Soluții pentru copii cu probleme din România

Copii vulnerabili: o problemă, mai multe cauze

Problemele cu care se confruntă copii din România nu pot fi cuprinse într-o singură cauză, ci sunt împărțite în direcții diferite, direcții care afectează aspecte diferite ale vulnerabilității celor mici.

Prima problemă abordată va fi cea a abandonlui, un fenomen care afectează viața a zeci de mii de copii din România. Mulți dintre aceștia nu au nicio șansă la o viață normală și adesea ajung să fie marginalizați în societate, să se integreze foarte greu sau, în cele mai negre cazuri, ajung victime ale traficului de persoane.

Mai departe, vom analiza provocările pe care le întâlnesc părinții depășiți de situații dificile precum copiii cu autism sau alte probleme de sănătate. Din nou, copiii care se confruntă cu astfel de probmleme sunt marginalizați și adesea duc o viața plină de limitări.

Nu în ultimul rând, vom discuta și despre tinerii cu dizabilități. Din cauza handicapului fizic, mulți dintre aceștia nu primesc nicio șansă de a se integra în societate iar probabilitatea ca ei să ducă o viață normală scade drastic.

La sfârșitul paginii, vom vorbi despre soluții la aceste probleme și despre organizațiile care luptă pentru a materializa respectivele soluții dar și despre cum poți contribui și tu la ameliorarea situației copiilor vulnerabili din România.

Cuprins

Abandonul

România are peste 54.000 de copii în sistemul de protecție instituționalizat.

Cauzele problemei
Abordări susținute

Dizabilități intelectuale

Autismul, sindromul Down și alte forme de dizabilități afectează peste 45.000 de copii din România.

Despre problemă
Abordări susținute

Dizabilități fizice

Cei peste 10.000 de copii cu dizabilități din România sunt cea mai vulnerabilă grupă.

Află mai multe
Abordări susținute

Abandonul

Vom începe secțiunea aceasta cu o poveste în care încercăm să ilustrăm cauzele abandonului și efectele dezastruoase pe care acestea le pot avea asupra copiilor. Dacă nu dorești să descoperi această poveste și preferi să vezi care sunt problemele copiilor instuționalizați, click aici.

Povestea lui Luca

Ne-am găsit în facultate

Eram în anul 2 când l-am cunoscut pe Radu. La fel ca mine, era puțin timid, nesigur pe el și cam singuratic.

Eram făcuți unul pentru celălalt

De când am început să ieșim ne-am înțeles perfect. Îmi găseam liniștea în brațele lui și simțeam că nu îmi lipsește nimic atunci când eram împreună.

În scurt timp, devenisem o familie

Ne înțelegeam atât de bine, încât totul a decurs natural, ne-am mutat împreună, ne făceam planuri împreună și, după ce am terminat facultatea, am început să ne construim viitorul comun.

Luca a fost primul pas către familia noastră perfectă. El reprezenta totul pentru noi și, deși primii ani au fost grei, cu multe lipsuri materiale, iubirea ne-a ținut uniți.

Realitatea ne-a lovit puțin mai târziu

Trecuseră 8 ani de când ne-am cunoscut și 6 ani de când îl născusem pe Luca. Pe măsură ce creștea, el avea tot mai multe nevoi, pe care noi nu i le mai puteam asigura, din cauza lipsei de bani. Frustrarea a dus la certuri zilnice, iar familia noastră părea că se destramă. Luca auzea ce ne strigam unul altuia și, probabil, credea că el este vinovat pentru ceea ce ni se întâmplă. A devenit un copil închis, deprimat, iar rezultatele lui școlare au avut de suferit din cauza atmosferei de acasă.

Eu am făcut primul pas

Situația noastră familială s-a înrăutățit, iar ceea ce ne unise în facultate dispăruse demult. Radu lipsea mult de acasă și, când venea, abia dacă ne mai vorbea. În cele din urmă, convinsă că nu mai pot îndura să îl văd pe Luca suferind, am hotărât să-l părăsim pe Radu. Credeam că voi reuși de una singură să-mi cresc copilul, însă realitatea era alta.

Viața din București era mult prea scumpă pentru veniturile mele, iar întoarcerea în satul din Bacău, de unde plecasem, nu era o opțiune, pentru că Luca avea nevoie să meargă la școală. Radu își începuse o altă viață și aproape că uitase de noi. Luca era din ce în ce mai deprimat, lipsea mult de la școală, dispărea cu orele de-acasă și se depărta din ce în ce mai mult de mine. Eram disperată, nu știam încotro s-o iau...

Cea mai grea alegere

Îmi este foarte greu să mă descurc de la o lună la alta. După ce plătesc toate datoriile, abia îmi mai rămân ceva bani pentru nevoile școlare ale lui Luca. El este singurul copil din clasă fără telefon sau laptop. Nu se plânge, dar trântește ușa de fiecare dată când pleacă de acasă.

Mă tem foarte tare pentru viitorul lui Luca, pentru că nu știu dacă îi pot oferi ce merită el, o viață fericită, plină de oportunități. În ultima vreme mă gândesc tot mai des să-mi găsesc de lucru peste hotare, așa cum fac mulți români, cu gândul la viitorul copiilor lor. Dar cum să mă despart de Luca?

De Radu aproape că nici nu mai vorbim; au trecut 3 ani de când ne-am despărțit și simt că nu ne mai leagă nimic de el, în afară de pensia alimentară, pe care uneori uită să o trimită.

Am apelat la profesioniști

Am făcut primul pas și am fost să cer consultanță la Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului din sectorul meu. Aici am fost sfătuită să caut membri ai familiei care ar putea să-l îngrijească pe Luca pe timpul absenței mele din țară, aceasta fiind cea mai bună variantă pentru el.

Am hotărât să îl las pe Luca alături de verișoara mea, Otilia, și de soțul ei. Amândoi se mutaseră de curând în București, după ce și-au găsit de lucru aici, el ca șofer la o firmă de curierat, iar ea ca femeie de serviciu într-o clădire de birouri. Au fost de acord să îl crească pe Luca, deoarece veniturile lor insuficiente erau completate de pensia alimentară și de ajutorul meu financiar.

