele speciale. Grădinița Little Learners folosește limba engleză pentru predare pentru toți micuții, astfel aceștia au cel mai bun și frumos start la început de drum.

Grădinița este cel mai bun prieten al micuților, de aceea este foarte important să țineți cont de preferințele copilului atunci când alegeți cea de-a doua casă a lui! Zona Dacia este una foarte frumoasă, cu grădinițe mult iubite de către cei mici.

Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București

Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București
Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București

Cartierul Armenesc este un cartier vechi cu multe zone dedicate timpului liber, construite în stilul secolului al XIX-lea. Aici regăsim Casa Melik (cea mai veche casă din capitală) construită în 1700, aceasta fiind un muzeu dedicat pictorului Theodor Pallady, precum și Muzeul Dudian (cuprinde cărți vechi și icoane religioase). De asemenea, puteți admira Casa Primadonei (decorată cu picturi murale unde s-au filmat scene din Hariclea Darclee), Casa Virginiei Haret (prima femeie arhitect din România), Casa Maură (se aseamănă cu o sinagogă) sau Ceainăria La Metoc (pe vremuri era magazinul de lumânări al Mânăstirii Pasărea). Cartierul se află în jurul Bisericii Armenești, creată special pentru comunitatea armenească (negustori, meșteșugari sau comercianți). Aceasta datează din anul 1911 și a fost construită de arhitectul Dimitrie Maimarolu. Armenii provin din Armenia, emigrând în România la începutul secolului XV, în prezent numărul acestora fiind redus la aproximativ 1.000 de persoane. Acesta este un cartier frumos, tineresc, cu multe atracții, astfel locuitorii de aici sau din apropiere au o mulțime de oportunități, printre care și câteva unități de învățământ preșcolare foarte utile părinților.

Grădinița Lutherană Germană

Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București

Grădinița Lutherană Germană este una cu predare exclusiv în limba germană. Aceasta este situată pe strada Temisana, numărul 1, în centrul cartierului Armenesc. Cele mai apropiate stații sunt cea de tramvai (21) din Bulevardul Carol I sau de autobuz (311, N102, 69, 70 sau 85) din Calea Moșilor la numai patru minute depărtare de mers pe jos.

Metodologia de predare este modernă, urmărește dezvoltarea armonioasă a celor mici, învățarea unei limbi străine utile pentru viitor, crearea unui mediu prietenos și stimularea micuților în descoperirea talentelor și a pasiunilor. Periodic se organizează și activități extracurriculare, cum ar fi vizite la grădina zooologică sau botanică, la muzee, la teatru, la circ, la spectacole sau în parc. Printre cursurile opționale regăsim dans, jocuri, muzică, povestiri biblice sau bricolaj.

Clădirea este dotată cu mobilier modern, patru săli pentru fiecare grupă, are bucătărie proprie pentru a asigura mâncare proaspătă și sănătoasă celor mici, cabinet medical, dormitoare spațioase pentru ora de somn, supraveghere video, curte exterioară pentru activități în aer liber și atelier pentru realizarea diverselor acțiuni tematice.

Vârsta minimă pentru înscriere este de doi ani. Un alt beneficiu al grădiniței este că oferă și programul de afterschool, desfășurând activități specifice ce vin în sprijinul copiilor și al părinților, asigurând transportul contra cost. Grădinița Lutherană Germană este un loc special pentru cei mici, unde își însușesc cele mai bune trăsături și se dezvoltă mult mai rapid!

Grădinița Licurici

Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București

Grădinița Licurici își desfășoară activitatea în două locații centrale, respectiv Bulevardul Dacia (nr. 134, aproape de intersecția Calea Moșilor) și strada Săgeții (nr. 11, în apropiere de Biserica Armenească). Modalitățile de a ajunge cel mai repede aici sunt cu tramvaiul (16) sau autobuzul (605) în stația Bulevardul Carol I, situată la doar un minut depărtare de mers pe jos până la grădiniță.

Programa educațională cuprinde metode moderne de învățare, menite să îi ajute pe cei mici să se dezvolte și să cunoască mediul înconjurător. Pe lângă activitățile clasice, cadrele didactice fac și opționale (dans sau limba engleză) și organizează ieșiri în aer liber (excursii, vizite sau spectacole).

Vârsta minimă de înscriere este de trei ani, iar programul zilnic prelungit este de la 08:00 la 18:00. Clădirea dispune de săli de clasă spațioase și moderne, bucătărie proprie, cabinet medical, supraveghere permanentă, dormitoare și loc de joacă exterior. Nu sunt prevăzute taxe, deoarece este o unitate de învățământ de stat. În total sunt nouă grupe de copii repartizate în cele două clădiri disponibile.

Grădinița Licurici încurajează socializarea și adaptarea la societate într-un mod responsabil, astfel încât cei mici să nu simtă presiune sau frustrări legate de personalitate sau de tendințele în continuă schimbare.

Grădinița nr. 257

Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București

Grădinița de copii nr. 257 dispune de două sedii, unul situat pe strada Doinici și altul pe strada Armenească. Cea mai apropiată stație este Maria Rosetti (tramvaiul 16 sau autobuzul 605) la numai două minute depărtare de mers pe jos până la grădiniță.

