Ștefan cel Mare este un cartier din sectorul 2 al capitalei, ce are ca limite Dorobanți (zona Perla) și Piața Obor. Cea mai veche clădire este Moara lui Assan (1853), fiind prima moară cu instalație pe bază de aburi. În prezent cartierul este unul modern, cu o mulțime de blocuri, magazine comerciale, restaurante, bănci sau unități de învățământ. De altfel, aici se află Spitalul de Urgență Floreasca, Stadionul Dinamo sau Circul Globus. Este o zonă destul de aglomerată din punct de vedere al traficului pe tot parcursul zilei. Ca și alternative pentru părinții care merg la servici, există o serie de grădinițe unde îi pot lăsa pe cei mici, în funcție de programul pe care îl au. Mai jos regăsiți detaliile semnificative despre fiecare în parte, astfel veți putea alege cu ușurință cea mai bună variantă pentru copilul dumneavoastră.
Little Primary Education
Grădinița Little Primary Education este un centru educațional cu program prelungit situat în sectorul 2 al capitalei, pe strada Intrarea Docherilor, nr. 3, zona Ștefan cel Mare. Cea mai apropiată stație este Vasile Lascăr la doar două minute distanță de mers pe jos, unde ajung tramvaiele 1 și 46 sau autobuzele 330 și 335. Se poate ajunge și cu metroul (M1) din stația Ștefan cel Mare aflată la circa șase minute depărtare.
Această grădiniță este locul ideal unde cei mici pot să descopere lumea și mediul înconjurător. Activitatea educațională cuprinde sisteme alternative de predare combinate cu cele tradiționale pentru ca micuții să beneficieze de cele mai optime condiții de învățare. Activitățile se desfășoară în săli individuale, fiecare reprezentând câte un centru de interes , și anume sală de muzică și mișcare, de artă, de bibliotecă, de științe, de limba engleză, nisip și apă, de construcții sau joc de roluri.
Vârsta minimă de înscriere este de un și șase luni, programul zilnic este scurt (07:30-12:30), mediu (07:30-13:30) sau prelungit (07:30-18:30). Clădirea este dotată modern, dispune de bucătărie proprie pentru a oferi mâncare sănătoasă în fiecare zi copiilor, de cabinet medical, de supraveghere video, de dormitoare pentru ora de somn și de curte exterioară pentru activități în aer liber.
Grădinița Primary Education este un loc de poveste unde cei mici trăiesc emoții frumoase având o diversitate de experiențe, unde au parte de un mediu plin de veselie și armonie, unde spiritul de copil și zâmbetul inocent nu dispar niciodată.
Grădinița Amicii
Grădinița Amicii pune accent pe formarea copilului prin metode raționale cu scopul de a fi pregătit pentru următoarele etape din viața sa. Aceasta este situată pe strada Vasile Lascăr, nr. 200, unde se poate ajunge ușor cu tramvaiele 1 și 46 sau autobuzele 330 și 335 în stația omonimă (trei minute de mers pe jos) sau cu metroul M1 în stația Ștefan cel Mare (opt minute depărtare).
Cadrele didactice creează un mediu optim de învățare, adaptat vârstei și nevoilor individuale prin care cei mici sunt liberi să aleagă și să descopere necunoscutele. Pe lângă activitățile obișnuite se fac și opționale, precum limba engleză, limba germană, dans sportiv, aikido sau learn2b. Copii se bucură și de inițiere pe calculator, organizează serbări tematice, își serbează zilele de naștere sau onomastice și participă la concursuri școlare.
Ca și activități în afara programei educative se fac vizite la teatru, la muzeu, la circ, în parc, la grădina zoologică, la grădina botanică, se organizează tabere, ateliere tematice (muzicanții veseli, mici meșteșugari, despre astrologie) sau participări la evenimente educative în cadrul marilor instituții (poliție, pompieri, jandarmerie, armată sau sanitară).
Activitățile se desfășoară într-o clădire nouă, modernă, spațioasă, luminoasă, dispune de șase săli de grupă, cabinet medical, sală de sport, cabinet de informatică, bucătărie proprie, sală de mese, dormitoare și spații de joacă exterioare. Unitatea de învățământ funcționează pe toată perioada anului, inclusiv pe perioada vacanței de vară, taxa fiind în funcție de programul și activitățile alese.
Grădinița Amicii are inclus și programul de afterschool, contra sumei de 1.100 Ron/lună. Vârsta minimă de însciere este de un an și opt luni, iar programul oferit este de tip scurt (08:00-13:00, 850 Ron/lună), mediu (08:00-13:00, 950 Ron/lună, include prânzul) și lung (08:00-18:00, 1.200 Ron/lună). Aici este locul perfect pentru micuți, unde au parte de o mulțime de beneficii și oportunități.