Mi-a fost greu să-i explic de ce trebuia să-l părăsesc și eu. Gândul că peste câțiva ani mă voi întoarce și voi putea să-l ajut să intre la facultate, m-a ajutat să-mi înghit lacrimile, în timp ce îi repetam într-una că mama se va întoarce, că nu-mi voi găsi o altă familie și că nu o să-l uit niciodată.

Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului

Cu inima împărțită în două

Decizia de a pleca de acasă a fost cea mai grea din viața mea. Despărțirea unei mame de copilul ei este traumatizantă și, oricât aș încerca să mă conving că Luca e bine, alături de Otilia, în adâncul sufletului știu că suferă. Dar între suferința de astăzi și ideea unui viitor ratat, am ales ceea ce cred că este corect. Măcar Luca să aibă o viață împlinită, așa cum eu nu am avut.

Vorbim des la telefon și încercăm să ne povestim cât mai mult din ceea ce ni se întâmplă sau visăm. În primele luni mă întreba mereu când mă întorc acasă, acum pare că s-a mai obișnuit. Încerc să-l încurajez să învețe bine, să fie silitor, deși știu că nu prea are ajutor cu temele pentru acasă. Îi spun mereu că școala îl va ajuta în viață și încerc să mă conving și pe mine de asta.

Mă bucur că pot să pun bani deoparte pentru Luca. De când sunt aici, de aproape un an, nu am cheltuit mai nimic din salariul meu lunar, bucurându-mă la gândul că toată truda mă va aduce mai aproape de visul meu: ziua întoarcerii acasă.

Doar că Luca nu e bine

Familia în care crește Luca nu este una iubitoare, nici nu poate fi. Otilia și cu soțul ei îl acceptă pe Luca mai mult pentru faptul că le aduce un venit suplimentar și nu pentru că îi doresc binele. El simte asta, dar nu vrea să își alarmeze mama așa că o ține pentru el, suferind în adâncul său și întrebându-se mereu dacă e normal ca viața să fie un lung șir de dezamăgiri.

Pe zi ce trece, amintirea zilelor în care părinții lui se iubeau și familia lor părea una normală, pălește tot mai mult. Atmosfera în casa unde trăiește acum este destul de tensionată și Luca încearcă să stea cât mai mult pe afară, neglijând școala și închizându-se în el. Nu are niciun prieten apropiat la școală, acasă nu îl ascultă nimeni, iar pe mama nu vrea să o îngrijoreze. Se simte trist și înstrăinat, iar gândul că rezultatele de la școală sunt din ce în ce mai slabe îl face să creadă că nu e bun de nimic, că mama lui nu poate fi mândră de el și că nu se va mai întoarce.

Nici la școală nu era ușor

Luca nu primea prea mulți bani de la rudele lui, așa că nu se putea bucura de aceleași privilegii ca ceilalți copii. În fiecare zi petrecută alături de ei, el înțelegea că statutul lui este acela de copil orfan, sărac, care nu este inclus în activitățile extrașcolare și care, în general, este ocolit de ceilalți. În pauze aproape că nimeni nu-i adresa un cuvânt, ba chiar râdeau de el, spunând că miroase urât sau că mama lui lucrează la căpșune.

Câteodată, când intra dimineața în sala de clasă, Luca găsea lucruri jignitoare la adresa lui scrise pe tablă și nu era lăsat să le șteargă înainte de a intra profesorul în clasă, așa că tot ce putea face era să îndure și să se închidă în el, acolo unde nimeni nu putea să intre și să-l rănească.

Luca era victima a ceea ce se numește “bullying”. Fiecare zi petrecută la școală era o tortură pentru acest copil fragil, lipsit de ocrotirea și iubirea părintească.

A fost nevoie de un singur pas greșit

Frustrat și furios, Luca s-a certat într-o seară cu unchiul său care obișnuia să facă scandal când bea peste măsură. Acest episod a fost picătura care a umplut paharul și Luca, deja adolescent fiind, a hotărât să plece de acasă și să își facă singur un rost. Ori de câte ori i-ar fi repetat mama lui că se întoarce acasă, el știa că nimeni n-ar mai fi putut să-l iubească, pentru că simțea că în el nu mai este nimic care să merite să fie iubit.

Neavând prieteni și nedorind să o mai contacteze pe mama lui, Luca a ales să doarmă pe stradă. Și-a dat seama că se poate întreține din cerșetorie, până când își găsește un loc de muncă.

Din păcate, viața pe stradă aduce rapid un anturaj nepotrivit și în scurt timp Luca s-a alăturat unui grup de cerșetori, care aparent voiau să îl ajute să câștige suficienți bani pentru a închiria o cameră. Planul lui era ca după aceea să-și găsească și un loc de muncă și să plece de pe stradă.

Încă sperând că va reuși într-o zi să o facă pe mama lui mândră de el, Luca acceptă oferta primită de la liderul grupului de cerșetori: aceea de a se muta cu ajutorul lui în Anglia unde, în schimbul unei taxe, avea să primească un loc de muncă la un restaurant.

Uneori, viața e nemiloasă

Lucrurile au decurs rapid și în câteva zile, Luca a plecat spre Anglia alături de alți adolescenți ca el. Pe drum visa la o viață mai bună, la o familie, la un trai decent, la tot ce i-a lipsit și, mai presus de toate, visa la ziua reîntâlnirii cu mama sa.

Toate aceste vise i-au fost rapid spulberate de realitatea dură. Viața de până atunci părea să-l fi învățat cu dezamăgirea, însă nimic nu l-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze. Mutilarea sufletească la care a fost supus din cauza destrămării familiei și marginalizării este dublată acum de un ritual zilnic de teroare psihică, bătăi și lipsuri de toate felurile. Victimă a traficului de persoane, Luca, la fel ca alte sute de copii, se simte prins în capcană și nu înțelege cu ce a greșit.