Aceasta este una de stat, astfel sunt prevăzute taxe doar pentru masa zilnică (10 Ron/zi) și pentru opționale (3 sau 4 Ron/ședință). Programul prelungit este de la 08:00 la 18:00, numai bine pentru părinții care lucrează full time. Numărul total de copii înscriși anual este de 180, fiecare grupă având câte 20 de persoane.

Clădirea dispune de săli luminoase, bucătărie proprie pentru ca cei mici să aibă în fiecare zi mâncare proaspătă, cabinet medical, asistent logopedie, dormitoare pentru ora de somn, spațiu de joacă exterior și monitorizare video permanentă. Pentru a stimula creativitatea și imaginația celor mici periodic se organizează vizite la teatru, operă, circ, muzee, în parcuri sau tabere, precum și diverse excursii.

Programa educațională cuprinde activități de educare a limbajului, matematică, cunoașterea mediului, omul și societatea, gospodărie, muzică, desen sau sport. Se fac și opționale, precum dans, canto, limba engleză sau franceză. Cadrele didactice de la Grădinița nr. 257 sunt foarte dedicate misiunii lor de a-i ajuta pe micuți să crească frumos și să se adapteze la orice necunoscută.

Grădinița Ina Kindergarten

Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București

Grădinița Ina Kindergarten folosește sisteme de predare britanice, unde cei mici cresc într-un mediu sigur și iubitor. Aceasta este situată pe strada Colței, numărul 40-46, la doar cinci minute de mers pe jos din stația Piața Rosetti (autobuzele 201, 336, N102, 61 sau 66) sau din stația de metrou din Universității (M2).

Programul zilnic este flexibil, iar predarea se face doar prin joacă, astfel copii își exprimă liber toate sentimentele, emoțiile și opiniile. În fiecare zi se realizează un set divers de activități (muzică, sport, matematică, științe sau artă), după care fiecare copil își alege ce dorește să facă în continuare (construcții, jocuri, literatură, gătit, gospodărie sau pictură). La grupa mare se fac două ore de predare doar în limba engleză, cu scopul de a-și dezvolta abilitățile de înțelegere și analiză.

Vârsta minimă de înscriere este de un an și opt luni, cei mai mici beneficiind de educator special. Numărul de copii dintr-o grupă variază de la șase până la 12 persoane. Taxa lunară este de 1.600 Ron/lună, oferindu-se reducere 10% dacă plătiți integral la începutul anului sau dacă aveți mai mulți copii înscriși.

Grădinița Ina Kindergarten se remarcă și prin faptul că are continuitate cu școala primară, inclusiv școala de vară (foarte utilă în timpul vacanței când cei mici nu au cu cine rămâne). Se fac și o grămadă de activități recreative, cum ar fi ieșiri în parc, plimări cu barca, vizite la ferme, la grădina zoologică sau cea botanică.

Grădinița Montessori Edu

Top 5 grădinițe din Cartierul Armenesc din București

Grădinița Montessori Edu are ca sop să descopere talentele celor mici, să le dezvolte încrederea în sine și să îi încurajeze să descopere curiozitățile singuri. Aceasta se află pe strada Mântuleasa, numărul 27, la doar cinci minute de mers pe jos din stația Bulevardul Carol I (lângă Biserica Armenească) unde opresc tramvaiul 16 și autobuzul 605.

Vârsta minimă pentru înscriere este de un an, iar programul zilnic este de la 08:00 la 17:00. Cadrele didactice creează un mediu propice dezvoltării fiecărui copil în parte, se fac activități antrenante (pictat, lipit sau gătit) sau jocuri interactive și de învățare. Pentru cei mici este foarte important să crească în colectivitate, astfel își vor dezvolta mult mai repede și mai ușor abilitățile.

Metoda Montessori promovează principiul autoeducării, prin care copiii își doresc singuri să învețe și să înțeleagă informațiile. Prin urmare micuții sunt automotivați, au grijă unul de altul, se ajută reciproc, se respectă, aleg o alimentație sănătoasă și devin mai organizați cu spațiul de lucru și cu propriile decizii.

Acest sistem al grădiniței încurajează toate ideile micuților, oferindu-le încredere în talentele și pasiunile lor prin exemple de persoane celebre care au reușit să aibă succes în viață pornind de la idei mici care au schimbat lumea. O parte din acești oameni educați în stil Montessori care au influențat mediul în mod activ sunt Thomas Edinson (inventator și om de știință american), Larry Page și Sergey Brin (co-fondatori Google), Jeff Bezos (fondator Amazon), Jimmy Wales (co-fondator Wikipedia) sau familia fostului Președinte American Barack Obama.

Cartierul Armenesc este special prin tradiția sa, stilul frumos și unic, dar și prin cele mai de calitate unități de învățământ! Locuitorii de aici au cele mai bune opțiuni pentru viitorul copiilor lor și pentru a petrece timp liber împreună!