Centrul Civic este un cartier central din București, care se întinde pe mai multe sectoare, și anume 1, 2, 3, 5 și 6. Aici se localizează instituții importante ale României, precum Palatul Parlamentului (de la balconul căruia poți vizualiza întregul bulevard al zonei), Palatul Victoria, dar și câteva clădiri de cultură cum ar fi Biblioteca Națională, Teatrul Ion Luca Caragiale și Opera Națională Română. De asemenea, în zonă sunt multe restaurante care formează inima Bucureștiului, fiind chiar în centrul acestuia, de neratat.
Hanul Voievozilor
La 2 km de Palatul Parlamentului se localizează Hanul Voievozilor, un loc cu o atmosferă placută, un interior amenajat în stil rustic, cu mobilier din lemn care oferă senzația de han și cu tablouri ale voievozilor țării pe pereți care îți amintesc de istoria României.
Personalul este foarte prietenos, îmbrăcat în straie populare românești, ce oferă o atmosferă de petrecere. Prețurile sunt accesibile pentru toată lumea, iar mâncarea are un gust tradițional românesc foarte bun.
Este locul ideal pentru a petrece seri festive alături de prieteni ori familie, având o atmosferă caldă, relaxantă, muzică live, populară sau de petrecere și delicatese pe gustul oricărei persoane. Patronul restaurantului este mereu prezent și atent să nu lipsească nimic nimănui.
Restaurant Allucinante
Muzeul Național de Artă Contemporană al României, cel mai important din țară, a fost înființat în 1948, are cele mai mari picturi din România, unele chiar din colecția lui Carol I. Iar, dacă ți se face foame după atâta artă și istorie, te poți opri la Allucinante, care se află la doar 1,2 km de acesta.
Restaurantul Allucinante are un design al interiorului și aranjamentelor preparatelor modern, de lux. Au o bucătărie cu mâncare internațională, preponderent italienească, cele mai alese vinuri, fructe de mare gustoase și cele mai bune deserturi, cu o atmosferă relaxantă și plăcută, în unele seri având muzică live italienească și nu numai. De sărbători te așteaptă cu tot felul de meniuri speciale și aranjamente în ton cu sărbătoarea respectivă, desigur îți poți rezerva oricând o masă telefonic.
Încă de la intrarea în parcarea privată a restaurantului, ești întâmpinat de un personal prietenos și amabil, care te invită și te conduce până la masa rezervată. De asemenea, te poți relaxa pe terasa lor, frumos amenajată. Iar dacă ești în grabă, poți lua delicatesele lor la pachet.
Business Land Restaurant
Business Land Restaurant este un restaurant tradițional autentic, situat la cinci minute de mers cu mașina de Palatul Parlamentului, acesta oferă mâncăruri preparate după rețete românești, cu un gust tradițional minunat.
Interiorul localului oferă un cadru intim, iar terasa închisă oferă un spațiu mare în care te poți relaxa. Mâncarea românească, gustul rafinat și unic la un preț competitiv, te ajută să te bucuri de momente minunate alături de familie sau prieteni, și te fac să revi oricând ai ocazia la acest restaurant. Aici te vor fermeca aranjamentele din farfurie, dar și cele de pe mese.
De asemenea, este locul perfect pentru întâlnirile de business, iar dacă nu vrei să părăsești confortul propriei case, poți comanda oricând mâncare de la ei prin serviciul takeaway.