Alte sute de mii de “Luca” nu sunt bine

Povestea lui Luca este una deja foarte cunoscută printre familiile nevoiașe din România. Din fericire, mulți copii cu părinți plecați la muncă în străinătate rămân în sânul familiei, însă trauma abandonului și a separării de familie îi marchează pe viață. Despărțiți brusc și pe perioade lungi de părinții lor, copiii se simt părăsiți, înstrăinați, în foarte multe cazuri se instalează depresia, urmată de abandonul școlar și chiar fuga de acasă sau tentativa de suicid.

În anul 2017 un raport al Ministerului Educației arăta că există peste 150.000 de copii care au cel puțin un părinte plecat în străinătate, acest număr neincluzând copiii de vârste preșcolare, ceea ce ne face să credem că numărul real este mult mai mare.

Generația “copiilor singuri acasă” este un exemplu grăitor al modului în care statul eșuează în a le oferi șansa unui vieți decente și împlinite alături de familiile lor. Lipsiți de dragostea părintească și de consilierea și supravegherea acestora, copiii pot cădea adesea în capcanele traficanților de persoane, atrași de mirajul banilor sau al sentimentului că aparțin unui grup. De mai multe ori, recrutarea minorilor pentru exploatarea sub diverse forme (sexuală, muncă silnică) se face chiar de către rude, prieteni sau cunoștințe ale acestora.

Copiii pierduți în sistemul de protecție a copilului

În prezent, în România există peste 54.000 de copii în sistemul de protecție a copilului, fie abandonați la naștere sau pe parcursul copilăriei, cauza principală fiind sărăcia. Familiile lor fie nu-i pot întreține, fie sunt forțate să plece în străinătate să muncească. În lipsa consilierii și suportului oferit familiilor vulnerabile spre a-și păstra copiii, acestea sunt nevoite să-i abandoneze în grija statului.

Deși numărul copiilor instituționalizați a scăzut drastic față de anii premergători Revoluției și condițiile de viață ale acestora s-au îmbunătățit odată cu introducerea serviciilor de tip familial (în care sunt introduși 2/3 din totalul de copii instituționalizați), componenta de educație și pregătire pentru a se integra în societate după vârsta de 18 ani pare să fie, în continuare, ignorată de cei responsabili, adică Statul Român. Copiii din centrele de plasament se simt abandonați, neiubiți, nedoriți. Nu dispun nici măcar de ajutorul unui psiholog, deși experiențele care i-au adus aici sunt, în mod cert, de natură să îi traumatizeze.

Nu este de mirare că cei mai mulți tineri care părăsesc centrele de plasament se sinucid sau ajung captivi în rețelele de trafic de persoane. În lipsa oricărei noțiuni privind valoarea banului sau cum se produce și neavând mai mult de 28 de lei pe lună (din care li se decontează prețul săpunului și al pastei de dinți) pentru nevoile lor - așa cum aflăm din”Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lăsați statului” scrisă de fostul Ministru al Muncii Vlad Alexandrescu, copiii sunt racolați de multe ori chiar din centrele de plasament pentru diverse munci degradante, ilegale și potențial mortale pentru ei, tentați de iluzia unui câștig sigur.

Acest deznodământ sumbru este posibil și din cauza lipsei monitorizării acestor tineri odată ieșiți din sistemul de protecție a copilului, în acest fel fiind imposibilă evaluarea eficacității acestui sistem al nepăsării.

Statistici privind situația copiilor aflați în sistemul de protecție a copilului

în iunie 2018, peste 54.000 de copii erau incluși în sistemul de protecție a copilului, dintre care 33% se află în instituții de tip rezidențial (centre de plasament);
peste 36.000 de copii incluși în sistem beneficiau de servicii de tip familial (asistenți maternali sau rude până la gradul al IV-lea, inclusiv);
în prima jumătate a anului 2018 s-au raportat 7815 cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copilului, cu precădere în mediul rural. Dintre acestea, 92.2% sunt cazuri de violență în familie;
în septembrie 2018 serviciile de prevenire a separării copilului de familie au oferit sprijin pentru 47.19% dintre aceștia, pe care îi aveau deja în evidență.

Află cum poți contribui și tu la reintegrarea copiilor abandonați!

Soluții

Tulburari pe spectrul autist - Autism copii

Dizabilități intelectuale

“Dizabilitatea intelectuală este un termen utilizat pentru a defini starea unei persoane care are anumite limitări la nivelul funcţionării mentale şi al abilităţilor de comunicare, sociale şi de autoservire”, conform Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități.

Această stare este caracterizată de dificultăți severe de înțelegere, învățare și comunicare, cauzate de o dezvoltare incompletă a inteligenței. În acest sens, copiii cu dizabilități pot avea nevoie de mai mult timp pentru a învăța să vorbească, să meargă sau să îndeplinească sarcini de autoservire, precum: a se îmbrăca, a se dezbrăca, a mânca singuri.

În reportajul următor, realizat de Știrile PRO TV puteți vedea câteva exemple de probleme cu care se confruntă copiii care suferă de dizabilită intelectuale în România.

Potrivit “Raportului Mondial privind Dizabilitatea”, întocmit de World Health Organization, persoanele cu dizabilități înregistrează rezultate mai slabe în ceea ce privește sănătatea, educația, participarea la viața economică și sunt predispuși, împreună cu familiile lor, la sărăcie.

Probleme de sănătate apar din cauza lipsei de mișcare (boli cardiovasculare, obezitate, diabet) și a dietei necorespunzătoare (veniturile familiei scad, întrucât, de cele mai multe ori unul din membri activi ai familiei este nevoit să rămână acasă, ca însoțitor permanent, în timp ce cheltuielile cresc), dar și din cauza izolării (depresie, stări de anxietate).

Dependența copiilor cu dizabilități intelectuale de familiile lor, din toate punctele de vedere, duce la o lipsa acută de încredere în forțele proprii, ceea ce contribuie la închiderea cercului vicios prin scăderea șanselor de integrare în comunitate.

Omul este o ființă socială, care are nevoie să simtă că aparține unui grup; de asemenea, rolul pe care îl îndeplinește în acel grup, sentimentul că este util și că poate îndeplini sarcina care i-a fost desemnată, dar și sentimentul de egalitate de șanse sunt factori cheie în construirea stimei de sine, atât de esențială în procesul de integrare socială a persoanelor cu dizabilități.