Grădinița Copil Cu Minte
Grădinița Copil Cu Minte se adresează copiilor energici, curioși și năzdrăvani. Aceasta se află pe strada Năstase Pamfil la doar un minut de mers pe jos din stația Vasile Lascăr, unde ajung tramvaiele 1 și 46 sau autobuzele 330 și 335. În apropiere este și stația de metrou (M1) Ștefan cel Mare la o distanță de șase minute.
Aici fiecare copil se va simți înțeles și valorizat, are parte de un mediu sigur și prietenos, beneficiază de un program educativ complex care stimulează curiozitatea și creativitatea. Se fac activități diverse adaptate la tendințele actuale, astfel încât cei mici să se integreze mult mai repede și ușor în orice situație sau mediu.
Vârsta minimă de înscriere este un an pentru ca cei mici să se dezvolte mult mai ușor făcând parte din colectivitate, numărul maxim de copii dintr-o grupă este de 12 persoane, se asigură consiliere psihologică, asistență medicală, logopedie, mese zilnice și gustări și program de somn.
Clădirea este dotată modern, cu loc de joacă exterior. Programul pus la dipoziția părinților este de tip scurt (07:30-12:30, 600 Ron/lună), mediu (07:00-16:00, 1.000 Ron/lună) sau prelungit (07:00-18:00, 1.200 Ron/lună). Un alt beneficiu oferit de Grădinița Copil Cu Minte este că include și partea de Before sau Afterschool, foarte utile pentru continuitate sau altor copii mai mari, contra sumei de 750 Ron/lună (include efectuarea temelor, activități recreative și cursuri interactive).
Grădinița Cambridge
Grădinița Cambridge își propune să ofere copiilor baza și pasiunea pentru învățare care îi vor conduce spre o carieră de succes. Aceasta se află pe strada Barbu Mumuleanu, nr. 10, la șase minute de mers pe jos din stația de metrou (M1) Ștefan cel Mare.
Sistemul de predare folosește metoda britanică, astfel predarea se face în limba engleză. Obiectivul cadrelor didactice este ca cei mici să devină mai comunicativi, mai încrezători în propriile forțe, să-și exprime liber ideile, sentimentele și valorile. Se creează un mediu armonios în care copiii își pot aprofunda înțelegerea față de mediul din jurul lor prin joc, observație, exprimare și creativitate.
Taxa anuală este de circa 11.000 de euro, plus taxa de înregistrare de 1.150 euro, iar programul zilnic este de la 08:30 la 15:00. Această unitate de învățământ dispune și de program de creșă sau de școală primară și gimnazială, contra taxelor aferente, astfel se asigură continuitate studiilor copiilor. De asemenea, se oferă și transport contra cost în fiecare zi.
Grădinița Cambridge face parte din cele mai bune unități educative internaționale, unde profesorii cu înaltă calificare creează o atmosferă propice pentru ca cei mici să înflorească în fiecare zi printr-o educație remarcabilă, aspect dovedit prin rezultatele excepționale ale acestora.
Grădinița nr. 138
Grădinița nr. 138 este amplasată în zona Ștefan cel Mare, cu sediul în strada Tunari, nr. 52, la doar trei minute distanță de mers pe jos din stația de metrou M1 sau stația Stadion Dinamo, unde ajung autobuzul 330 și tramvaiele 1 și 46.
Clădirea a fost modernizată, lucrările de reabilitare fiind terminate în anul 2021 (clădirea veche data din anul 1910). Dispune de nouă săli de grupă, nouă dormitoare, o bucătărie, o spălătorie, un cabinet medical, un cabinet de logopedie, o bibliotecă, grupuri sanitare, trei spații de joacă exterioare și sistem de supraveghere video antiefracție și antiincediu.
Numărul maxim de copii dintr-o grupă este de 20, în total fiind admiși 180 anual. Vârsta minimă de înscriere este de trei ani, fiind o grădiniță de stat nu sunt prevăzute taxe sau transport asigurat și se pun la dispoziție două tipuri de program: scurt de la 08:00 la 13:00 sau prelungit de la 08:00 la 18:00.
Personalul didactic este format dintr-o echipă de profesioniști ce vizează dezvoltarea personală a fiecărui copil. Activitățile educative includ educarea limbajului, matematică, cunoașterea mediului, omul și societatea, limba engleză, gospodărie, muzică, desen sau sport. Pe lângă acestea se pot face și opționale, cum ar fi inițiere calculator, dans sau canto.
Grădinița nr. 138 este una cu tradiție, cu multă experiență, cu un sistem educațional bine pus la punct de-a lungul timpului, cu rezultate de excepție, unde cei mici se simt iubiți și apreciați în fiecare zi.
Zona Ștefan cel Mare este cea mai bine dezvoltată din toate punctele de vedere, este locul unde găsiți cele mai bune unități de învățământ preșcolare unde cei mici vor fi încântați să meargă în fiecare zi!