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede la art. 21 și art 26 din capitolul referitor la egalitate interzicerea discriminării bazate pe existența unei dizabilități și recunoaște dreptul la integrare al persoanelor cu dizabilități.

Cu toate acestea, realitatea crudă este că cei mai mulți dintre copiii cu dizabilități intelectuale tind să fie inadaptați social, sunt discriminați la școală și excluși din comunitățile de copii, în condițiile în care comunicarea socială și comunicarea interpersonală sunt însăși uneltele cele mai la îndemână care sprijină transformarea lor în adulți ce se pot autosusține.

Numărul persoanelor cu dizabilități intelectuale din România este de peste 123.000, conform datelor statistice publicate de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități în septembrie 2019. Dintre aceștia, peste 10.000 sunt copii.

Statistici privind copiii care suferă de Sindromul Down în România

“Sindromul Down (trisomia 21) reprezintă cea mai comună cauză genetică de retard mintal ușor și moderat (maladie prezentă la copil încă din momentul conceperii), cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar”.

în România trăiesc 4420 de persoane cu sindrom Down;
dintre aceștia, 2611, adică 59.07% sunt copii;
județul Iași găzduiește cele mai multe persoane cu sindrom Down, în număr de 274 - 6,20%;
județul cu cei mai mulți copii cu sindrom Down înscriși în învățământul preșcolar este Buzău, cu 26 copii, în ciclul primar, Mureș cu 23 copii, cel gimnazial, Hunedoara cu 21 copii, iar cei mai mulți copii cu Sindrom Down neșcolarizați sunt în județul Vaslui, 59 de copii.
procentul de școlarizare a copiilor cu Sindrom Down este de doar 41%, restul fiind neșcolarizați.

Sursa: Down Info Plus

Tulburări cu spectru autist

Deși nu există un studiu la nivel național, se estimează că în România există 30.000 de copii care suferă de tulburări de spectru autist (TSA).

Autismul este personajul principal dintr-o gamă largă de tulburări neuro-psihice și de dezvoltare, printre care amintim: dificultăți de dezvoltare a abilităților sociale, dificultăți de înțelegere a limbajului, dificultăți majore de comunicare, comportamente repetitive.

Asociate cu TSA, pot apărea și alte tulburări, precum: dizabilitate intelectuală, tulburări de limbaj, tulburări de hiperactivitate/deficit de atenție – ADHD/ADD, epilepsie, dereglări ale somnului, depresie, anxietate, tulburări obsesiv-compulsive.

Videoclipul următor descrie provocările cu care se confruntă familiile copiilor care suferă TSA.

Material realizat de Valentin Tigau pentru Asociația Help Autism.

Îți recomandăm și materialul realizat de România, te iubesc! despre copiii cu autism.

Însăși diagnosticarea acestei suferințe a reprezentat un impediment, până recent, deoarece nu existau specialiști și nici modalități de testare a copiilor până la vârsta de 4 ani, în condițiile în care diagnosticarea precoce crește considerabil șansele de recuperare.

În prezent, există metode de identificare a simptomelor TSA încă de la vârsta de 10 luni și cu ajutorul terapiei specializate ABA (Analiză Comportamentală Aplicată) sunt 50% șanse de recuperare. Însă posibilitatea recuperării depinde în mare parte de diagnosticarea precoce, dar și de integrarea copiilor într-un program de terapie continuă, variind între 2 și 6/8 ore pe zi.

Costul terapiei specializate pentru un astfel de copil poate varia între 500 și 7000 de lei pe lună, iar statul oferă un sprijin lunar insuficient, care acoperă doar o mică parte din orele de terapie zilnică, conform spuselor Anca Dumitrescu, psiholog și președintă a unui ONG de profil.

Autismul este o tulburare pe viață, de aceea integrarea persoanelor cu TSA de la o vârstă fragedă în comunitate este esențială pentru obținerea unei vieți independente ca adult, sarcină îngreunată de dificultățile pe care aceștia le întâmpină în a-și comunica emoțiile și a relaționa cu cei din jur.

Deși au dreptul la educație în sistemul școlilor de masă, copiii cu autism sunt deseori etichetați drept “dificili” sau “factori perturbatori”, simptomele fiind catalogate ca “probleme de comportament”, iar părinții, sfătuiți să nu-i mai aducă la clasă.

În lipsa consilierii de specialitate, părinții copiilor cu TSA au greutăți în a înțelege că viața copiilor lor ar trebui să fie o continuă terapie, astfel încât orele petrecute acasă, în familie, să se integreze în planul de recuperare.

Statistici referitoare la copiii care suferă de Tulburări din Spectrul Autist

aproximativ 1 din 68 de copii este diagnosticat cu TSA, conform estimatimărilor celor de la CD’s Autism and Developmental Monitoring (ADDM) Network;
tulburarea de spectru autist este de 4,5 ori mai des întâlnită în cazul băieților decât al fetelor (1-42 băieți, față de 1-189 fete);
studiile arată că, în cazul gemenilor identici, dacă unul dintre copii are TSA, șansele ca și celalat copil să fie afectat sunt cuprinse între 36 și 95%. La gemenii non-identici, dacă unul dintre copii este afectat, șansele ca și celălalt copil să sufere de tulburare de spectru autist sunt între 0 și 31%;
aproximativ 10% dintre copiii cu autism au, de asemenea, o altă tulburare (sindrom Down, scleroză tuberoasă, sindrom x fragil);
circa jumătate (44%) dintre copiii diagnosticați cu TSA au un intelect peste limită;
cu cât părinții sunt mai în vârstă, cu atât mai mari sunt șansele să dea naștere unui copil cu TSA.

Află cum poți contribui la ajutorarea copiilor afectați de dizabilitățile intelectuale!

Soluții

Dizabilități fizice

Noțiunea de handicap presupune un dezavantaj fizic, mintal sau senzorial, parțial sau total, temporar sau definitiv, cauzat de degradarea unor structuri sau funcții psihice, fiziologice sau anatomice. Handicapul, fie fizic sau mental, aduce cu sine stigmatizarea și discriminarea persoanelor declarate cu o astfel de deficiență. De multe ori, persoanele cu handicap sunt excluse din punct de vedere social, educațional, cultural și relațional.

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi

Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, a fost semnată și de România la 26 septembrie 2007 şi ratificată prin Legea nr. 221/2010.

Scopul convenției este de a scoate în evidență responsabilitatea societății asupra modului în care aceasta trebuie să asigure o viață demnă și drepturi egale persoanelor cu dizabilități.

Conceptul de dizabilitate „este un concept în evoluție și aceasta rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu, care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți”.

Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD) este autoritatea centrală română desemnată să ducă la îndeplinire obligaţiile asumate de statul român privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, să pună în aplicare şi să urmărească aplicarea unitară a legislaţiei în acest domeniu. (HG nr. 50 din 28 ianuarie 2015).

Conform legii nr. 272/2004, „îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap”. În acest sens, se urmărește coroborarea tuturor factorilor care își pot pune amprenta asupra unor aspecte, precum optimizarea mediului înconjurător (adaptarea caselor, a accesului în scara de bloc, în hipermarketuri, în mijloacele de transport în comun pentru a preîntâmpina diferitele nevoi ale persoanelor cu dizabilități fizice), a celui educațional (înlesnirea accesului în școală, în sala de clasă, în bancă, așezarea copilului mai aproape de tablă, în cazul în care are deficiențe de auz sau văz), precum și a celui social (facilitarea procesului de angajare pe posturi care răspund naturii dizabilităților de care suferă), în vederea integrării sociale și asigurării independenței financiare a persoanelor care suferă de pe urma dizabilităților fizice.

Copiii diagnosticați cu deficiențe neuro-motorii, paralizii, se pot confrunta și cu probleme de natură psihologică, cum ar fi tulburări cognitive, senzoriale, de comunicare și probleme emoționale. Izolarea socială, dificultăți de integrare în colectiv, stima de sine scăzută, toate sunt probleme cu care se confruntă copiii cu handicap, cauzate de fenomenul de stigmatizare.

Acești copii se integrează cu dificultate în colectiv, deoarece înțeleg cu greu comportamentul, intențiile și atitudinile celor din jur. Toate aceste provocări au un impact negativ și asupra membrilor familiilor acestor copii, având în vedere că procesul de integrare socială și de recuperare, în majoritatea cazurilor, durează toată viața.

Pe lângă dizabilitatea pe care o are copilul, familia acestuia poate fi afectată de șocul aflării diagnosticului. Aceștia, fie se adaptează eficient la mediul nou și flexibil, fie reacționează negativ, se blochează sau chiar neagă diagnosticul. Specialiștii în intervenție timpurie pot îndruma familiile prin materiale informative (broșuri, pliante, site specializat) sau ședințe de consiliere.

Pentru o bună îngrijire a copilului, familia trebuie să facă schimbări în rutina zilnică, viața lor fiind mai dificilă din cauza stresului, a frustrărilor care se pot acumula, pe fondul așteptărilor nerealiste pe care le pot avea părinții în astfel de cazuri.

Comunitatea locală poate interveni prin oferirea de servicii medicale, prin integrare școlară și socială, prin campanii de informare a societății privind problemele și nevoile celor care au un membru cu dizabilități, contribuind, astfel, la calitatea vieții acestuia.

În materialul realizat de Fundația Pentru Voi puteți vedea multiplele greutăți pe care le îndură un om cu multiple dizabilități

Statistici privind persoanele cu dizabilități fizice

La 30 septembrie 2019 numărul total de persoane cu dizabilităţi comunicat către ANPD a fost de 839.632 persoane. Dintre acestea, 97,89 % (821.939 de persoane) se află în îngrijirea familiilor şi/sau trăiesc independent (neinstituţionalizate) şi 2,11 % (17.693 de persoane) se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi (instituţionalizate);
Rata este de 3,79% persoane cu dizabilităţi la 100 de locuitori, calculată la nivelul populației României;
Numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se înregistrează în municipiul Bucureşti (70.107 persoane), urmat de judeţul Prahova (37.633 persoane), iar cel mai mic număr se înregistrează în judeţul Covasna (6.273 persoane);
Numărul total de copii cu dizabilități este de 67.639, toți trăind în sânul familiei;
61,16% din numărul de copii cu dizabilități sunt încadrați în gradul de dizabilități grave, 14, 10% sunt încadrați în gradul accentuat, iar 24,74% în gradul mediu și ușor.

Află cum poți contribui și tu la susținerea celor cu dizabilități fizice!

Soluții

Solutii pentru abandonul copiilor și pentru copiii cu dizabilități fizice și intelectuale

Soluții pentru problemele cu care se confruntă copiii din România

Ne dorim ca “amprenta” noastră să producă efecte vizibile în sprijinirea cauzelor expuse mai sus. Fie că vorbim de copiii care au pierdut legătura cu familiile lor, sau de cei care suferă de pe urma uneia sau mai multor deficiențe fizice sau intelectuale, echipa noastră își dorește ca, împreună cu voi, să punem umărul la conturarea unui viitor luminos pentru aceștia, prin soluții practice și de impact.

Soluții pentru reducerea numărului de copii din centrele de plasament

Prevenirea separării familiei prin consilierea și sprijinul real al familiilor vulnerabile, predispuse la separare poate avea o pondere în cifra anuală a copiilor intrați în sistemul de protecție a copilului;
Dezinstituționalizarea sistemului de protecție a copilului, prin desființarea instituțiilor de tip rezidențial și înlocuirea acestora cu servicii de tip familial (asistenți maternali, rude de până la gradul al IV-lea);
Înlesnirea procesului de adopție prin simplificarea procedurilor (din septembrie 2018 s-a modificat legea adopției - 273/ 2004). De asemenea, familiile adoptive vor primi sprijin financiar din partea statului.

Află mai multe

Soluții pentru integrarea socială a copiilor cu dizabilități intelectuale

Monitorizarea incluziunii în învățământul de masă, aceasta fiind o cerință imperativă în procesul de integrare a copiilor afectați de diferite forme de deficiență intelectuală sau de comunicare și dezvoltare (tulburări cu spectru autist);
Egalitate de șanse presupune facilitarea accesului la sisteme, precum: servicii, activități, transportul în comun, informarea și documentarea pentru toți, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități intelectuale;
Incluziunea socială se referă la modificarea practicilor și a atitudinilor la nivel de indivizi, instituții și organizații, cu scopul participării și contribuției la viața și cultura comunității a tuturor cetățenilor.

Află mai multe

Soluții pentru integrarea socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități fizice

Multiplicarea echipelor mobile reprezintă moduri de intervenție care au contribuit la identificarea „copiilor invizibili”, ținuți acasă, neînregistrați cu handicap, intervenții prin care se poate realiza și evaluarea timpurie a copilului;
Optimizarea mediului fizic constă în eliminarea obstacolelor și a barierelor din mediul fizic și de transport sau de la nivelul mijloacelor de comunicare sau altor tehnologii;
Facilitarea procesului de angajare a tinerilor cu dizabilități presupune respectarea prevederilor Legii nr 448/2006, conform căreia aceștia trebuie să se regăsească printre angajații oricărei instituții sau firme cu mai multe de 50 de angajați.

Află mai multe

Soluții pentru un viitor mai sigur pentru copiii uitați ai României

În ceea ce privește copiii incluși în sistemul de protecție a copilului, schimbările în bine nu sunt tocmai la îndemână, deoarece una din cauzele majore ale problemei este sărăcia. Peste 74% dintre copiii săraci provin din mediul rural, acolo unde 1 din 2 copii trăiesc în sărăcie, în special în gospodării cu mai mult de 3-4 frați.

În lipsa unui sistem eficient de consiliere și prevenire a separării de familie - deși Legea 272/2004, art. 39 prevede că “ serviciul public de asistență socială are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru depistarea precoce a situațiilor de risc” -, foarte mulți copii ajung în grija statului, pierzându-și astfel dreptul “ de a crește lângă părinții lui”.

Dintre aceștia, doar o treime ajung în instituții de tip rezidențial, centrele de plasament, acolo unde se înregistrează cele mai scăzute rezultate în ceea ce privește evoluția în dezvoltarea fizică, psihologică și educațională a copiilor.

De asemenea, copiii care trăiesc în centrele de plasament sunt mai predispuși către a fi abuzați, sub diferite forme, de către alți copii sau chiar de personalul specializat, în lipsa unui adult care să le poarte de grijă. În prima jumătate a anului 2018 s-au raportat 38 de cazuri de violență instituțională.

Prevenirea separării familiei

Consilierea și sprijinul real al familiilor vulnerabile, predispuse la separare ar putea avea o pondere în cifra anuală a copiilor intrați în sistemul de protecție a copilului. Luarea în evidență corectă și la timp a situației familiale în cazul asistaților sociali care au copii poate constitui un factor important în luarea deciziilor îndreptate către interesul copilului, materializat în: “nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și de sănătate, securitate, stabilitate și apartenență la o familie” (Copiii din sistemul de protecție a copilului - UNICEF)

Reportajul următor, realizat de Misiunea Speranta, prezintă povestea familiei Moraru, care are 9 copii și a ales să rămână unită.

Dezinstituționalizarea sistemului de protecție a copilului

Această soluție presupune desființarea instituțiilor mari de tip rezidențial și înlocuirea acestora cu servicii de tip familial (asistenți maternali, rude de până la gradul al IV-lea, inclusiv, potrivit legii 272/2004 și completărilor ulterioare). Lipsa implicării statului în integrarea socială a acestor copii după vârsta de 18 ani crează generații de tineri inadaptați social, predispuși către suicid sau o formă de activitate ilegală (victime sigure ale rețelelor de trafic de persoane).

În materialul următor vei vedea alternativă la sistemul actual, oferită de Asociația SOS Satele Copiilor.

Crearea mai multor servicii alternative de tip familial

Obiectivul principal este îmbunătățirea calităţii îngrijirii şi protecţiei copilului separat definitiv sau temporar de părinţii săi. Mediul familial, întărit de o figură maternă/ paternă (asistent maternal sau rudă până la gradul al IV-lea, inclusiv) constituie un factor important în evoluția psihologică și emoțională a copiilor care trec prin situații traumatizante, în urma cărora intră în grija statului.

Acest reportaj prezintă povestea unei case familiale susținută de asociația Hope and Homes for Children, care oferă o alternativă la sistemul de centre de plasament. Material realizat de OLT TV.

Eficientizarea serviciilor oferite de Telefonul Copilului 116111

Deși este unicul mijloc rapid și la îndemână de sesizare a cazurilor de abuz, neglijență sau exploatarea a copiilor, acesta nu este un serviciu non-stop. În prezent, după ora 20.00 nu mai răspunde nimeni apelurilor, deși este cunoscut faptul că majoritatea cazurilor de violența domestică se produc în decursul serii/nopții.

Videoclipul următor este spotul oficial de prezentare al serviciului Telefonul Copilului. Acesta este realizat de Asociația Telefonul Copilului, cea care administrează acest serviciu.

Înlesnirea procesului de adopție

Legea adopției 273/2004 a fost modificată începând cu septembrie 2018, procedurile fiind simplificate, iar familiile adoptive primind sprijin financiar din partea statului.

Această nouă formă legislativă elimină obligația familiilor care vor să adopte un copil de a obține încuviințarea rudelor copilului de până la gradul al IV-lea și, de asemenea, prelungește valabilitatea atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 2 la 5 ani.

Adoptatorii primesc indemnizații lunare de 600 de lei pentru fiecare copil între 3 și 6 ani adoptat, iar pentru cei care aleg să adopte un copil cu dizabilități suma lunară este de 900 de lei și un total de 1500 de lei anual pentru consiliere psihologică.

Ghidul din videoclip următor descrie procesul de adopție actual practicat în România. Acest ghid este realizat de Asociația Tzuby`s Kids, care oferă consiliere pentru cei ce doresc să adopte un copil.

Centre de educație și integrare socială

În România, SOS Satele Copiilor a ajutat peste 65.000 de copii, tineri și adulți în ultimii 25 de ani să depășească diferite obstacole pe care le-au întâmpinat într-un moment al vieții.

Proiectul SOS Satele Copiilor funcționează sub forma a 3 “sate”, localizate în București – zona Floreasca, Cisnădie (județul Sibiu) și Hemeiuș (județul Bacău), în care au fost construite 12 Case SOS. Aici trăiesc 30 de familii, formate dintr-o Mamă SOS (părinte social) și 4-7 copii. Acești copii provin din situații dificile, în care fie au fost abandonați sau au rămas orfani, fie au fost scoși din familii abuzive sau cu posibilități materiale reduse.

SOS Satele Copiilor își desfășoară activitatea în două direcții:

își asumă responsabilitatea copiilor care trăiesc în Casele SOS (Îngrijire Alternativă), a educației, formării și integrării sociale a acestora, cu un procent de 90% de reușită (200 de copii în prezent);
consilierea și sprijinul oferit familiilor aflate în dificultate, cu scopul de a le menține unite și de a oferi șansa copiilor lor să crească aproape de părinți (Programe de Întărire a Familiei).

Centrele de consiliere

Cele 3 Centre de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți oferă cursuri de educație parentală, sprijin pentru obținerea actelor de identitate, pentru găsirea unui loc de muncă, înlesnirea accesului la serviciile medicale (Centre medicale SOS), cursuri de calificare și sprijină îmbunătățirea condițiilor de trai.

De asemenea, ajută copiii acestor familii prin cursuri de alfabetizare (Programe Educaționale), recuperare școlară (Centre sociale SOS), educație pentru sănătate, consiliere psihologică și dezvoltarea abilităților în vederea integrării sociale și profesionale (800 de copii și adulți în prezent).

Unul din principiile de bază ale organizației se referă la dezvoltarea abilităților de viață ale celor asistați (de la 12 ani copiii SOS sunt incluși în acest program, începând să gătească, să facă unele cumpărături ajutați de adulți), astfel încât aceștia să fie capabili să-și construiască singuri viitorul. Programul de asistare pentru viața semi-independentă este construit pentru elevii de liceu aflați în sistemul de îngrijire alternativă, care pot alege să trăiască în comunități de tineri, încercând să se gospodărească singuri, deși încă dependenți material de organizație.

Programul “Și eu pot!” este gândit ca o serie de întâlniri cu personalități din lumea sportului, media, artiști care vin în casele SOS și își împărtășesc experiența de viață copiilor care trăiesc aici, în încercarea de le insufla încredere în forțele proprii și ideea că nu sunt singurii care trec prin viață lipsiți de afecțiunea părinților biologici. Persoane publice precum Gheorghe Hagi, Loredana Groza, Cristian Chivu, Corina Caragea, Andreea Bălan și alții susțin cauza SOS Satele Copiilor și cred cu tărie în acordarea unei a doua șanse copilăriei.

Inițiativele SOS Satele Copiilor

Deosebit de importante pentru activitatea Organizației SOS Satele Copiilor sunt programele educaționale desfășurate cu succes în cele două decenii și jumătate, materializate în Grădinițele SOS, Taberele SOS, “Mașina cu Jucării” și Proiectele educaționale (parteneriate cu școli și susținerea integrării copiilor din grupuri defavorizate). “Mașina cu Jucării” este un proiect social mobil susținut de patru pedagogi SOS care se deplasează în diferite zone ale țării, desfășurând activități educative prin joc și prin încurajarea participării active a copiilor la diverse jocuri, ateliere, spectacole și teatru de păpuși. Acest proiect funcționează de 12 ani, implicând un număr total de 48.000 de copii.

De asemenea, Organizația SOS Satele Copiilor a făcut eforturi susținute și continue pentru formarea de profesioniști, care să educe copiii traumatizați de experiențe de viață dificile (141 de specialiști).

au ajutat peste 65.000 de copii, tineri și adulți în nevoi; au construit 3 sate SOS, a câte 12 case, în care trăiesc 30 de familii SOS;
își asumă responsabilitatea pentru educația și instruirea copiilor care trăiesc în Casele SOS (200 în prezent), în vederea integrării în societate;
sprijină familii vulnerabile prin consiliere, suport material și înlesnirea găsirii unui loc de muncă pentru părinți, cu scopul de a menține integritatea familiei (800 de copii și adulți în prezent); au implicat 48.000 de copii în proiecte educaționale mobile;
organizează cursuri de formare pentru profesioniști specializați în lucrul cu minori care au experimentat traume psihice (141 de specialiști).

Implică-te în soluționarea problemei abandonului copiilor

Folosește eDezvoltator.ro

Cea mai simplă cale de a susține inițiativele de mai sus este să îți cauți viitoarea locuință prin website-ul nostru și să faci solicitările de vizionare prin noi.

Fiecare solicitare este plătită cu o sumă fixă de către dezvoltatorul ansamblului la care vei merge la vizionare. Minim 30% din această sumă este redirecționată către organizațiile partenere. Click link-urile de mai jos pentru a vedea ansamblurile rezidențiale partenere sau pentru a afla cum funcționează sistemul nostru.

Ansambluri Rezidențiale București
Inițiativa de Implicare Socială eDezvoltator

Ajută direct organizațiile

Participă ca voluntar la activitățile celor de la SOS Satele Copiilor organizate în Sibiu și Bacău sau susține activitatea lor donând direct.

Vizitează casele de copii și încearcă să petreci timp cu copiii de acolo ajutându-i să se integreze mai bine când părăsesc sistemul de protecție.

Vorbește cu deputații din zona ta și cere-le modificările legislative propuse mai sus.

Ajută SOS Satele Copiilor
Contactează deputații din zona ta

Informează-ți prietenii

Comunică mai departe ceea ce ai aflat pe această pagină către prietenii tăi și, dacă aceste informații te-au ajutat, studiază în profunzime subiectele abordate mai sus.

Astfel, vei contribui la o societate mai educată și vei ajuta la atingerea unui ”tipping point” care, odată trecut, va schimba lumea în care trăim dintr-o societate superficială, orientată către senzaționalism și consum, într-una profundă, bazată pe informare și documentare.

Soluții pentru integrarea copiilor și tinerilor cu dizabilități intelectuale în societate

Eforturi reale de includere în viața școlară

Accesul copiilor cu dizabilităţi la educaţie se confruntă cu numeroase obstacole, printre care: atitudinile mărginite ale directorilor de şcoală, ale profesorilor, lipsa materialelor corespunzătoare de învăţare şi a metodelor de lucru, lipsa mijloacelor de acces adaptate dizabilităţii lor, lipsa serviciilor de suport (consiliere, interpretare, orientare școlară și profesională etc.).

Materialul următor, realizat de UNICEF România prezintă progresul unui copil cu dizabilități după includerea acestuia în sistemul școlar și adaptarea procesului de învățământ la nevoile lui.

Permiterea participării organizaţiilor de profil în planificarea și monitorizarea procesului educativ

Lipsa metodologiei adecvate predării copiilor cu deficiențe intelectuale face ca efortul pedagogilor, chiar și bine intenționat, să nu fie întotdeauna și cel potrivit nevoilor specifice ale acestor copii.

Expertiza ONG-urilor orientate către sprijinirea persoanelor cu deficiențe intelectuale poate fi de un real folos în vederea îmbunătățirii calității procesului educativ.

Material despre sprijinul acordat de către ONG-uri procesului de învățământ din școli ce includ și persoane cu dizabilități.

Incluziunea socială

Aceasta se referă la modificarea practicilor și a atitudinilor la nivel de indivizi, instituții și organizații, cu scopul participării și contribuției la viața și cultura comunității a tuturor persoanelor, inclusiv cei catalogați drept “diferiți” din cauza unor deficiențe.

Materialul prezintă un reportaj al celor de la Antena 1 privind atitudinea de respingere a societății față de copiii cu dizabilități, dar și exemple de soluții

Egalitate de șanse

Presupune facilitarea accesului la diferite sisteme, precum: servicii, activități, transportul, informarea și documentarea pentru toți, în mod egal, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.

Clipul următor prezintă cazul a doi tineri cu Sindrom Down ce au primit șansa de angajare într-un centru de zi al Fundației Pentru Voi

Organizarea și înlesnirea accesului la servicii de sprijin

Fie că vorbim de acele servicii care asigură îngrijirea personală de zi cu zi sau de exercitarea drepturilor lor (însoțitori personali, servicii de asistare, de interpretare), persoanele cu dizabilități au nevoie de sprijin real pentru a avea șansa de a duce o viață independentă.

Protecție specială

Acest punct se referă la protecția oferită de stat persoanelor cu dizabilități, astfel încât acestea să nu sufere de pe urma consecințelor impuse de limitările deficienței lor asupra nivelului de trai.

Materialul următor prezintă noi măsuri ale Ministerului Muncii de achiziționare a unor produse asistive pentru persoanele cu dizabilități

Integrarea copiilor cu dizabilități prin sport

Din anul 2003, Special Olympics România a ajutat 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale, abordând un total de 15 discipline sportive.

De asemenea, fundația a reușit să informeze 15.000 de elevi și profesori în legătură cu statutul persoanelor cu dizabilități intelectuale, cu scopul de a schimba percepția societății civile, începând cu cei responsabili pentru formarea lor. În acest sens, Special Olympics România colaborează cu 125 de școli și ONG-uri partenere, încurajând incluziunea socială a copiilor cu dizabilități intelectuale.

Fundația desfășoară numeroase evenimente sportive, educative, dar și de sănătate.

Programul “Sportivi Lideri”

Acesta încurajează dezvoltarea abilităților de comunicare și exprimarea propriilor idei. În acest fel, tinerii care posedă calități de exprimare orală în public sunt implicați în luarea deciziilor, pot deveni membri în Consiliul Director, antrenori, modele pentru ceilalți copii sau chiar reporteri.

Materialul prezintă o tânără cu dizabilități intelectuale, care, prin programul Special Olympics a participat la întâlniri internaținale ca mesager global.

Programul “Unified Youth”

Încurajează cooperarea dintre copiii și tinerii fără dizabilități și cei care suferă dizabilități intelectuale pentru elaborarea și implementarea unor proiecte de incluziune socială.

Materialul se referă la beneficiile programului sportiv Unified Youth atât pentru tinerii cu dizabilități, cât și pentru cei tipici.

Programul “Angajați, NU asistați”

Acest program, derulat tot de Special Olympics țintește creșterea numărului de angajați din rândul tinerilor cu Sindrom Down sprijiniți de fundație prin colaborarea cu diferite companii din țară și străinătate.

Materialul următor, realziat de TV-H - Ochiul de veghe prezintă lupta persoanelor cu dizabilități în a se întreține în viața de zi cu zi.

Sportivii Special Olympics România beneficiază de o serie de servicii de sănătate, evaluări, consultații și recomandări conduse de medici voluntari, cu scopul menținerii unei stări de sănătate optime.

De asemenea, fundația susține în permanență instruirea persoanelor cu dizabilități în vederea găsirii unui loc de muncă. În anul 2019, prin programul “Shift Lives”, 120 de persoane cu Sindromul Down au fost ajutate în acest sens, inclusiv prin elaborarea unei platforme online cu informații utile pentru beneficiari (cei care își caută o slujbă), aparținători (familia) și angajatori.

au ajutat 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale;
au informat 15.000 de copii și profesori cu privire la statutul persoanelor cu dizabilități intelectuale;
desfășoară numeroase proiecte educaționale, prin care urmăresc incluziunea socială și instruirea persoanelor cu dizabilități intelectuale;
susțin programe de sănătate pentru toți sportivii Special Olympics România;
oferă unelte de sprijin în vederea angajării persoanelor cu dizabilități intelectuale.